Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Statele Unite au dislocat în Europa un număr semnificativ de forțe pregătite de luptă – anunţă Ambasada SUA la Bucureşti

Departamentul Apărării al SUA

FIȘĂ INFORMATIVĂ 

Actualizări pentru sprijinirea Aliaților din Europa 

Ca parte a angajamentului nostru de a susține principiile unei ordini internaționale bazate pe norme și securitatea Aliaților noștri din NATO, Statele Unite au dislocat în Europa un număr semnificativ de forțe pregătite de luptă.  

Aceste forțe dislocate în amplasamente înaintate contribuie la descurajarea agresiunii și, în cazul în care descurajarea dă greș, acestea luptă umăr la umăr cu Aliații noștri pentru a menține securitatea și stabilitatea în Europa. La ordinul Președintelui și ca urmare a recomandării Secretarului Austin, Departamentul Apărării va repoziționa spre est anumite unități staționate în Europa, va disloca în amplasamente înaintate din Europa unități staționate în SUA, suplimentare, și va menține nivelul de alertă al forțelor de reacție în vederea îndeplinirii acestor angajamente.  

Photo credit US Embassy in Romania

Aceste forțe nu vor lupta în Ucraina. Nu sunt mișcări permanente. Ele reacționează la împrejurările actuale.  

Ne vom adapta postura, pe măsură ce evoluează aceste împrejurări și vom continua să ne consultăm îndeaproape cu Aliații NATO pentru a asigura o postură colectivă corespunzătoare pentru descurajare și apărare. Salutăm anunțurile din ultimele zile făcute de alți Aliați, printre care Franța, Spania, Marea Britanie, Olanda și Danemarca, privind faptul că iau în considerare să aducă contribuții suplimentare la îmbunătățirea posturii NATO pe flancul estic.  

1.000 de militari repoziționați din Germania în România:

Ca parte a efortului nostru mai amplu de a ne demonstra angajamentul față de Aliații NATO și de a descuraja agresiunea din partea Rusiei, Statele Unite repoziționează în România un batalion Stryker de aproximativ 1.000 de militari americani, aflați deja în teatrul de operațiuni din Europa. Regimentul 2 Cavalerie (infanterie mecanizată), unitate mecanizată staționată la baza Vilseck din Germania va disloca o unitate de forțe armate întrunite, dotate cu vehicule de luptă blindate pe roți, pentru a descuraja agresiunea și a consolida capabilitățile de apărare în statele Aliate din prima linie, în această perioadă de risc sporit. Aceste forțe vin în completarea celor peste 900 de militari americani care se află deja în România în cadrul sistemului obișnuit de rotație.  

Photo credit US Embassy in Romania

2.000 de militari multi-misiune „asigurare și descurajare/assure and deter” dislocați în Polonia și Germania:

În plus, Secretarul Apărării a ordonat dislocarea a aproximativ 2.000 de militari din Statele Unite în Europa în următoarele zile. Printre aceștia se numără 1.700 de militari din Divizia 82 Aeropurtată și unități esențiale de sprijin, care vor fi dislocați în Polonia de la Fort Bragg, Carolina de Nord, precum și aproximativ 300 de militari din Corpul de Armată 18 Aeropurtat, care se vor deplasa de la Fort Bragg în Germania. Divizia 82 Aeropurtată dislocă elemente ale Componentei de Luptă din Brigada Infanterie și unități esențiale de sprijin în Polonia. Corpul de Armată 18 Aeropurtat dislocă un comandament de eșalon de forțe întrunite în Germania. Împreună, aceste unități sunt antrenate și dotate pentru o gamă de misiuni de descurajare a agresiunii și de asigurare și apărare a Aliaților noștri în această perioadă de risc sporit. Ne-am coordonat îndeaproape cu Aliații noștri din Polonia și Germania pentru a pregăti aceste dislocări și apreciem sprijinul lor.  

8.500 de militari rămân în Statele Unite pregătiți să acționeze:

8.500 de militari din Statele Unite în postură de alertă ridicată din 24 ianuarie rămân în Statele Unite. Nu sunt dislocați încă, dar rămân pregătiți de relocare în cazul în care sunt solicitați să sprijine Forța de Răspuns a NATO (NRF), dacă aceasta este activată sau, după caz, dacă este nevoie de ei în alte contingente, conform ordinelor Secretarului Apărării sau ale Președintelui. Continuăm să analizăm postura forțelor noastre armate și situația din Europa, având în vedere că gravitatea acestei situații necesită toată atenția noastră.