Seria Xiaomi 15T se lansează cu prețuri de la 2999 lei

Xiaomi a dezvăluit astăzi cea mai recentă gamă de vârf de smartphone-uri, seria Xiaomi 15T, care include Xiaomi 15T și Xiaomi 15T Pro, în cadrul unui eveniment global de lansare desfășurat la München, Germania.

Toate variantele Xiaomi 15T Pro și 15T sunt disponibile pe www.mi.com/ro. În plus, diferite variante de culoare și capacitate sunt, de acum, disponibile în rețelele Orange, Vodafone, Telekom, Digi, eMag, Altex și Flanco.

Xiaomi 15T Pro este disponibil la prețurile recomandate de:
12GB + 1T, 4.699 lei
12GB + 512GB, 4.299 lei
12GB + 256GB, 3.799 lei

Xiaomi 15T este disponibil la prețurile recomandate de:
12GB + 512GB, 3.299 lei
12GB + 256GB, 2.999 lei

Seria Xiaomi 15T dispune de un sistem avansat de camere triple, proiectat în colaborare cu Leica, format dintr-o cameră principală, ultra-wide și teleobiectiv pe Xiaomi 15T și o cameră principală, ultra-wide și teleobiectiv Leica 5x Pro pe Xiaomi 15T Pro. Pentru o compoziție versatilă, atât Xiaomi 15T Pro, cât și Xiaomi 15T oferă distanțe focale multiple din care utilizatorii pot alege. Xiaomi 15T Pro acoperă distanțe focale de la 15 mm la 230 mm, în timp ce Xiaomi 15T oferă distanțe de la 15 mm la 92 mm pe cele trei camere din spate.

La baza camerei principale de 50MP a seriei Xiaomi 15T se află un obiectiv optic Leica Summilux, care surprinde detalii cu o diafragmă ƒ/1.7 în versiunea de bază și o diafragmă ƒ/1.62 la varianta Pro. Pe lângă redarea detaliată, sunt generate culori vii și un contrast ridicat chiar și în condiții de lumină scăzută. Xiaomi 15T Pro dispune de un senzor de imagine Light Fusion 900 de înaltă specificație, cu o gamă dinamică de 13.5 EV. O premieră pentru Seria T, camera Leica 5x Pro telephoto debutează pe Xiaomi 15T Pro, oferind un zoom optic de 5x, un zoom la nivel optic de 10x și până la 20x Ultra Zoom. Totodată, ambele dispozitive sunt echipate cu o cameră frontală de 32MP, dedicată selfie-urilor și apelurilor video. Seria integrează și Xiaomi AISP 2.0, noua platforma de fotografie computațională de ultimă generație a mărcii. Are funcții precum PortraitLM 2.0 și ColorLM 2.0, utile în special pentru Master Portrait, introducând efecte bokeh noi pentru luminile de fundal, cum ar fi Wide și Bubbles. Utilizatorii pot ajusta individual efectele de diafragmă și distanța focală. În același timp, modul Leica street photography permite capturarea rapidă de pe ecranul de blocare. Aceasta oferă utilizatorilor acces la distanțe focale emblematice de 28 mm, 35 mm, 50 mm, 75 mm și, exclusiv pentru Xiaomi 15T Pro, 135 mm, ideal pentru prim-planuri.

Ambele modele acceptă înregistrare 4K la 30fps HDR10+ pe toate distanțe focale, asigurând consistența culorilor vibrante și a contrastului, indiferent de obiectivul utilizat. Mai mult, Xiaomi 15T Pro suportă rezoluție 4K la 120fps pe camera principală, permițând utilizatorilor să producă clipuri cinematografice cu un control precis al cadrelor. Pentru post-producție, este disponibilă înregistrare Log 4K la 60fps pe 10 biți cu input LUT. 

Xiaomi Astral Communication este o suită de tehnologii avansate, menționând aici inclusiv debutul global al Xiaomi Offline Communication cu seria Xiaomi 15T.¹ Aceasta permite comunicarea vocală directă între dispozitivele din seria Xiaomi 15T pe distanțe de până la 1,9 km pentru Xiaomi 15T Pro și 1,3 km pentru Xiaomi 15T, chiar și fără semnal celular sau Wi-Fi.

Xiaomi Astral Communication include și tunerul Xiaomi Surge T1S, care utilizează flexibil semnalele GPS, Wi-Fi, Bluetooth și celulare. Acesta funcționează în tandem cu Super Antenna Array, care dispune de o antenă ce îmbunătățește conectivitatea celulară și AI Smart Antenna Switching.

Pe lângă tehnologia de comunicare, seria Xiaomi 15T va beneficia și cele mai noi tehnologii software, cu Xiaomi HyperOS 3.³ Xiaomi HyperOS 3 își va face debutul global în seria Xiaomi 15T și va fi lansată cu capacități îmbunătățite de multitasking,³ lansarea mai rapidă ale aplicațiilor și elemente de interfață reproiectate, inclusiv ecrane de blocare, imagini de fundal, pictograme, widget-uri și chiar un design complet nou pentru notificări.

Atât Xiaomi 15T, cât și Xiaomi 15T Pro se bazează pe o baterie de 5500 mAh, ce asigură putere susținută într-o carcasă subțire. În timp ce Xiaomi 15T Pro oferă flexibilitate de încărcare atât cu HyperCharge cu fir de 90 W, cât și cu HyperCharge wireless de 50 W,⁷ Xiaomi 15T dispune de HyperCharge de 67 W. În plus, fiind construită pentru longevitate, bateria poate păstra până la 80% din capacitate chiar și după 1.600 de cicluri de încărcare. Terminalul poate porni în mai puțin de patru secunde atunci când bateria este descărcată complet, după ce a fost conectat un încărcător.

Xiaomi 15T Pro rulează pe chipsetul MediaTek Dimensity 9400+, construit pe un proces de 3nm, în timp ce Xiaomi 15T este alimentat de MediaTek Dimensity 8400-Ultra. Ambele procesoare oferă o creștere a performanței CPU și GPU față de generația anterioară.

În seria Xiaomi 15T, sistemul Xiaomi 3D IceLoop joacă un rol esențial. Spre deosebire de sistemele convenționale de răcire pasivă, care transferă lent căldura de la componentele interne la suprafața telefonului, sistemul Xiaomi 3D IceLoop separă vaporii de lichid, având o proeminență 3D special concepută pentru procesor. Acest design ajută la direcționarea căldurii departe de sursele principale, cum ar fi SoC-ul, și la distribuirea uniformă a acesteia pe suprafața dispozitivului.

Seria Xiaomi 15T vine cu ecran Corning Gorilla Glass 7i, care oferă o rezistență la zgârieturi cu 100% îmbunătățită față de generația anterioară, și se extinde la un spate durabil din fibră de sticlă. Ambele modele au fost modernizate pentru a rezista acum la adâncimi de până la 3 metri apă dulce, fiind certificate pentru rezistență la apă și praf IP68.

Distins de varianta de bază, Xiaomi 15T Pro este construit dintr-un aliaj de aluminiu 6M13 de înaltă rezistență.

Xiaomi 15T Pro este disponibil în trei variante de culoare: Black, Gray, Mocha Gold, iar Xiaomi 15T în variantele Black, Gray, Rose Gold.