Ion LUNGU – DIRECTOR EXECUTIV – AFEER – Asociația Furnizorilor de Energie din România @ Conferința LIBERALIZAREA & PORTABILITATEA – SUCCESUL DIN TELECOM vs. IMPASUL DIN ENERGIE ȘI GAZE, organizată de Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 4 februarie 2022.
Energia și comunicațiile au fost supuse de la început unor transformări extraordinare, amândouă domenii au fost reglementate prin ANRE și ANCOM și trebuie să privim cu multă atenție ceea s-a întâmplat bun într-o parte și poate fi preluat în cealaltă parte și viceversa.
În acest moment, sunt ușor mai relaxat pentru că, la un moment dat, părea că totul este structurat în două idei: așa da, în domeniul telecom, și așa nu, în domeniul energiei. Lucrurile s-au mai lămurit prin intervențiile domnului Bogdan Chirițoiu (Consiliul Concurenţei) și doamnei Silvia Vlăsceanu (HENRO).
Din păcate, impredictibilitatea și instabilitatea în domeniul energiei în privința legislației au avut efecte negative. În plus, și în privința persoanelor din fruntea autorității de reglementare a fost o instabilitate foarte mare în ultimii 23 de ani. De la momentul înființării ANRE, un număr de 9 președinți s-au perindat la conducerea acestei instituții, din care doar doi au avut un mandat întreg, restul au fost schimbați pe parcurs. Președinții ANRE au fost și de specialitate, dar au fost și din alte domenii.
Factorul politic este foarte important.
În opinia mea, nu liberalizarea a determinat criza energetică din prezent. În 2019, în piață prețurile erau rezonabile, cel puțin pentru clienții noncasnici, erau licitații organizate de un consumator la care participau 8-10 furnizori, se câștiga la diferențe de sub 1 leu, lupta era strânsă, era ceva care mergea cât de cât bine, dar amestecul acesta între dorința de a se liberaliza, de a fi în ton cu ceea ce se întâmplă în Europa și presiunea foarte mare din partea politicului de a ține prețurile jos, jos, jos și de a reglementa totul nu au făcut bine, peste care a venit OUG 114/2018, care a reintrodus reglementarea, apoi revenirea la piața liberalizată s-a făcut cu o oarecare dificultate.
În 2019, când s-a reintrodus piața reglementată, unii actori sau unii consumatori au fost mulțumiți pentru că li se reglementau prețurile la un nivel relativ scăzut.
Producătorii nu erau deloc mulțumiți, pentru că li se lua energia la un preț ușor mai mare decât costurile, se asigura o marjă foarte mică de profit, nu puteau să vândă la prețurile pieței, astfel încât veniturile lor fuseseră reduse substanțial. Revenirea s-a făcut cu o oarecare opoziție, mai ales că se apropia și a venit spre pandemie, lucrurile erau destul de rău și din cauza aceasta s-a creat senzația că liberalizarea este cauza tuturor relelor din sistemul energetic.
Eu aș vrea să spun că lucrurile nu sunt așa. Domnul Bogdan Chirițoiu a fost vorbit foarte corect despre influența pe care o au situația geopolitică și Rusia în creșterea prețului la gaze și, după această creștere, prețul marginal din zona de producție este fixat de centralele pe gaze și nu de centralele pe cărbune.
Este adevărat, dar la fel de adevărat este că trebuie să remarcăm și faptul că există o presiune crescută din partea politicilor UE de a accelera reducerea emisiilor, celebrul plan de reducere a emisiilor cu 55% până în 2030, care a dus la o creștere accelerată a prețului certificatelor de emisie de carbon. Dacă înainte de pandemie prețul acestor certificate era de 30 euro, în pandemie a scăzut la 20 de euro, acum se tranzacționează la 80-90 euro.
Acest certificat este obligatoriu pentru toți producătorii care au emisii de carbon, respectiv producătorii de energie pe bază de cărbune și gaze naturale. La cărbune este o echivalență de un certificat la un 1 MWh, iar la gaze naturale este un certificat la doi MWh. Însumând prețul de producție cu prețul certificatelor, se ajunge la un preț marginal spre 650 lei, care este un preț destul de mare și care nu prea poate fi evitat.
