Piața locală de outsourcing în 2019: 800 de milioane euro, 25.000 de angajați, salariu mediu net de 2800 lei

Piața locală de Business Process Outsourcing (BPO) a ajuns, în 2019, la o valoare de cca. 800 de milioane de euro, în creștere cu 8% comparativ cu 2018, potrivit estimărilor Computer Generated Solutions (CGS) România, care se poziţionează drept liderul pieței locale de profil.

Piața românească de outsourcing a avut, și în 2019, o creștere substanțială, fiind unul dintre sectoarele cu o evoluție pozitivă raportată de la an la an, încă de la începutul dezvoltării sale pe plan local. Acest lucru a fost determinat de interesul pe care companiile străine îl au față de externalizarea serviciilor pe piața autohtonă datorită potențialului uman și tehnologic ridicat oferit de România”, explică Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România (foto). Potrivit acestuia, “dacă în urmă cu 15 ani România nu exista pe harta internațională a outsourcing-ului, iar acum 5 ani se regăsea încă pe lista celor mai ieftine țări în ceea ce privește externalizarea proceselor de business, astăzi lucrurile arată diferit. Astfel, piața locală este preferată de către companiile multinaționale, mai ales datorită nivelului crescut de educație al angajaților din industrie și posibilității acestora de a susține proiecte complexe”.

Externalizarea unor linii specifice de business din cadrul organizaţiei este o activitate curentă pentru companii din sectoare diferite precum: telecomunicaţii, IT, utilităţi, financiar-bancar, asigurări, farmaceutic etc. Beneficiile principale ale firmelor care îşi subcontractează anumite activităţi sunt reducerile de costuri, centralizarea, standardizarea și eficientizarea proceselor de business. Recurgând la outsourcing, o firmă are asigurat personalul specializat atât la nivel de execuţie, cât şi la nivel de coordonare, beneficiind de flexibilitate în ceea ce priveşte resursele umane, întrucât astfel, pot fi uşor susţinute operaţiunile care au cereri sezoniere sau ciclice și, de asemenea, pot fi alocate resurse suplimentare în funcţie de nevoi.

“Prin utilizarea unor servicii de outsourcing, performanţele de vânzări pot fi mult mai bine controlate şi se asigură continuitate. De exemplu, dacă o firmă deține intern o echipă de vânzări pe care dorește să o dezvolte, managerul are varianta de recruta noi angajați ce urmează a fi instruiți, urmând o curbă de învățare.  O altă variantă este însă și externalizarea proceselor către un contact center, având un contract cu criterii de performanţă foarte clare, pe care furnizorul se obligă să le respecte”, a mai adăugat reprezentantul CGS.

Potrivit estimărilor CGS România, în acest moment, pe piața locală, cel mai mare volum de proiecte provine de la companii din industria de telecomunicații și IT&C, mai ales din SUA. Raportat la zonele geografice din România în care este concentrată piața de BPO, București se află, de departe, pe primul loc, urmat de Brașov, Cluj Napoca, Iași și Sibiu.

Cât câștigă un angajat în industria de outsourcing
Datele CGS România arată că, în acest moment, pe piața locală de business process outsourcing activează aproximativ 25.000 de angajați, număr aflat în continuă creștere de la an la an. Astfel, doar în 2019, CGS România estimează că au fost realizate cca. 2.000 – 2.500 de recrutări în segmentul BPO.

“În acest moment, un angajat din sectorul de outsourcing, are un salariu mediu net de cca. 2.800 de lei, la acesta adăugându-se și o serie de beneficii precum bonuri de masă sau asigurări de sănătate, cât și un mediu de lucru modern”, a afirmat reprezentantul companiei.

Raportat la retenția personalului din industrie – o provocare în ultimii ani, Vladimir Sterescu a afirmat că 2019 adus și o scădere a fluctuației cu mult sub media altor țări cu tradiție în outsourcing. Astfel, în acest moment, în România rata de rotație a personalului este de cca. 35% pe an, în timp ce în țări precum SUA, Filipine sau India ajunge la procente cuprinse între 80% și chiar 110%.

Evoluția pieței de outsourcing în 2020
Segmentul Business Process Outsourcing va cunoaște și în 2020, potrivit lui Vladimir Sterescu, o nouă creștere atât în ceea ce privește valoarea, cât și volumul proiectelor realizate la nivel local. Astfel, pentru anul 2020, este estimat un avans de aproape 10% a valorii pieței de profil. În plus, reprezentantul CGS România estimează că, treptat, companiile mijlocii vor accesa tot mai mult servicii de outsourcing, înțelegând valoarea adăugată pe care o poate aduce externalizarea.