Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib padthaibaannaa.fi omin kasin mielenkiintoinen

Noul monitor de gaming în format mare (65″) de la Republic of Gamers – Swift PG65UQ

Republic of Gamers (ROG) a anunțat disponibilitatea din luna octombrie a monitorului Swift PG65UQ Big Format Gaming Display (BFGD). ROG Swift PG65UQ dispune de un panou HDR, de 65 de inchi, cu rezoluție 4K (3840 x 2160), supra-tactabil la 144 Hz, cu acoperire de 95% a spectrului de culoare profesional DCI-P3, precum și cu certificări DisplayHDR 1000 și Ultra HD Premium. „ROG Swift PG65UQ BFGD cu NVIDIA G-SYNC este o opțiune excelentă pentru gaming-ul PC redat pe un ecran mare”, precizează Matt Wuebbling, șeful GeForce Marketing în cadrul NVIDIA. „Jucătorii vor aprecia calitatea, luminozitatea și rezoluția video impresionantă oferite de BFGD.

Cu rate de refresh mai mari și cadre sincronizate, jocul a devenit sensibil mai fluid și cu un răspuns mai bun. Până în prezent, aceste facilități erau întâlnite doar la monitoarele desktop și laptopurile de gaming, care au dimensiuni prea mici pentru a rivaliza cu televizoarele mari. Situația se schimbă de acum.

Cu o tehnologie completă de diminuare locală a luminii (FALD), ce controlează în mod dinamic iluminarea LED pe 384 de zone, și cu luminozitate maximă de 1000 de niți, ROG Swift PG65UQ redă umbre și lumini nuanțate, realistice, contrast uimitor, culori cinematice și latență redusă pentru a oferi cea mai bună experiență HDR în gaming.

Jocuri rapide, super fluide, la scară mare

ROG Swift PG65UQ beneficiază de un panou HDR, cu diagonala de 65 de inchi și rezoluție 4K (3840 x 2160), integrând peste opt milioane de pixeli într-un spațiu uriaș. Având rate de refresh ce pot ajunge, prin overclocking, la 144 Hz, monitorul afișează cu ușurință efecte vizuale dinamice și le face mai fluide și mai realistice ca niciodată. Pentru a elimina tremurul care poate apărea atunci când performanța scade sub rata maximă de reîmprospătare, ROG Swift PG65UQ dispune de tehnologie NVIDIA G-SYNC Ultimate pentru a sincroniza cadrele cu plăcile video GeForce compatibile pentru jocuri mai vii, cu contrast uimitor, culori cinematice și latență scăzută.

Experiență HDR de vârf

Cu o tehnologie completă de diminuare locală a luminii (FALD), ROG Swift PG65UQ controlează în mod dinamic iluminarea LED pe 384 de zone, furnizând un contrast foarte înalt pentru scene întunecate mai detaliate, cu un aspect mai natural. LED-urile pot fi pornite și oprite independent pentru a crea o plajă largă de iluminare dinamică pentru imagini mult mai bogate și mai nuanțate. Fiind certificat DisplayHDR 1000 și Ultra HD Premium, ROG Swift PG65UQ poate atinge luminozitatea maximă de 1000 de niți în fiecare zonă LED, asigurând un alb mai luminos și culori mai strălucitoare.

ROG Swift PG65UQ dispune de tehnologie quantum-dot, oferind o gamă largă de culori, cu acoperire de 95% a spațiului de culoare standard cinematografic DCI-P3, iar procesul de pre-calibrare din fabrică asigură o acuratețe incredibilă a culorii (Delta-E < 2) imediat ce a fost scos din cutie. Ecranul prezintă, de asemenea, un unghi larg de vizualizare pentru o imagine cu aspect natural, cu o alterare minimă a culorilor din orice unghi de vizualizare.

Jocuri în format mare

Pentru jucătorii ce preferă mai multe platforme, ROG Swift PG65UQ este o opțiune naturală. Acesta funcționează perfect cu Xbox One, suportând rate de refresh variabile (VRR) de 48–60 Hz prin conexiunea HDMI. ROG Swift PG65UQ este la fel de potrivit pentru filme și divertisment la fel cum este și pentru gaming. Având certificare Ultra HD Premium, monitorul oferă detalii și claritate excepțională, alături de un sunet captivant. Pe lângă panoul avansat, ROG Swift PG65UQ vine cu difuzoare de 15W integrate și tehnologia exclusivă ASUS SonicMaster pentru performanțe audio puternice. Acesta include o telecomandă ce permite controlul complet asupra meniului de pe ecran pentru ajustări rapide și selectarea surselor de intrare.

Disponibilitate

ROG Swift PG65UQ Big Format Gaming Display (BFGD) va fi disponibil în România în decembrie 2019.