Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Vodafone România: Sănătatea și siguranța angajaților și clienților este prioritatea numărul 1 în criza COVID-19

Începând de săptămâna trecută, Vodafone România a intensificat sistemul de muncă de acasă, adoptând acest model în toate funcțiunile de business în care acest lucru a fost posibil. În prezent, toți angajații Vodafone din întreaga țară care își desfășurau activitatea în birouri lucrează de la distanță, inclusiv toate echipele de relații cu clienții.

 “La Vodafone depunem toate eforturile pentru a-i susține pe toți clienții noștri, fie că sunt companii, autorități și departamente guvernamentale, instituții medicale, clienți rezidențiali, asigurându-le conectivitate de cea mai bună calitate și serviciile de comunicații de care au nevoie mai ales în această perioadă dificilă. Multe companii se bazează pe serviciile noastre pentru a asigura continuitatea afacerilor lor. Pentru cei care lucrează de la distanță, este esențial ca serviciile de conectivitate în bandă largă și cele mobile să îi susțină în tot ceea ce au nevoie să facă. Ca furnizor de servicii critice de conectivitate și de comunicații care susțin societatea noastră digitală, Vodafone România și-a activat Planul de continuitate a afacerilor și a implementat proceduri specifice pentru a monitoriza și asigura reacția rapidă ori de câte ori este nevoie. Obiectivul nostru principal este să servim cât mai bine societatea românească în timpuri atât de dificile în felul în care Vodafone poate cu adevărat. Sunt foarte mândră de echipa noastră care lucrează neobosit pentru a face tot ce este nevoie pentru clienții noștri și pentru sprijinirea societății românești”, a spus Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Vodafone România a luat măsuri de protecție și de prevenție pentru angajații din magazine. Acestea rămân deschise, cu păstrarea strictă a distanței sociale și aplicarea practicilor de sănătate și siguranță.  Astfel, a fost redus programul în magazine la 6 ore pe zi. De asemenea, accesul este restricționat în magazine, câte o persoană pentru fiecare agent disponibil. Indicatori de podea cu distanța de siguranță care trebuie respectată au fost montați în rețeaua de magazine. Toate modificările programului de lucru al magazinelor Vodafone România sunt disponibile la: https://www.vodafone.ro/magazine-vodafone/index.htm.

Echipele de de teren – tehnicieni, echipe de mentenanță și instalări – în special cele care lucrează direct cu clienții, au primit echipament de protecție și au fost instruite cu privire la acțiunile preventive pe care trebuie să le ia pentru a se proteja pe ei și pe clienți.

Toți clienții Vodafone România, abonați sau utilizatori de servicii preplătite, pot face apeluri nelimitate gratuite către România din Franța, Italia, Spania, Germania și Marea Britanie până la 31 martie. De asemenea, Vodafone România a introdus pentru clienții săi un bonus gratuit cu 300 de minute internaționale către rețele mobile și fixe pentru apelurile către Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie și Austria, bonus valabil 28 de zile pentru utilizatorii prepaid și 30 de zile pentru clienții cu abonamente. Bonusul poate fi activat în My Vodafone sau la *100#, International.

Pentru clienții companii, Vodafone România oferă mai multe opțiuni, în funcție de nevoile afacerii lor: 300 de minute internaționale gratuite în rețele mobile și fixe către Italia, Spania, Germania, Franța, Marea Britanie, Austria și toate țările din Spațiul Economic European până la 31 martie. În plus, clienții business pot activa o opțiune suplimentară de voce sau date naționale nelimitate sau 600 de minute internaționale gratuite în cadrul Spațiului Economic European, până la 15 aprilie. 

Mai multe oferte adaptate vor fi implementate în cel mai scurt timp. Toate actualizările ofertelor și soluțiilor Vodafone România vor fi postate pe paginile noastre oficiale: https://www.vodafone.ro/personal/info-covid19/index.htm și Facebook: https://www.facebook.com/vodafonero.

