Fintech-ul Revolut a stabilit parteneriate cu trei mari organizații caritabile din România, astfel că utilizatorii pot să rotunjească plățile efectuate cu cardul și să doneze diferența de bani către Dăruiește Viață, Asociația Magic și SOS Satele Copiilor. Clienții Revolut pot dona o singură dată sau pot stabili donații recurente.
Toți banii donați de către utilizatori vor ajunge la fiecare dintre cele trei organizații caritabile, fără ca Revolut să perceapă vreun comision pentru aceste tranzacții. Nu există o limită minimă pentru sumele donate, iar funcționalitatea poate fi activată și dezactivată oricând de către utilizatori. Funcționalitatea Donații a fost lansată la data de 1 iulie 2019, cu trei organizații caritabile globale: Asociația LGBTI ILGA-Europe, Salvați Copiii și WWF. Ulterior, au fost adăugate pe lista ONG-urilor din aplicație Movember și Alianța Pădurilor Tropicale. În ianuarie 2020, Revolut a încheiat un parteneriat cu Crucea Roșie și WWF și a lansat un apel pentru a-i ajuta pe cei afectați de incendiile de vegetație din Australia. De la lansarea funcționalității, utilizatorii au donat peste 1,15 milioane de euro.
În România, doar unul din doi copii diagnosticați cu cancer supraviețuiește. Dăruiește Viață a decis să schimbe această statistică dramatică prin construirea primului Spital pentru copiii bolnavi de cancer și alte boli grave România, unde aceștia să primească îngrijire ca în Europa de Vest. #NoiFacemUnSpital a devenit cea mai mare comunitate implicată din România, care își propune să le ofere autorităților, prin Spitalul construit, un exemplu de bună practică ce poate fi replicat apoi în întreaga țară.
Potrivit Oanei Gheorghiu, Fondatoare Dăruiește Viață, peste 300.000 de persoane fizice și peste 4.000 de companii s-au alăturat inițiativei #NoiFacemUnSpital, iar Carmen Uscatu, Fondatoare Dăruiește Viață, precizează că: „#NoiFacemUnSpital este mai mult decât un proiect curajos al Asociației Dăruiește Viață. Este un fenomen social. Este felul nostru, al tuturor, de a arăta că se poate.”
Scopul Asociației Magic este să dezvolte și să implementeze programe şi proiecte pentru a îmbunătăți sănătatea și calitatea vieţii copiilor, adolescenților și tinerilor diagnosticați cu cancer și alte afecțiuni grave. Din 2014, Asociația Magic oferă tabere, cazare, suport psihologic, material și financiar copiilor și familiilor acestora. În timp, Magic a devenit o rețea a solidarității formată din parteneri, voluntari, donatori și medici.
„De aproape şase ani, în Magic vedem ce înseamnă fiecare mână de ajutor pentru familiile care au un copil bolnav. Gesturile de bunătate se traduc în liniște, sprijin material ori emoțional. Orice donație poate însemna șansa unui părinte să fie aproape de copilul aflat la tratament sau o zi de tabără pentru un copil care n-are parte de multe zile fericite. Împreună cu Revolut, rămânem alături de cei care contează pe sprijinul nostru”, a declarat Jeanina Zgîrie, Coordonator Fundraising Asociația Magic.
SOS Satele Copiilor este o organizație neguvernamentala cu misiunea de a oferi o familie copiilor care au rămas fără sprijinul parental și de a-i susține și proteja pe cei care risca să-l piardă. Peste 700 de copii din comunități vulnerabile sunt incluși în programele SOS la nivel național și în Satele SOS. Începând cu 1993, peste 400 de copii au fost crescuți în Satele SOS din România și au fost integrați în societate, în timp ce aproape 3.500 de copii au fost ajutați să crească acasă, în cadrul familiei.
“Misiunea pe care SOS Satele Copiilor și-a asumat-o în urmă cu peste 25 ani este de a oferi o familie iubitoare copiilor vulnerabili. Dincolo de cifre, de peste 65.000 de beneficiari, sunt vieți schimbate în bine, sunt oameni și destinele lor. Prin intermediul Revolut, fiecare utilizator poate oferi un sprijin copiilor aflați în dificultate”, a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor.