Vodafone preia majoritatea angajaților Telekom România, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică

Vodafone România anunță astăzi finalizarea achiziției Telekom România Mobile Communications. Tranzacția are loc după încheierea tuturor documentelor legale și obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților române. Astfel, Vodafone dobândește controlul asupra Telekom România, preluând majoritatea angajaților, toți clienții postpaid și business, rețeaua de magazine și mare parte din infrastructura de rețea tehnică. Clienții prepaid și anumite active vor fi preluate de Digi România.

Achiziția Telekom România de către Vodafone are o valoare de 30 milioane de euro. Tranzacția va implica investiții ulterioare substanțiale, cu precădere în integrarea rețelei, completând cele peste 6,5 miliarde de euro investite până acum de Vodafone în cei 28 de ani de prezență în România.

În cadrul procesului de integrare, Vodafone România va prelua majoritatea angajaților Telekom România.

„Astăzi, Vodafone și Telekom își unesc forțele pentru a dezvolta o rețea mobilă la cele mai înalte standarde, pentru a oferi o experiență mai bună și acces la tehnologie de ultimă oră pentru familiile și afacerile din România. Este un moment crucial pentru piața telecomunicațiilor din România, o piață consolidată, mai puternică și cu potențial semnificativ de creștere în urma acestei tranzacții. Continuăm, astfel, să investim în inovație și în viitorul industriei, contribuind la transformarea digitală a României, în beneficiul clienților, angajaților și al întregii societăți„, a declarat Nedim Baytorun, CEO Vodafone România.

Cele două companii vor continua să funcționeze ca entități juridice separate dar parte din același grup, până la finalizarea procesului de fuziune, estimată la începutul anului 2026.

Angajații, clienții și partenerii celor două companii vor fi informați prin actualizări periodice, pentru a fi la curent cu fiecare evoluție de-a lungul procesului. Mai mult, pe www.vodafone.ro/impreuna se regăsesc explicații clare pentru clienți cu privire la fiecare etapă.

Pe parcursul tranzacției, Vodafone a fost asistat de companiile de avocatură și consultanță: Țuca Zbârcea & Asociații, Osborne Clarke, Deloitte, Akira Consultancy, Frontier Economics, Ionescu Sava, Mind Policy.