Zitec anunță achiziția companiei românești Equilobe, pentru a-și consolida poziția ca partener cheie pentru soluții bazate pe tehnologii Microsoft. Cătălin Criveteanu și Dan Badea, fondatorii Equilobe, vor fi integrați în echipa de management a Zitec, primul cu rol în zona de servicii de consultanță, iar cel de al doilea urmând că preia coordonarea departamentului .NET al Zitec, poziționat ca pilon tehnologic central pentru companie.
Pe lângă integrarea fondatorilor, în echipa Zitec vor fi incluși și specialiști de la Equilobe, care acoperă întregul ciclu de viață al produsului – de la design și UX, până la engineering și DevOps.
„Equilobe aduce un portofoliu valoros de clienți internaționali, cu precădere din piețe mature precum Germania și Olanda. Această mișcare susține direct strategia Zitec de expansiune internațională accelerată, completând prezența și operațiunile existente ale companiei în Europa de Vest. Această preluare se înscrie într-un șir de acțiuni similare, după ce, începând cu 2016, Zitec a integrat cu succes echipele și portofoliile Inotec, Cloud Bit, Bright, Symbolic și Under Development Office.”, precizează Alex Lăpușan, CEO & Co-fondator Zitec.




