Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Mă aștept la o încetinire a ritmului de transformare digitală, mediul privat a așteptat foarte mult măsurile promise de guvern și administrație, unele s-au întâmplat, altele sunt suspendate. 67% dintre antreprenori n-au mai așteptat fondurile promise și au început să facă digitalizare pe banii lor – Erik BARNA, LifeisHard @ DIGITAL TRANSFORMATION SUMMIT 2021

Erik BARNA – CEO – LIFE IS HARD @ DIGITAL TRANSFORMATION SUMMIT 2021, organizat de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL, REVISTA COMUNICAŢII MOBILE şi TELECOMTV.RO pe 25 iunie 2021

La întrebarea cum reușește Life is Hard să aducă transformare digitală în administrația publică, răspunsul este cu foarte multă perseverență, foarte multă muncă, plus răbdare și inovare.

Avem concurență și în Cluj-Napoca, dar și în restul țării, fapt care pe noi ne bucură. Foarte multe companii au început să se uite către zona administrației locale. Înainte erau doar câteva companii care livrau soluții pentru acest segment de piață. 

Piața devine din ce în ce mai competitivă, mai inovatoare, și ne bucură acest aspect pentru că, practic, așa vom reuși cu toții să facem un pas înainte, să evoluăm, pentru că este nevoie de foarte mult efort pe toate planurile, de la partea de educație, care este primul catalizator, până la partea de digitalizare și inovare, fără de care nu se poate.

Este o mare problemă la nivel administrativ faptul că până acum nu exista o strategie foarte bine definită, impusă cumva de la centru, pe linii directoare, și anume cum ar trebui să se desfășoare procesul de digitalizare sau de transformare digitală la nivelul fiecărei organizații, astfel încât toată lumea să tindă către aceeași direcție și să implementeze bune practici. Aș spune chiar că ar fi nevoie de o anumită standardizare a domeniului. 

Există o standardizare pe zona de smartcity. Cea mai mare provocare este faptul că fiecare organizație acționează haotic și marea problemă pe care o vom avea va fi integrarea și interoperabilitatea între sisteme.

Atât timp cât sistemele pe care le achiziționează instituțiile publice sunt soluții închise, și de multe ori devin captive ale unor vendori, se vor genera costuri suplimentare și neajunsuri în procesul de digitalizare.

Suntem analfabeții digitali ai Europei, chiar dacă avem o conexiune bună la internet, pe care toată lumea o laudă, suntem pe primele locuri în această privință, avem și specialiști IT de top, dar aceste lucruri nu reușesc să schimbe sau să modifice balanța și asta, din păcate, din cauza faptului că la nivel de mase există lacune în ceea ce privește utilizarea tehnologiilor. 

Dacă ne uităm pe câteva statistici, vom vedea că mare parte din tool-urile sau dispozitivele digitale pe care le accesăm în acest moment sunt folosite în special pentru interacțiuni pe social media și cam atât.

Toate procesele trebuiesc regândite și modelate pe un flow digital în momentul în care se dorește o adoptare sau trecere la o manieră de lucru digitală.

Un proces care înainte de a implementa o soluție digitală funcționa într-o anumită manieră, dacă acea soluție pe care o implementăm nu aduce impact pe respectivul proces, înseamnă că nu este o soluție fezabilă din punct de vedere tehnologic, nu aduce valoare. 

Nu se poate una fără alta, adică fără să reorganizăm procesele sau culturile organizaționale sau modul în care gândim lucrurile, nu putem spune că avem o transformare digitală doar instalând niște aplicații într-o instituție. Impactul trebuie să se vadă atât pe verticală, cât și pe orizontală, și cei care beneficiază să fie atât cetățenii, cât și administrația publică din perspectiva economiilor pe care le fac la buget sau prin faptul că se lucrează mai puțin și mai eficient.

erik barna ceo lifeishard

Una dintre barierele de care ne-am lovit atunci când am interacționat cu administrația publică a fost tocmai legislația, care nu este adusă la zi cu ceea ce se întâmplă în realitatea de zi cu zi.

Sunt articole de lege foarte interpretabile și atunci foarte mulți stau și nu-și asumă anumite decizii tocmai de frica faptului că în funcție de cine vine în control sau cine vine să evalueze activitatea lor poate interpreta într-un fel sau altul acel articol de lege sau în anumite cazuri chiar nu există reglementări pe anumite subiecte.

Un prim subiect care îmi vine în minte este telemedicina. Medicii au evitat să realizeze consultații prin mijloace online pentru că acest lucru nu era reglementat și puteau să-și piardă dreptul de a profesa.

Legat de PNRR, sunt destul de sceptic în privința capacității țării noastre de a absorbi acele finanțări și a modului în care se poate accelera toată partea birocratică vizavi de accesarea fondurilor care urmează să vină.

Noi, ca și mediu privat, am așteptat foarte mult celelalte măsuri pe care guvernul și administrația le-au promis pentru sprijinirea micilor întreprinzători, unele s-au întâmplat, altele și acum sunt suspendate sau nu se mai știe nimic despre ele.

O analiză recentă arăta că 67% dintre antreprenori n-au mai așteptat fondurile care le-au fost promise și au început să facă digitalizare pe banii lor.

N-am mari așteptări de la acest PNRR, dacă luăm în calcul „realizările” anterioare ale României, dar sper, totuși, să ne surprindă plăcut la final.

Cred foarte mult în faptul că administrația publică poate fi ajutată să treacă către digitalizare și transformare digitală, pentru că se găsesc în diverse etape administrațiile de la noi, puține se gândesc la transformare digitală, mare parte din ele sunt în faza de digitalizare sau de trecerea la digital. Este o piață cu potențial mare. În următorii 3-4 ani foarte mulți jucători se vor reorienta către această piață.

Noi vom aborda și micii antreprenori, le înțelegem nevoile, motiv pentru care am și achiziționat o companie care furnizează soluții de e-commerce. Comerțul electronic va lua un avânt semnificativ. Și înainte de pandemie comerțul electronic creștea cu două cifre, dar în timpul pandemiei și după lucrurile s-au accelerat foarte mult și considerăm că trendul se va menține pe acest segment.

De asemenea, telemedicina și cyber security sunt zone cu potențial foarte mare și vom continua să investim.

Nu luăm în calcul învățământul online.

Zona clienților din România asigură 99% din încasările companiei noastre, diferența revine pieței externe.

Ca o concluzie legată de cum se va arăta următorul an postpandemic, mă aștept la o încetinire a ritmului de transformare digitală sau digitalizare, dar în același timp lucrurile vor continua. Proiectele care au început în perioada pandemiei, mare parte din ele vor fi continuate, chiar dacă, probabil, cu un ritm mai redus, iar cele care au livrat deja soluții și valoare adăugată probabil vor fi perfecționate și aduse la un alt nivel. 

Cred în același timp că, dacă în perioada pandemiei s-au livrat cu heirup multe soluții fără să se pună accent pe securitate cibernetică și protecția datelor, iar aceste soluții, dacă vor rămâne în piață, vor acoperi și partea de cyber security și, prin urmare, aici văd o anumită dezvoltare.