Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Radu JUGUREANU @ EDU Invest 2023: Ca profesor, mă simt ca într-o misiune imposibilă, trebuie să pregătim elevii pentru meserii care încă nu există, dar în continuare educaţia are 2% din PIB, în loc de 6% cum prevede legea de 12 ani încoace

Radu JUGUREANU, Profesor de matematică @ Conferința EDU Invest 2023 – Transformarea Digitală în Educație, Learning & HR, organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTv pe 22 februarie 2023.

Cum facem să aducem oameni de calitate în sistemul educațional, cum facem să aducem ethos-ul în școală?

Cred cu strășnicie în necesitatea facultăților de profesori. 

În prezent, profesorii adună certificate de prezență la diverse conferințe și apoi cu dosarul de certificări solicită inspectoratului suplimentarea salariului.

În România s-au eliberat peste 40 milioane de diplome de competențe de formatori, adică orice nou născut și până la cei decedaţi a primit câte două diplome de formatori, putem spune că suntem o națiune de formatori. 

A venit pandemia peste noi și această pandemie a fost cel mai bun trainer pentru competențe digitale. La momentul intrării în pandemie, toți profesorii aveau cel puțin o diplomă pe care scria competențe digitale. 

Eu vreau să vă spun că acele diplome nu sunt reale, am ajuns să ne împăunăm cu niște hârtii fără valoare. Hai să spunem lucrurilor pe nume: noi trăim într-o minciună.

Conferinţa LIVE (Intervenţia dlui. Radu JUGUREANU – min 30:45 şi 3:56:35)

Un copil de clasa a I-a primește FB pentru un desen realizat de mama lui și alt copil primește un calificativ mai slab pentru că a venit cu un desen realizat chiar de mâna lui, dar nu la fel de de bine realizat.

Când ajunge la liceu, altă minciună: referatele. Abundă Internetul de referate și profesorii se fac că nu văd că referatele sunt luate de pe net.

Situația continuă și în zona învățământului superior, Internetul este plin de anunțuri cu lucrări de master și doctorat. Aceasta este realitatea.

Noi vorbim despre tehnologii super avansate, care funcționează la liceele „cu nume”, dar trebuie spus că părinții sprijină acele tehnologii, nu instituția de învățământ.

Nu vreau să generalizez, dar noi trăim într-o minciună.

900 din cele 1.500 de licee sunt în risc grav, și social, și economic, și emoțional.

Duceți-vă în mediul rural și vedeți cum copiii muncesc la negru, cum copiii fără părinți au grijă de gospodăria în care trăiesc cu bunicii.

Aceasta-i realitatea, este adevărul urât al României și trebuie să-l afirmăm răspicat.

Noi vorbim de AI și alte tehnologii avansate, e foarte bine, dar nu suntem acolo unde este nevoie.

Dacă suntem în stare să punem o ipoteză corectă asupra a ceea ce avem de făcut, putem trage și o concluzie coerentă. Demonstrația vine de la sine, fără ipoteză corectă nu vom reuși și ipoteza corectă nu vine din birou.

S-a făcut un sondaj pentru a vedea câți elevi sunt online și a ieșit 100%, dar lucrurile nu stau așa.

În perioada pandemiei, 40% dintre elevii din liceele incluse în proiectul ROSE nu au avut avut nici PC, nici tabletă, nici telefon, nici nimic.

Cum poți să iei bacalaureatul fără să ai acces la cărți, cu 4 luni înainte de examen?

Sunt profesor de matematică de 40 ani. Am învățat în 40 de ani de utilizare a computerului că e-learning nu vine de la electronic, ci de la enhance, adică a spori, a intensifica.

Acest e-learning, conform studiilor internaționale, nu a reușit să atingă decât 5% din promisiunile pe care le-a făcut.

În 2020, am văzut că Ministerul Educației aplica elevilor un chestionar online și le cerea să răspundă online dacă au sau nu acces online. Adică îi întrebăm pe cei din online dacă au acces online.

Noi ne întâlnim aici și discutăm frumos, dar în practică, la firul ierbii, nu se întâmplă nimic, avem doar hârtii frumoase.

Ce am înțeles eu că trebuie să fac cu elevii care au intrat în acest an în clasa întâi: ei vor ajunge să termine liceul în anul 2035 și apoi vor lucra în locuri de muncă ce astăzi nu există, cu tehnologii care nu au fost încă inventate pentru a rezolva probleme despre care azi știm că nu sunt probleme.

Adică eu am o misiune imposibilă. Lucrul acesta nu se face nici pregătindu-mă eu mai bine pentru matematică, nici învățând cum este cu ChatGPT. Sunt oarecum confuz, pentru că în aceste condiții în care eu sunt pus să rezolv o problemă imposibilă, ca în filmul lui Tom Cruise, am în continuare 2% din PIB pentru educație, în loc de 6% din PIB așa cum prevede Legea 1/2011, încă în vigoare.

Personal, nu știu cine sunt experții strategiei România educată, mi-aş dori să aflăm.

TEASER