Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Londra conduce Topul FT „Tech Cities of Future” 2020-2021, Bucureştiul – pe locul 7

Ecosistemul de start-up-uri din capitala britanică o situează înaintea altor orașe europene în studiul fDIntelligence (Financial Times) şi TNW. Londra a câștigat topul „Tech Cities of Future” pentru 2020-2021, graţie combinației sale de capital, talent și infrastructură, care s-a dovedit imbatabilă în rândul orașelor europene. Paris, Dublin, Amsterdam, Berlin, Munchen, Bucureşti, Barcelona, Belfast şi Cambridge sunt ocupantele Topului 10 din cele 76 de oraşe analizate care au dezvoltat o propunere convingătoare pentru inovatori și start-up-uri.

Atragerea investițiilor
Capitala Regatului Unit a triumfat în clasament, ocupând primul loc în cinci din șase categorii. Conform cercetărilor realizate de monitorul de investiții greenfield fDi Markets, între 2015 și 2019, ISD (investiţiile străine directe) în sectoarele software, servicii IT și comunicații a constituit aproximativ 50% din totalul ISD din Londra, consolidându-și statutul de centrală tehnologică a Europei. În 2019, cateforiile de investitori tehnologici londonezi au variat de la mari companii multinaționale ca Huawei Technologies, Facebook și Robert Bosch, la start-up-uri mai mici, precum Chainalysis și Lilium Aviation.

Capitalul Marii Britanii produce mai multe companii de tehnologie unicorn (firme cu o valoare mai mare de 1 miliard de dolari) decât orice alt oraș european, conform datelor culese de London & Partners. Între aceste companii unicorn se numără Monzo, Revolut, Deliveryroo și Farfetch. Londra continuă să fie o platformă fierbinte pentru inovație, cu peste 5.000 de brevete în software și alte 100 în Artificial Intelligence înregistrate între 2003 și 2019. În plus, reputația Londrei de hub de talente – găzduind 370.000 de studenți și cele 5 din primele 500 de universități ale lumii din domeniul ingineriei electrice și electronice – au contribuit la locul de top în categoria Inovație și atractivitate.

Londra a condus, de asemenea, şi categoria Start-up Environment. Cifrele de la Dun & Bradstreet arată că orașul deţine peste 70.000 de companii de Software și Servicii IT, 5.000 în Comunicații și aproape 4.000 în Cercetare și Dezvoltare. Conform cercetărilor efectuate de TNW, accesul la capital este principalul punct forte al ecosistemului său de start-up-uri, runda medie de finanțare din seria A ridicându-se la peste 11 milioane de dolari.

Londra, ca centru financiar global, oferă start-up-urilor acces la o gamă largă de oportunități de finanțare, de la fonduri de capital de risc și angel investors, până la platforme și bănci de crowdfunding. Între 2015 și 2019, Londra a atras cea mai mare cantitate de locuri de muncă de la companiile start-up (definite ca fiind companiile înființate începând cu 2014), din cele 76 de orașe europene analizate.

Hub de cercetare și dezvoltare
Parisul este considerat cel de-al doilea oraș tehnologic al Europei, după Londra, capitala franceză atrăgând 50 de proiecte ISD interne în cercetare și dezvoltare software (R&D), între 2015 și 2019, cel mai mare număr de proiecte dintre toate locațiile studiate.

Investiţiile includ Inex One, un furnizor suedez de software ca instrument de achiziție de servicii pentru servicii de consultanță, care a deschis o nouă locație de inginerie și cercetare și dezvoltare în luna mai din 2019. De asemenea, aplicația online de livrare a produselor alimentare iFood, o filială a Naspers din Africa de Sud, a deschis un birou de cercetare din Paris în octombrie 2019.

Parisul s-a descurcat foarte bine la categoria potențial economic – din moment ce investitorii pot începe o afacere acolo în doar patru zile – precum și în inovație și atractivitate; orașul având 10 dintre cele mai bune 500 universități din lume în domeniul informaticii și ingineriei.

Potențial și performanță
Dublin, capitala Republicii Irlanda, ocupă locul trei în studiul menţionat, dar s-a clasat pe locul doi la categoria potențial economic, Irlanda excelând în diverse centre de date la nivel de țară, inclusiv în Indicele de Libertate Economică 2020. Dublin este liderul categoriei de performanță ISD, cu cel mai înalt nivel de investiții străine de capital în cercetare și dezvoltare din toate locațiile analizate.

Atunci când Traction Guest, un dezvoltator canadian de sisteme de management de companii, şi-a lansat operațiunile sale, în decembrie 2019, a remarcat: „Dublin este renumit pentru înfloritoarea sa comunitate tehnologică, ecosistemul de afaceri susținător și un bazin bogat în talente de profesioniști din domeniul tehnologiei din toată Europa și nu numai.”

Metodologia studiului
Topul „Tech Cities of the Future” este alcătuit de FT în premieră , fiind concentrat pe găsirea orașelor europene cu cele mai promițătoare perspective de investiții în start-up-uri, tehnologie și inovare. Clasamentul marchează, de asemenea, prima colaborare dintre fDi (Financial Times) cu TNW, o companie media, evenimente și informații, axată pe noile tehnologii și start-up-uri. Topul european a fost anunţat în cadrul Conferinței Ecosystem TNW din 25 iunie.

Pentru a crea o listă scurtă pentru fDi și TNW Tech Cities of the Future 2020/21, divizia de informații fDi Intelligence de la Financial Times a colectat date folosind instrumentele FDI online specializate – fDi Benchmark și fDiMarkets, precum și alte surse. Datele au fost colectate pentru 76 de locații, organizate în cinci categorii: potențial economic, inovație și atractivitate, performanța ISD, eficiența costurilor și ecosistemul de start-up-uri.

Locațiile au fost evaluate până la maximum 10 puncte pentru fiecare punct de date, care au fost ponderate de importanța procesului de luare a deciziilor ISD pentru a compila clasamentul subcategoriilor. În plus, sondajele au beneficiat şi de a șasea categorie, Strategia ISD, pentru care au fost înregistrate 50 de observații. Locațiile care s-au clasat întrele primele 20 din această ultimă categorie au primit puncte bonus, ceea ce a contribuit decisiv la scorul lor general. Împreună, clasamentele subcategoriilor de date și clasamentul Strategiei FDI alcătuiesc clasamentul global FDi și TNW Tech Cities of the Future 2020/21.