Charalampos Mazarakis (foto), președintele Consiliului de Administrație Telekom Romania Mobile Communications SA va conduce compania acționând ca Director General (CEO), începând cu 2 mai 2023, în locul Dinei Tsybulskaya.
Noul CEO are peste 27 de ani de experiență profesională internațională în funcții de Top Management şi conduce Consiliul de Administrație al companiei din ianuarie 2016. Charalampos Mazarakis preia astfel un nou rol, pe lângă responsabilitatea sa actuală de Director Financiar al Grupului ΟΤΕ și membru executiv al Consiliului de Administrație al OTE.
Înainte de a se alătura Grupului OTE, în iulie 2012, în calitate de Director Executiv Financiar al Grupului OTE, a fost Director Executiv Financiar (CFO) al Băncii Naționale a Greciei în perioada 2010 – 2012, iar din 2008 până în 2010 a fost Director Executiv Financiar (CFO) și Membru al Comitetului Executiv al TITAN Group.
Charalampos Mazarakis a ocupat diverse poziții executive şi în Grupul Vodafone: Director Financiar al Grupului și Membru al Consiliului de Administrație în Grecia (1999-2006), Director General în Ungaria (2006-2007), Director Executiv de Operațiuni și Vicepresedinte al Consiliului de Administratie (2007-2008). A detinut pozitia de Director Financiar si Membru al Consiliului de Administratie al Georgia Pacific-Delica din Grecia (1997-1999), anterior, intre 1991 si 1997, lucrand ca Manager de Analiza Financiara la Procter & Gamble, initial in Atena si apoi ca manager de grup, la sediul central european din Bruxelles, Belgia. Domnul Mazarakis detine o diploma de licenta in Administrarea Afacerilor de la Universitatea din Pireus (cu distinctie) si un MBA de la Fisher College of Business de la Ohio State University (Wielder Scholar), unde a detinut postul de Asistent universitar in Finante.
Dina Tsybulskaya se alăturase companiei în septembrie 2021, având ca mandat transformarea companiei după vânzarea afacerilor fixe în octombrie 2021.