Raul Filip, Director Achiziţii, Altex, la Conferinţa “Digital Transformation Agenda of Romania” din 10 februarie 2020: Noi, Altex, am evitat să participăm la licitații unde lucrurile nu erau clare, nu erau transparente.
O problemă la nivelul autorităților este lipsa de leadership și de asumare a trecutului și a viitorului, la care se adaugă urmărirea și atingerea performanțelor.
Să deschizi un business într-o localitate e foarte dificil, condițiile impuse de autoritățile locale sunt foarte diferite de la o localitate la alta. Unii văd lucrurile într-un fel, alții în alt fel, există fel și fel de interese, dezvoltările de business nu sunt tratate din perspectiva impactului asupra mediului local, asupra cetățenilor, ci în altă manieră, cu toate că noi plătim taxe și impozite.
Transformarea digitală a administraţiei publice centrale şi locale, încrederea digitală, semnătura digitală şi practicarea corectă a e-Guvernării au fost liniile de forță ale Conferinţei “Digital Transformation Agenda of Romania”, organizată pe 10 februarie 2020 de către Consiliul Consultativ IT&C (ICT CC), primul think tank românesc specializat în Transformarea Digitală, cu participarea CIO Office al Guvernului României.