Comisia Europeană ar fi trebuit să aibă o grijă mai mare în stabilirea politicilor privind tranziția de la o industrie poluantă la una curată, aceste politici ar fi trebuit pregătite ceva mai bine.
România știa de foarte multă vreme cum vor evolua lucrurile în privința politicilor europene pentru emisiile de carbon și, din păcate, nu s-a făcut mai nimic. Au fost dezbateri, dar nimic concret. Tranziția ar fi fost mult mai ușoară dacă aveam în vedere investiții care să substituie scoaterea centralelor pe cărbune din funcțiune. Ne-am trezit într-o situație absolut imprevizibilă și anume că producția de energie din România nu reușește să facă față și să acopere consumul.
O centrală cum ar fi trebuit să fie cea de la Iernut, care trebuia să fie gata în urmă de 2 ani, este încă într-un stadiu departe de a fi realizată. Ar fi fost 400 MW, care ar fi făcut mult bine în această perioadă.
În discuțiile cu UE, decizia a fost în mâna autorităților, care au negociat tot ce s-a întâmplat în domeniul energiei, toată tranziția. UE are anumite obiective, are o piață cuplată, dar fiecare națiune trebuie să-și apere cu ardoare interesele și dacă România ar fi avut un plan de tranziție foarte bine pus la punct, lucrurile ar fi mers mai bine. Nu cred că era de datoria celor de la Bruxelles să spună celor din țară cum să-și apere interesele.
Una dintre diferențele majore existente între telecom și energie este durata realizării investițiilor. În energie, dezvoltările tehnologice nu au fost la fel de spectaculoase ca în industria telecom sau IT pentru că, exceptând zona de regenerabile sau panouri solare, unde eficiența a crescut, practic generarea clasică de energie – hidro, nuclear sau termo – nu a avut un salt deosebit din punct de vedere tehnologic și acest lucru a făcut ca sectorul energiei să rămână în continuare o zonă conservatoare, aspect care a îngreunat rapiditatea tranziției către ceva mai modern.
Trebuie spus direct: discutăm foarte mult fără să facem prea mare lucru, mai ales în domeniul energiei nucleare. A fost consens politic pentru unitățile 1 și 2 de la Cernavodă și lucrurile au mers bine. Din păcate, când au început discuțiile pentru unitățile 3 și 4, lucrurile nu au mai mers la fel de bine, interferențele au fost majore. La un moment s-a ajuns la un acord, apoi s-a venit cu altă idee și, în final, lucrurile au rămas așa cum le-am lăsat în urmă cu 10 ani, nu s-a făcut nimic.
Durata investițiilor în energie este mare și nu întotdeauna cel care a luat decizia sau a demarat discuțiile va tăia și panglica. Dacă trecem peste acest aspect, atunci lucrurile vor merge mai bine în zona energiei.
Pe zona reducerii emisiilor de carbon, România a fost prinsă nepregătită, cu toate că autoritățile știau ce urmează să se întâmple.
În opinia mea, pentru a ieși din această criză trebuie să avem o legislație predictibilă și stabilă. Lucrurile s-au schimbat des și nimeni nu mai știe ce se întâmplă.
Personal, cred că de la 1 aprilie prețul la gaze va scădea pe fondul reducerii cererii. La energie mă tem că lucrurile nu vor fi la fel de simple, pentru că toată energia pentru acest an a fost contractată în a doua parte a anului trecut, când prețurile deja erau destul de mari și între timp au mai și crescut.
Greșelile din facturile la energie și gaze au fost efectul normelor de aplicare al unor legi modificate, care au fost foarte complicate, mai ales pe partea de compensare și plafonare, succesiunea acestor mecanisme. În textul legii, succesiunea celor două mecanisme era într-un fel, în norme în alt fel. În plus, legea a apărut la 30 octombrie, cu aplicare de la 1 noiembrie, normele au fost publicate la 27 noiembrie, iar clarificarea TVA-ului a venit în data de 20 decembrie.
Dacă aș fi președinte ANRE, aș avea grijă să avem o legislație predictibilă și stabilă. Apoi aș căuta mecanismele și aș susține foarte mult un proces masiv de investiții în zona producerii de energie, mai ales pe zona regenerabilelor. De asemenea, aș acționa mai mult pe partea de comunicare, pentru ca oamenii și mediul de afaceri să înțeleagă ce se întâmplă.
