Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Propunere ANCOM: tarife orientative de acces la unele infrastructuri fizice rutiere pentru rețelele de comunicații electronice

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a lansat astăzi în consultare publică un proiect de decizie prin care sunt determinate tarife orientative de acces la unele infrastructuri fizice rutiere pentru instalarea rețelelor de comunicații electronice. Oficialii ANCOM precizează că aceste măsuri sunt menite să sprijine dezvoltarea rețelelor de comunicații de mare viteză și să reducă costurile de instalare a infrastructurii necesare în acest sector. Proiectul poate fi consultat aici, iar observaţiile şi propunerile pot fi transmise ANCOM până la data de 15.11.2024.

Tarifele orientative propuse de ANCOM pentru accesul la infrastructura rutieră deținută sau administrată de un operator de rețea sunt diferențiate în funcție de categoria de drum și zona de acces (zona de siguranță/ampriză-în afara părții carosabile/sub partea carosabilă). Iată câteva exemple de tarif aplicabil pentru instalarea unui cablu subteran în lungul drumului:

  • Autostrăzi: între 19,13 și 28,07 euro/km/lună;
  • Drumuri expres / drumuri naționale: între 15,32 și 19,01 euro/km/lună;
  • Drumuri județene: între 3,60 și 5,08 euro/km/lună.

Proiectul a avut la bază respectarea prevederilor din Legea infrastructurii, se precizează într-un comunicat de presă ANCOM. Astfel, tarifele orientative au fost calculate luând în considerare costurile asociate furnizării serviciului de acces la infrastructură, respectiv costurile cu investițiile în infrastructură realizate de operatorul de rețea, costurile operaționale aferente infrastructurii fizice la care este acordat accesul furnizorilor de rețele de comunicații electronice, precum și evaluarea impactului accesului solicitat asupra planului de afaceri al operatorilor de rețea și îmbunătățirile aduse infrastructurii fizice de către furnizorul de rețele de comunicații electronice, în măsura în care acestea aduc beneficii și operatorului de rețea, pentru fiecare dintre categoriile de operatori de rețea identificate.

Tarifele propuse au un caracter orientativ și vor servi drept reper pentru negocierile între părți, asigurând o transparență crescută și prevenind stabilirea unor tarife excesive pentru accesul la infrastructura rutieră. Operatorii de rețea trebuie să țină cont în cel mai înalt grad de aceste tarife în negocierea contractelor, orice abatere necesitând o justificare obiectivă. Concret, în situația în care un operator de rețea poate susține, cu argumente obiective și fundamentate pe informații extrase din situațiile financiare și alte raportări, după caz, faptul că nivelul tarifelor orientative nu îi acoperă costurile de furnizare a serviciului de acces la infrastructura fizică rutieră pe care o administrează, acesta poate justifica astfel un tarif de acces mai mare, pe care îl va putea practica în raporturile sale contractuale cu furnizorii de rețele publice de comunicații electronice.

Conform Legii infrastructurii (nr. 159/2016), operatorii de rețea trebuie să ofere acces la infrastructura rutieră deținută sau aflată în administrare, la anumite tarife, pentru instalarea echipamentelor și rețelelor de comunicații. Operatorii de rețea sunt administratorii autostrăzilor, drumurilor expres, naționale sau județene, cu excepția consiliilor județene care au în administrare drumuri. Tarifele orientative acoperă accesul la diferite categorii de drumuri, respectiv autostrăzi, drumuri naționale, expres și județene, și sunt diferențiate în funcție de tipul de acces solicitat: subteran în lungul drumului sau subtraversare. Operatorii de rețea ce au în administrare infrastructură rutieră nu pot percepe tarife pentru instalarea aeriană a cablurilor pe stâlpii amplasați în zona drumurilor avute în administrare, dacă stâlpii aparțin altor entități.