Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Microsoft România organizează pe 15 septembrie evenimentul „Embrace proactive security with Zero Trust”

Specialiștii se așteaptă ca, până în anul 2025, costul criminalității cibernetice să ajungă la 10,5 trilioane de dolari și devine tot mai evident faptul că securitatea cibernetică trebuie să reprezinte o prioritate pentru organizațiile mici și mari. În același timp, soluțiile de securitate pe care acestea decid să le implementeze trebuie să fie mai performante, mai rapide și mai versatile.

Acesta este contextul în care Microsoft România organizează pe data de 15 septembrie evenimentul Embrace proactive security with Zero Trust, în format hibrid. Experți renumiți în securitate cibernetică, specialiști din cadrul Microsoft, precum și reprezentanți ai partenerilor de afaceri și ai clienților companiei vor analiza cele mai recente provocări din sfera securității cibernetice. Participanții vor descoperi cum își pot proteja companiile de acest tip de amenințări, dar și care sunt soluțiile și resursele pe care modelul de securitate Zero Trust, dezvoltat de Microsoft, le pune la dispoziția lor pentru a-și proteja angajații, datele și infrastructura digitală. 

Bogdan Putinică General Manager al Microsoft România – va vorbi în deschiderea evenimentului despre importanța securizării infrastructurilor digitale, precum și despre importanța informării și chiar educării angajaților în direcția securizării conturilor pe care le utilizează.

Suntem prezenți pe piața din România de mai bine de 25 de ani, timp în care am fost martorii unei transformări extraordinare a industriei IT și a economiei locale. Considerăm că România poate fi un viitor centru de digitalizare regional, și chiar global, însă era tehnologiei nu aduce doar progres, ci și cerințe sofisticate de siguranță. Securitatea cibernetică a devenit primordială și este important ca fiecare companie să aibă o strategie robustă în acest sens, pe care să o perfecționeze constant și care să răspundă celor mai complexe provocări. Deși se fac deja progrese majore la nivel instituțional și la nivel de individ, trebuie să ne conturăm un nou tipar de comportament și să minimalizăm vulnerabilitățile digitale, atât la nivel micro, cât și la nivel macro. Ne dorim să rămânem un partener de încredere pentru companiile și organizațiile din România și să consolidăm împreună bazele viitorului”, declară Bogdan Putinică.

Pe scena evenimentului va urca și Anton Rog director al Centrului Național Cyberint – care le va oferi participanților detalii despre dinamica actuală a peisajului cibernetic.  În continuarea discursului său va vorbi George Dobrea CEO al XEDUCO Institute – care va discuta despre multiplele fațete ale furtului de identitate, precum și despre lecțiile învățate din ultimele atacuri cibernetice. Totodată, în cadrul sesiunii de suport Zero Trust approach for Business Value Realization, Eleni Apostolou – SR Cloud Solution Architect Microsoft CEE – le va oferi participanților detalii despre resursele implicate în conflictele cu atacatorii cibernetici, precum și despre modalitățile în care companiile își pot construi abordările de tip Zero Trust pentru a preveni și combate ameninţările din mediul virtual.

Evenimentul se va încheia cu o dezbatere moderată de Eugen RusenSecurity Cloud Solution Architects Lead pentru regiunea Europei Centrale și de Est la Microsoft – care îi va avea invitați pe reprezentanții companiilor ATOS, Heimdal Security, Arggo și CNTEE Transelectrica.

Conferința va avea loc în limba română și se va desfășura la Hotelul Radisson Blu din Bucuresti, dar va fi transmis și online (în platforma Microsoft Teams), iar participarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, cu înscriere necesară în prealabil. Agenda completă a evenimentului Embrace proactive security with Zero Trust și formularul de înscriere sunt disponibile aici.

Cei peste 3.500 de specialiști în securitate cibernetică din cadrul Microsoft analizează zilnic mai bine de 24 trilioane de semnale, obiectivul fiind acela de a identifica amenințările și de a proteja clienții și partenerii de afaceri ai companiei. Rezultatele unui raport Microsoft Digital Defense, din octombrie 2021, arată că ultimul an a adus o expansiune a economiei bazate pe criminalitate cibernetică, dar și o creștere rapidă a serviciilor de această natură. Ca răspuns la dezvoltarea exponențială a acestui fenomen, Microsoft a decis să investească în următorii ani aproximativ 20 de miliarde de dolari, scopul fiind acela de a accelera eforturile de integrare a securităţii cibernetice încă din faza de proiectare şi a oferi soluţii avansate de securitate tuturor organizațiilor, mici sau mari.