Start-up-ul românesc Flip.ro: vom vinde 6000 de telefoane second-hand în 2020

Peste 1300 de utilizatori și-au achiziționat un smartphone de pe Flip.ro, iar  vânzătorii care și-au listat telefoanele aici au primit peste 250.000 de euro, de la lansarea platformei în decembrie 2019. Timpul mediu până când un telefon și-a găsit un nou posesor a fost de 8 zile în luna aprilie, iar vânzătorii sunt plătiți la 1-3 zile după vânzare. Suma medie obținută de un vânzător prin Flip este de 934 de lei, iar majoritatea vânzătorilor aleg să primească banii în contul bancar.

Flip.ro se poziţionează drept primul marketplace de telefoane second-hand verificate și recondiționate din România, fiind o alternativă digitală de comercializare a smartphone-urilor second-hand.

“Deși ne aflăm într-un context economic sensibil cauzat de COVID-19, suntem optimiști că vom încheia anul 2020 cu minim 6000 de telefoane tranzacționate și cu un timp mediu de vânzare a telefoanelor semnificativ mai mic. Flip reprezintă o variantă bună pentru persoanele care vor să își vândă smartphone-urile de la sertar pentru a debloca bani și, de asemenea, credem că segmentul de telefoane second-hand și recondiționate va fi în plină creștere, pentru că din ce în ce mai mulți oameni vor prefera să cumpere telefoane second hand în locul celor noi, prețurile fiind cu până la 70% mai mici.”, precizează George Moroianu, unul dintre fondatorii platformei.

Până în prezent, start-up-ul Flip.ro a atras finanțări de 120.000 de euro de la fonduri de investiții precum GapMinder și V7 Capital.