Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România. Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Ligia Georgescu Goloșoiu, APPE @ EDU INVEST 2022: Vrem să avem răspunsuri mai bune la testele PISA. Am dezvoltat și o aplicație soft educațional, vreau să extind platforma cu noi jocuri. Am creat şi un curs de formare continuă pentru cadrele didactice, urmărind nivelul cunoștințelor economice. Suntem în proces de acreditare a cursului Educație financiară și antreprenoriat.

Ligia GEORGESCU GOLOŞOIU – Preşedinte – Asociaţia pentru Promovarea Performanţei în Educaţie @ Conferința EDU INVEST 2022 – THE FUTURE OF EDUCATION & LEARNING – DIGITAL TRANSFORMATION IN EDUCATION, organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAŢII Mobile şi TelecomTV.ro pe 4 martie 2022.

Provin dintr-o familie în care mama era profesoară, iar tata era conducătorul unei bănci. Din cele două meserii ale părinților a rezultat ceea ce am încercat să transmit prin proiectul Asociația pentru Promovarea Performanței în Educație. Am lucrat peste 30 de ani în Banca Națională a României, am fost conferențiar universitar asociat la ASE București și, după ce am făcut un studiu privind cunoștințele financiare de bază la nivelul copiilor, am constatat că aceste cunoștințe lipsesc cu desăvârșire în rândul celor mici, în rândul educatorilor și al părinților.

Proiectul Educație financiară, pe care mi l-am dorit la nivel național, se desfășoară în baza parteneriatului cu Ministerul Educației.

Cei mici sunt foarte avizi de informație, vor să știe mai multe lucruri despre bani, cum se câștigă banii. Le imprimăm respectul față de muncă, față de școală, față de bani, față de profesori și îi învățăm ce să facă cu banii, să-i cheltuiască cu multă responsabilitate, să-i economisească și, de ce nu, să devină generoși cu ceilalți din jurul lor, care nu au aceleași posibilități.

CONFERINȚA LIVE

Care sunt rezultatele proiectului? În primul rând, am elaborat toate manualele școlare de la grădiniță și până la liceu, fiind avizate de Ministerul Educației. Manualele pornesc de la simplu la complex, cu imagini și dialoguri, astfel încât să fie atractive pentru copii. Aceste manuale sunt însoțite de ghiduri de predare pentru profesori. Am acoperit aproape toate județele țării, plus București. În cei 8 ani de proiect, avem circa 570.000 de copii care au studiat și studiază anul acesta ca opțional, o oră pe săptămână.

Toate materialele create în cadrul proiectului sunt distribuite cu titlu gratuit, am distribuit gratuit 1,2 milioane de manuale școlare.

Avem și un concurs școlar, care a ajuns și la nivel național, denumit Olimpiada micilor bancheri. Prin acest concurs evaluăm atât cunoștințele teoretice, cât și realizarea unor proiecte.

La ultima ediție, în urmă cu doi ani, am adus la București un număr de 120 de copii din țară. Le-au fost testate cunoștințele, au vizitat și o bancă.

Dorim să promovăm în continuare acest proiect, care dezvoltă gândirea logică, îmbinată cu creativitatea copiilor. Vrem, de asemenea, să avem răspunsuri mai bune la testele PISA. Am dezvoltat și o aplicație soft educațional, vreau să extind platforma cu noi jocuri. Totodată, am dezvoltat un curs de formare continuă pentru cadrele didactice, urmărind astfel nivelul cunoștințelor economice. Suntem în proces de acreditare a unui curs de formare denumit Educație financiară și antreprenoriat.