Clienții serviciilor pe bază de abonament își pot vizualiza factura la http://factura.vodafone.ro și își pot achita factura în My Vodafone sau direct pe website-ul nostru: https://bit.ly/2xAnMND. Utilizatorii de cartele prepaid le pot reîncărca folosind aplicația My Vodafone sau pe website-ul  www.vodafone.ro/reincarcare.  

Vodafone România este bine poziționată pentru a susține o creștere a traficului în rețea, care și-a dovedit capacitățile de-a lungul anilor, fapt reflectat și de certificarea P3 pentru Cea mai bună rețea de date mobile din România (Best Mobile Network for Data) primită în anii trecuți. Vodafone România va extinde cât mai mult posibil capacitatea rețelei pentru a gestiona cererea în creștere. „Vom lua toate măsurile pentru a ne asigura că orice posibilă congestie din rețea nu va avea un impact negativ asupra misiunii critice și a altor comunicații esențiale în această perioadă, cum ar fi accesul telefonic și digital la sănătate și educație, sau capacitatea oamenilor de a lucra de acasă. În contextul actual în care atât de mulți oameni lucrează de acasă și educația s-a mutat în mediul online, este important ca toți clienții noștri să înțeleagă faptul că utilizarea serviciilor de comunicații într-o manieră responsabilă va permite tuturor să beneficieze de servicii de comunicații de bună calitate. „, precizează oficialii Vodafone România.

Acţiunile Fundației Vodafone România în criza COVID-19

În timpul acestei crize fără precedent, Fundația Vodafone România își continuă misiunea de a contribui la sprijinirea societății românești prin mai multe inițiative în parteneriat cu Guvernul și alte autorități, precum și cu organizații non-guvernamentale.

–              Astfel, Fundația Vodafone România a sponsorizat achiziția unei mașini de testare și a 5,000 de teste pentru centrul de triaj din Arad, care vor fi folosite de Spitalul Județean Arad, DSP (Direcția de Sănătate Publică) și ISJU (Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență) pentru a testa oamenii care vin în România prin punctul de frontieră Nădlac.

–              Fundația Vodafone România a cumpărat echipament medical pentru Spitalul Marie Curie, constând în 100 de inhalatoare individuale pentru secția de neonatologie, 50 pompe de aer, 5 purificatoare de aer pentru suprafețe mari și 5 mini-inhalatoare.

–              Copiii și profesorii din zonele rurale pot continua activitățile educaționale online prin intermediul platformei educaționale digitale, oferite de Fundația Vodafone România în cadrul programului Școala din valiză. De asemenea, Fundația Vodafone România a încheiat parteneriate cu CISCO, IBM, și World Vision pentru a oferi licențe Webex gratuite profesorilor timp de 180 de zile. Cu ajutorul acestei platforme, profesorii pot susține cursuri în timp real, prin video-conferință, cu toți elevii prezenți, chiar dacă sunt la distanță. În plus, pe 23 martie, profesorii care doresc să învețe cum să își țină cursurile online pot participa la un webinar gratuit, în care profesorii înscriși deja în  programul Școala din valiză își vor împărtăși cunoștințele.

–              Fundația Vodafone România susține inițiativa Cumparaturi la usa ta (Shopping at Your Door), dezvoltată de Asociația Geeks for Democracy, prin care voluntarii pot ajuta persoanele în vârstă și alte persoane aflate în carantină aducându-le alimente și medicamente. Fundația Vodafone România a contribuit prin furnizarea unui mini Call Center, precum și a telefoanelor și serviciilor de comunicații care permit voluntarilor să preia apeluri.

–              Împreună cu ING Bank și Fundația Româno-Americană, Fundația Vodafone România sprijină 6 noi soluții digitale  dezvoltate de Code4Romania și derulate în parteneriat cu Guvernul României și cu Autoritatea pentru Agenda Digitală a României (AADR). Prima este website-ul stirioficiale.ro, o platformă menită să adune într-un singur loc toate informațiile oficiale emise de autoritățile române despre criza COVID-19.