NICULAE Andrei, ADR @ EDU INVEST 2024: Prin PNRR, punem la dispoziția IMM-urilor 36 de milioane euro pentru pregătirea angajaților în domeniul tehnologiilor avansate, pentru  achiziția de cursuri de AI, machine learning, blockchain, cloud

Andrei NICULAE – Vicepreședinte – ADR – Autoritatea pentru Digitalizarea României @ Conferința EDU INVEST 2024 – Transformarea Digitală în Educație, Learning & HR, organizată de Digital Transformation Council pe 16 februarie 2024, moderată de Ion Vaciu și Roxana Onea.

Cu privire la tema conferinței organizată de dvs. astăzi, digitalizarea în educație sau educația prin digitalizare, trebuie punctate câteva elemente extrem de importante, cel puțin din perspectiva noastră, a ADR, ca Autoritate care este responsabilă de procesul de transformare digitală a societății în România.

Pentru a putea să asigurăm succesul acestui proces, a acestui deziderat, avem nevoie de trei elemente mari și late. Avem nevoie de legislație, care să faciliteze această tranziție. Avem nevoie de proiecte, avem nevoie de livrabile pe care să le implementăm, dar toate acestea nu pot exista și nu pot funcționa fără o educație corespunzătoare, fără o populație care să fie pregătită să adopte soluțiile de transformare digitală, respectiv alternativele digitale la serviciile publice clasice pe care le știm cu toții și care de multe ori funcționează destul de greoi.

VIDEO CONFERINȚA

În acest sens, la Autoritatea pentru Digitalizarea României avem o serie de inițiative care vin în întâmpinarea acestei realități. În primul rând, din Planul Național de Redresare și Reziliență, investiția 19 din componenta 7, avem 36 de milioane de euro pe care le punem la dispoziție întreprinderilor mici și mijlocii pentru a se pregăti sau pentru a-și pregăti angajații în domeniul tehnologiilor avansate. Așadar, IMM-urile vor putea folosi 36 de milioane de euro pentru a achiziționa cursuri în ceea ce privește inteligența artificială, machine learning, pentru că am văzut chiar și la dumneavoastră că sunt teme de interes, dar nu numai, blockchain, tehnologii de cloud și alte tehnologii ale viitorului. Tot din PNRR și tot gestionat de către ADR prin OIPSI avem 17 milioane de euro pe care îi vom direcționa către modernizarea a peste 650 de biblioteci din România, pe care să le transformăm în hub-uri de învățare, deci locuri în care cetățenii români vor putea să meargă să deprindă cunoștințe în domeniul digital, în domeniul securității cibernetice.

Pe lângă acestea, mai avem și Consiliul Național de Transformare Digitală, care este un fel de agora digitală, cum o numim noi, un for în care reunim reprezentanții mediului public cu reprezentanții mediului privat și academic pentru a dezbate cele mai bune practici în domeniul digitalizării, iar în acest CNTD avem un grup de lucru special rezervat competențelor digitale. Dar când vorbim de competențe digitale, nu vorbim doar despre succesul implementării și penetrării soluțiilor digitale în societate și vorbim și de componenta de securitate cibernetică, care cu siguranță va fi aprofundată în această conferință.

Pentru că am menționat securitatea cibernetică, trebuie să înțelegem foarte clar faptul că pe lângă legislație, cum am spus înainte, pe lângă instituții abilitate să se ocupe de partea aceasta de securitate cibernetică este nevoie ca și populația să fie pusă la punct în ceea ce privește igiena digital. Este o componentă foarte importantă, pentru că trebuie să admitem faptul că, indiferent de cât de bine pus la punct ar fi un sistem informatic din punct de vedere al securizării cibernetice, așa cum spune o vorbă cunoscută, Un lanț este pe atât de puternic pe cât este cea mai slabă verigă. De multe ori, cea mai slabă verigă este omul, care nu este pus la punct cu tipurile de amenințări din zona cyber.

Vă dau un simplu exemplu – este nevoie ca un singur funcționar să apese pe un link care să conțină un virus sau de un agent care să pericliteze un sistem ca toată securizarea cibernetică a unui sistem să fie degeaba. Deci este foarte important să investim în educație și din perspectiva securizării cibernetice și din perspectiva igienei digitale.

Dacă vorbim de acest mix, acest combo între digitalizare și educație, haideți să privim și în sens invers. Tehnologia permite cu adevărat democratizarea informației și a cunoașterii. Gândiți-vă la Metavers și la copiii din mediile rurale, din mediile defavorizate – ce acces au să viziteze muzeele lumii, să vadă orașele lumii să vadă, de exemplu, spațiul cosmic în fața ochilor lor dintr-o sală de clasă din mediul rural. Studenții la medicină, de exemplu, care folosesc Metaversul pot avea acces la cadavre, pot avea acces la suport de învățare. Studenții la inginerie, care se pregătesc să devină mecanici auto, folosind Metaversul și realitatea augmentată, pot vedea în detaliu, în 3D, piesele și componentele unei mașini pe care vor lucra în viitor.

Sunt câteva perspective pe care le avem în vedere în ceea ce privește educația și digitalizarea, dar și invers, tehnologia și educația.