Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Library zlib matrimoniale ploiești

Mihai Tudor este noul CEO al Simtel Team

Compania românească Simtel Team îl numește pe Mihai Tudor în funcția de Director General (CEO) la nivelul grupului. Acesta este unul dintre membrii Consiliului de Administrație al Simtel votat de către acționarii companiei în cadrul Adunării Generale a Acționarilor din data de 25 aprilie 2023.

Cariera lui Mihai Tudor este strâns legată de Orange România, unde s-a alăturat organizației după absolvirea Universității Politehnica din București. În cadrul Orange România, acesta a deținut diferite roluri, ultima poziție ocupată, înainte de a se alătura Simtel, fiind cea de Strategy, Business Development & Program Management Director. În calitate de CEO al Simtel Team, Mihai Tudor va fi responsabil de conducerea companiei și îndeplinirea obiectivelor stabilite de organizație pe termen mediu și lung.

Iulian Nedea, cofondator și Președintele Consiliului de Administrație al Simtel Team, precizează că „Vom continua să fim implicați în activitatea Simtel ca și până acum, eu din poziția de Președinte al Consiliului de Administrație, iar Sergiu și Radu atât din calitatea de membrii ai Consiliului, cât și din pozițiile executive de COO, respectiv CTO.

În primul trimestru din 2023, Simtel a înregistrat la nivel consolidat o cifră de afaceri de 65,6 milioane de lei, o creștere cu 579% față de aceeași perioadă a anului trecut, și un profit net de 2,9 milioane de lei, o apreciere cu 896%. Compania este listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București din iulie 2021, iar în prezent, are o capitalizare de piață de aproximativ 257 milioane de lei.