Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

PropTech Demo Day și-a desemnat câștigătorii

PropTech România, prima platformă românească de inovație dedicată domeniului real estate, împreună cu rețeaua de Business Angels Tech Angels a organizat la București, în 20 Iunie 2019, PropTech Demo Day, primul eveniment de acest tip dedicat exclusiv soluțiilor de tehnologie pentru domeniul real estate (PropTech). “Pe plan european, investițiile în soluțiile proptech au înregistrat o creștere accelerată. Dacă în 2008 au fost investiți 5 milioane de euro în 5 tranzacții, în 2018 am avut 485 milioane euro investiți în 119 tranzacții. Trendul ascendant s-a pastrat și în 2019, când déjà s-au înregistrat câteva tranzacții record, pe piețele din Germania și Scandinavia. În România acest domeniu a câștigat relativ recent atenție din partea investitorilor și a startupurilor, însă și aici piața va urma trendul internațional și estimăm o creștere substanțială a interesului tuturor jucătorilor din real estate. Ca urmare a relațiilor inițiate între investitori și echipele prezente cu ocazia Real Estate Hackathon-ului din aprilie, relații consolidate și de demonstrațiile de produs de la PropTech Demo Day, sperăm să anunțam public în curând cel puțin 3 tranzacții/investiții locale în startupurile membre ale PropTech România”, precizează Smaranda Ignat (foto), Director Executiv ProptTech România.

PropTech România își propune să cartografieze ecosistemul proptech din România, să identifice care sunt startupurile și companiile care au soluții proptech, ca apoi să acționeze ca un conector între piața locală și piața internațională.

În cadrul Proptech Demo Day, 10 echipe și-au prezentat soluțiile în fața unui juriu compus în exclusivitate din investitori, Business Angels și reprezentanți ai celor mai active fonduri de investiții de tip VC din nișa real estate.

Din cele 10 soluții prezentate, 7 au fost câștigătoare în cadrul evenimentului Real Estate Hackathon organizat de PropTech România în aprilie la București, iar 3 au fost soluții noi, cu potențial ridicat de dezvoltare.

Locul 1 a fost adjudecat de start-up-ul local Bright Agency, pentru platforma smart, Bright Spaces. Dezvoltată ca o platformă de tip SaaS, Bright Spaces intră pe această piață ca o soluție all-in-one pentru nișa spațiilor de închiriat temporare din centrele comerciale. Soluția folosește un proces optimizat pentru închirierea și managementul spațiilor, prin integrarea unor tehnologii de top precum Machine Learning/AI, 3D web rendering, infrastructură scalabilă.

În cadrul Proptech Demo Day au mai fost acordate alte trei premii – mențiune specială a juriului pentru yeParking, locul 3 pentru soluția Toby și locul 2 pentru Inflection Point.

yeParking – Online (In-App) este o soluție proptech care ține evidența în timp real a locurilor de parcare rezidențiale și comerciale disponibile, fiind un sistem de rezervare a locurilor de parcare care oferă șoferilor posibilitatea să găsească locuri de parcare private, partajate, oferind de asemenea proprietarilor locurilor de parcare un control asupra acestora, pe perioada în care nu sunt folosite.


Toby este o soluție care ajută companiile să identifice, să angajeze și să facă retenția lucrătorilor din zona operațional (blue collars), într-un mod mai rapid și mai eficient. Soluția Toby le permite angajatorilor să creeze noi joburi și să își automatizeze procesul de publicare a acestora, folosind o amplă rețea de referințe și platforme dedicate.

Soluția propusă de Inflection Point, care a câștigat premiul 2, este o soluție de tip Visual-A.I., care poate să monitorizeze înregistrările video de la camerele de supraveghere din centrele comerciale, identificând și interpretând o multitudine de situații, comportamentul uman sau statusul unor obiecte. Dată fiind abilitatea AI-ului de a învăța, Inflection Point este într-un proces de training al acestuia, pentru a înțelege și a reacționa la diferite situații din perimetrul magazinelor, situații comune în retail și hypermarketuri.

Din juriu au facut parte Dragos Nicolaescu și Malin-Iuian Stefanescu – Tech Angels, Alexandru Bogdan – ROCA X, Cristian Negruțiu – Sparking Capital, Adrian Erimescu – Growceanu & Imobiliare.ro și Calin Fusu – Neogen Group. Din audiență, pe lângă investitori și startupuri interesate de acest domeniu, au facut parte și corporații din real estate aflate în căutarea unor soluții tehnologice potrivite pentru modelul lor de business.

Despre PropTech România

Lansată oficial în luna martie 2019, PropTech România este o platformă dedicată antreprenorilor, investitorilor și dezvoltatorilor pasionați să găsească soluții tech pentru industria imobiliară și să genereze modele de business inovatoare printr-o înțelegere aprofundată a domeniului imobiliar. Conceptul PropTech România este gândit de patru antreprenori români cu experiență vastă în consultanță de business, startup-uri, tehnologie și A.I.

Despre Tech Angels

Prima și cea mai activă rețea de investitori de tip Business Angels din România, TechAngels contribuie încă din 2013, în mod activ, la dezvoltarea afacerilor de tehnologie din România și din Sud-Estul Europei, prin investiții, expertiza și conexiunile create. Rețeaua facilitează investițiile în proiecte de tehnologie, cu focus în principal, dar nu exclusiv, pe web, mobile, embedded software și hardware. De-a lungul anilor, cei peste 25 de membri au fost implicați prin investiții și mentorat, într-un număr semnificativ de startupuri de succes.