VIDEO Alexandru Petrescu, ex Ministru MCSI: Sunt îngrijorat de riscul de a intra într-o zonă de excluziune digitală, cu această mult întârziată lege a implementării 5G @ Conferința Ziua Internațională a Telecomunicațiilor și a Societății Informaționale 2021

Alexandru PETRESCU – Ex-MINISTRU – MINISTERUL COMUNICAŢIILOR ŞI SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE @ conferinţa virtuală dedicată ZILEI INTERNAŢIONALE A TELECOMUNICAŢIILOR ŞI A SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE, powered by ITU (The International Telecommunication Union), organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, REVISTA COMUNICATII MOBILE şi TELECOMTV.RO, pe 17 mai 2021.

E clar că a trebuit să trecem printr-o pandemie pentru a înțelege cât de importantă este digitalizarea, cred că avem o bună rampă de lansare a subiectelor la care noi ținem și care ne preocupă în mod zilnic. Trebuie să folosim acest an și următorii ani pentru a transpune tot ceea ce discutăm despre digitalizare de foarte mult timp în realitate.

Nu pot să las deoparte dimensiunea politică a activității mele și trebuie să-mi arăt îngrijorarea și riscul pe care probabil toți îl resimțim de a intra într-o zonă de excluziune digitală, cel puțin din perspectiva telecomunicațiilor cu această mult întârziată lege a implementării 5G.

Dacă până acum un an ne lăudam sau eram lăudați că avem o tehnologie avansată și o acoperire din perspectiva 4G poate mult evoluată în comparație cu alte state din vecinătatea noastră, această întârziere poate aduce deservicii foarte mari în ceea ce privește status-ul telecomunicațiilor în România.

Suntem, din păcate, întârziați și pe codul comunicațiilor electronice.

SNR are nevoie de o diversificare a portofoliul de activități, asta-i clar, dar lucrurile nu se mișcă atât de repede pe cât ne-am dori, cred că și legislația trebuie îmbunătățită în zona asta.

Marian Murguleț, actualul Preşedinte al CA. SNR-Radiocom, a aliniat foarte bine evenimentele în parcursul pe care îl avem înaintea lansării efective a licitației 5G. 

Cred că adoptarea Codului comunicațiilor este o condiție esențială pentru această procedură. Să nu uităm că acolo avem câteva prevederi extrem de importante, cum ar fi clarificarea serviciului universal de telecomunicații, sporirea și încurajarea operatorilor de a crește plaja de drepturi ale consumatorilor, ceea ce reprezintă un plus. De asemenea, documentul prevede simplificarea obținerii avizelor de construcții în ceea ce privește amplasarea elementelor echipamentelor de telecomunicații. Din acest motiv este foarte important ca, înainte de demararea efectivă a licitației 5G, să avem transpunerea în legislație a Codului comunicațiilor.

Pe de altă parte, vizavi de actuala formă a legislației privind implementarea tehnologiei 5G, evident că dorim s-o avem și pe aceasta adoptată cât mai repede, pentru a avea cale liberă pentru licitația 5G, dar trebuie să spunem niște lucruri aici. Există o serie de jucători, părți interesate care au semnalat Guvernului elemente de neconstituționalitate, caracterul retroactiv al unor obligații impuse, ar fi bine să existe o mai bună filtrare a textului de lege înainte să devină literă de lege, astfel încât să putem împiedica întârzieri și mai mari. 

Și eu sunt pesimist în ceea ce privește lansarea licitației 5G și, pe măsură ce trece timpul, devine din ce în ce mai puțin probabil ca procedura să aibă loc până la finele anului.

Vin și cu o propunere pentru piață, respectiv înființarea Consiliului Digital, similar modelului Consiliului Fiscal, cu 7-9 membri, cu mandate pe 7-9 ani, care să devină și un depozitar al întregului parcurs de digitalizare, care este un efort pe termen lung. Un Consiliu Digital va putea asigura o continuitate și un efort constant și uniform, pentru că acum ne confruntăm cu un parcurs sinuos, finalizări parțiale, lipsă de interoperabilitate, un nivel de adopție scăzut a tot ceea ce reușim să operaționalizăm, procesele de digitalizare nu sunt acompaniate de sesiuni de training pentru competențe digitale. Un astfel de organism poate să supervizeze și să asigure o continuitate din perspectiva implementării diferitelor elemente ce se doresc a fi o sferă publică digitalizată.