Persoanele fizice se pot adresa instalatorilor pentru înscrierea în Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”

Persoanele fizice se pot adresa, din 10 septembrie, instalatorilor în vederea înscrierii în Programul Naţional “Casa Verde Fotovoltaice”, privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, informează Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM), precizează Agerpres.

Valoarea contractului de finanţare este de 536 milioane lei, sumă asigurată din Programul Operaţional Regional (POR). Valoarea totală a finanţării acordate pentru acest program se ridică la aproximativ 656 milioane lei, Administraţia Fondului pentru Mediu asigurând, din Fondul pentru Mediu, sumele necesare pentru regiunea Bucureşti – Ilfov, precizează Agerpres.