Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Nokia lansează proiectul 6G fanion al Germaniei, după ce a fost respinsă de CSAT la 5G în România

• Nokia este liderul 6G-ANNA, un proiect fanion 6G finanțat la nivel național de către statul german
• 6G-ANNA va oferi tehnologii esențiale pentru a lansa și dezvolta potențialul uman virtual până în 2030

Nokia a lansat 6G-ANNA, un proiect fanion 6G finanțat de către statul german la nivel național, începând cu 1 iulie 2022. Compania finlandeză va colabora cu cei 29 de parteneri din 6G-ANNA pentru a coordona și conduce cercetarea și standardizarea 6G. Finanțarea pentru 6G-ANNA vine de la Ministerul Federal German al Educației și Cercetării (Bundesministerium für Bildung und Forschung, BMBF), cu scopul de a întări și de a promova agendele germane și europene 6G și de a conduce activități globale de pre-standardizare din partea germană și europeană, deopotrivă.

6G_ANNA_presentation

6G-ANNA face parte dintr-o inițiativa națională mai largă denumită „6G Platform German” și are un buget total alocat de 38,4 milioane euro cu o durată de execuţie de trei ani. Compania Nokia va lucra îndeaproape într-un consorțiu ce include parteneri din industria telecom, experți în domeniu, start-up-uri, institute de cercetare și universități distinse din Germania.

Viziunea Nokia va juca un rol esențial atât în ​​6G-ANNA, cât și în ecosistemul 6G mai larg al Germaniei. În cadrul 6G-ANNA, Nokia se va concentra pe proiectarea unei arhitecturi 6G end-to-end și va lucra cu alți parteneri de proiect în trei domenii tehnologice esenţiale: acces 6G, rețea de rețele și automatizare și simplificare.

Peter Merz, Head of Nokia Standards

Subiectele predilecte ale proiectului vizează subrețelele, XR și digital twinning în timp real ce vor fi implementate și prezentate ca o probă a executării în realitate a conceptelor de laborator. În plus, Nokia va interacționa cu ecosistemul german de virtualizare, inclusiv cele 4 „Huburi 6G” academice ce reunesc peste 60 de catedre universitare. În afară de  Germania, 6G-ANNA își propune să interacționeze şi cu alte proiecte emblematice majore 6G din Europa și SUA pentru a modela standardele globale 6G.

Suntem onorați să conducem 6G-ANNA, cel mai important proiect-fanion 6G finanțat de către guvernul german. Deși nu se așteaptă ca primele rețele 6G să fie disponibile comercial înainte de 2030, punem deja bazele tehnice cu 5G-Advanced, precum și cu inovația pe termen lung care va conduce la dezvoltarea 6G.”, ne-a declarat Peter Merz, directorul Nokia Standards.  

Nokia_Bell_Labs_Envisioning_a_6G_future_eBook_EN

Liderii de la Nokia cred că 6G nu numai că se va baza pe tehnologiile și sistemele existente în etapa 5G, ci și va extinde și transforma tot ceea ce poate realiza astăzi o rețea: 6G va putea face fuziunea dintre dimensiunile umanului, atât cele fizice, cât și cele digitale, pentru a elibera potențialul nostru uman înnăscut.

Dincolo de direcţia strategică 6G-ANNA, Nokia interacționează cu partenerii majori din industrie, clienții săi tradiţionali, mediul academic și instituțiile de cercetare la nivel global, cu predilecţie din SUA, Europa și APAC pentru a forma o viziune și o direcție comună în evoluţia 6G.

Nokia a fost respinsă în România de către CSAT în România pentru a furniza 5G


Nokia nu a avut acelaşi succes din Germania şi în România, din păcate, unde o guvernare de tip militar prin Consiliul Superior de Apărare a Țării (CSAT) a respins în luna februarie 2022 solicitarea grupului finlandez Nokia, conform deciziilor publicate în Monitorul Oficial. Finlandezii au solicitat prin două companii, Nokia Solutions and Networks OY și Nokia Networks SRL, să obțină autorizarea de a utiliza tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor IT de interes național, precum și în rețelele 5G.

Acest tip de decizie politico-tehnologică este unică pentru România în contextul Uniunii Europene, unde tehnologia este considerată neutră din punct de vedere politic, geografic şi industrial. Potrivit legii de blocaj selectiv, autorizarea producătorilor de echipamente și programe 5G se acordă printr-o decizie a premierului, în baza avizului conform al CSAT, în termen de 4 luni de la data solicitării. De remarcat că respingerea Nokia prin hotărârea CSAT nici nu este motivată (cine ar putea să o facă, oare?), însă aceasta a constituit cadrul formal pentru ca fostul general de armată, actualul premier Nicolae Ciucă, să semneze ulterior o decizie publicată în Monitorul Oficial, de blocare a Nokia în accesul la construcția ulterioară a rețelelor 5G din România, consemna Hot News în luna decembrie.

Cine a primit avizul de securitate CSAT pentru rețelele 5G în România, dacă Nokia a fost respinsă?

Compania de Pază R.O
, Starc4Sys, Concept Electronics, Juniper Networks România şi Ericsson (ultima prin 4 firme – Ericsson Telecommunications România SRL, Ericsson Antenna Technology România, Ericsson Estonia şi Ericsson AB) sunt companiile care au primit până acum avizul din partea Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) pentru utilizarea de tehnologii, echipamente și programe software în cadrul infrastructurilor informatice și de comunicații de interes național, precum și în rețelele 5G din România. Nu au depus, încă, documentaţia pentru avizul de securitate de la CSAT companii din top 10 global în direcţia construirii reţelelor 5G ca Samsung, ZTE, NEC, Huawei Technologies Co Ltd., Cisco Systems, Fujitsu sau T-Mobile.

Abandonarea neutralităţii tehnologice de către România în ultimii 4 ani deja a produs deja daune şi amânări de miliarde de euro, pe care politicienii şi guvernanţii obedienţi nu le pot cuantifica şi nici măcar înţelege în context internaţional. Mai mult, România a fost scoasă oficial de pe harta marilor investiţii în comunicaţii mobile electronice la nivel european de către grupurile telecom importante care au observat blocajul politic 5G de la Bucureşti, cum se vede din numeroasele analize sectoriale din presa de specialitate. Într-un studiu comandat de Huawei, se arată că numai interzicerea companiei chinezeşti, de exemplu, în furnizarea de echipamente şi servicii pentru România va produce pierderi substanţiale pieţei telecom autohtone, cifrate între 2,7 miliarde și 4,2 miliarde de euro, în următoarea decadă. Cu toate acestea, Huawei România nu a depus până acum dosarul 5G la CSAT.

Finalmente, blocarea politico-militară a 5G de peste 3 ani şi amânarea intrării României în faza licitaţiilor civile şi comerciale care să atragă şi investiţiile adecvate, vor întîrzia extrem de periculos lansarea fazei de Transformare Industrială, fără de care ţara noastră va rămâne pe decenii coada Europei, lanterna roşie. Fără industrializarea măcar de tip 3.0, nu vom putea iniţia Digital Transformation, iar toate vorbele şi promisiunile auzite de d-voastră la televizor vor ajunge cu adevărat doar un zgomot de fond.