HONOR România anunță un parteneriat cu Serviciul Public Local Salvamont Zărnești și Asociația Club Alpin Zărnești pentru misiunile de salvare montană. Astfel, HONOR România va oferi telefoane HONOR Magic 8 Lite echipajelor de salvamontiști, inclusiv pentru programele de instruire.
Salvamont Zărnești operează neîncetat de peste 56 de ani, activitatea sa implicând intervenții dificile, anduranță și o pregătire continuă într-una din cele mai solicitante zone montane din România, masivul Piatra Craiului. Salvatorii acționează frecvent în condiții de teren accidentat, temperaturi imprevizibile, expunere prelungită iar intervențiile presupun un efort coordonat. De aceea, Ciprian Lolu, Șef al Serviciului Public Local Salvamont Zărnești, precizează că „În misiunile noastre, fiecare detaliu contează. Avem nevoie de echipamente care să reziste în condiții dificile și să funcționeze impecabil atunci când presiunea este maximă. Sprijinul oferit de HONOR România reprezintă o investiție în pregătirea și siguranța salvatorilor noștri”.
Sabina Știrb, Marketing Director HONOR România susține că „HONOR pune accent pe rezistență, durabilitate și pe încrederea că produsele noaste te vor susține pentru a duce la bun sfârșit misiunea pe care o ai de făcut. Respectăm activitatea echipelor Salvamont și ne dorim ca acest parteneriat să fie unul pe termen lung, cu proiecte concrete prin care să contribuim constant la misiunea lor”.





