Începe competiția Huawei Next Image 2020, care pune la bătaie premii de până la 10.000 de dolari pentru fotografiile sau videoclipurile făcute cu telefoanele HUAWEI. Competiția se desfășoară la nivel global, toate imaginile înscrise în concurs fiind analizate de un juriu format din fotografi renumiţi. Dacă sunteţi pasionaţi de fotografie, vă puteţi înscrie fotografiile în concurs până pe 31 iulie, ora 18:00.
“Next Image este una dintre cele mai interesante experiențe pe care le-am trăit, iar efectele participării se propagă până în ziua de astăzi. Am căpătat încredere în mine, mi-am redescoperit și fructificat pasiunea pentru fotografie și am întâlnit oameni super faini, de la care am învățat și cu care am colaborat.”, spune Costin Mocanu, câștigător Next Image, ediția 2018.
Next Image 2020 se poziţionează drept cea mai mare competiție foto și video pentru smartphone-uri din lume, care numai în 2019 a adunat peste 500.000 de participanți.
Competiția este deschisă tuturor utilizatorilor HUAWEI care pot explora diverse perspective pentru a surprinde frumusețea lucrurilor din jur în șase categorii distincte, precum:
- Near Far: Camera smartphone-ului poate fi folosită pentru a surprinde detalii inedite și perspective diferite, indiferent dacă persoana din spatele camerei se află în interior sau afară.
- Good Night: Utilizatorii pot surprinde cadre noaptea sau într-un mediu cu lumină scăzută, care să transpună atmosfera momentului în imagini.
- Hello, Life!: O imagine valorează cât o mie de cuvinte. Utilizatorii pot surprinde și împărtăși o emoție sau o sursă de inspirație din viața de zi cu zi.
- Faces: Experiment despre identitatea și puterea fotografiei de portret. Utilizatorii pot surprinde portretele celor apropiați.
- Live Moments: Utilizatorii pot filma și regiza un scurt sau film realizat cu telefonul mobil de până la 10 minute, care să surprindă o poveste sub forma unor imagini în mișcare.
- Storyteller: Utilizatorii pot folosi o serie de fotografii pentru a exprima emoții și a spune o poveste personală. Povestea trebuie să includă 3-9 imagini.
Juriul Next Image 2020
- Steve McCurry, cel care a câștigat numeroase premii, inclusiv Robert Capa Medal, National Press Photographer’s Award și patru Premii Jose. Reper al culturii și artei franceze, fotografia lui McCurry intitulată „Fata afgană” a devenit una dintre cele mai emblematice și puternice opere din istoria fotografiei.
- Elizaveta Porodina, un renumit fotograf de portret și modă din Rusia. Pionieră în moda experimentală și fotografie artistică, opera lui Porodina este renumită pentru utilizarea de forme alternative și culori atractive.
- Reuben Krabbe,un fotograf canadian de sporturi extreme, care folosește tehnici de fotografie creativă pentru stiluri polarizate și subiecte precum eclipsele solare. Krabbe adăugă forță și noi posibilități pentru juriu.
- Karolina Henke, un fotograf suedez cu o identitate vizuală și artistică unică. Henke este apreciată în moda și arta fotografică internațională.
- Andrew Garrihy, Global Chief Brand Officer, Huawei Consumer Business, și Li Changzhu, Vice Minister, Consumer Strategy Marketing Department, Huawei Consumer Business, vor ajuta la selectarea câștigătorilor.
Premiile oferite câștigătorilor Next Image 2020
Fiecare participant poate câștiga următoarele premii în competiția globală:
- Marele Premiu: Fotograful anului (3 câștigători)
- NEXT-IMAGE Creation Fund în valoare de 10.000 de dolari (înainte de impozitare)
- Un smartphone Huawei P40 Pro (8GB+256GB, culoare aleatorie)
- Diplomă de merit în format electronic
- Câștigătorii categoriilor (15 câștigători)
- NEXT-IMAGE Creation Fund în valoare de 1.000 de dolari (înainte de impozitare)
- Un smartphone Huawei P40 Pro (8GB+256GB, culoare aleatorie)
- Diplomă de merit în format electronic
- Locul al doilea (50 câștigători)
- Un smartphone Huawei P40 Pro (8GB+256GB, culoare aleatorie)
- Mențiuni de onoare (5 câștigători)
- Diplomă de merit în format electronic
Pentru mai multe informații despre Next Image 2020 și înscriere, vizitați site-ul oficial al concursului: https://gallery.consumer.HUAWEI.com.