Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

INFRIGEMENT | Codul european al comunicațiilor electronice – CE sesizează Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la 10 state membre, între care şi România. Aceasta în ciuda declaraţiilor oficiale de la Bucureşti că acest Cod este „în lucru”, după 2 ani de întârzieri şi reanimări de urgenţă la CCR, pe tema obligării operatorilor de a acorda acces la conţinutul criptat al comunicaţiilor sub pretextul securităţii naţionale

Comisia Europeană a sesizat, pe 6 aprilie, Curtea de Justiție a Uniunii Europene cu privire la Spania, Croația, Letonia, Lituania, Irlanda, Polonia, Portugalia, România, Slovenia și Suedia a obligației de a transpune integral Codul european al comunicațiilor electronice și de a comunica C.E. măsurile naționale prin care acesta a fost transpus în legislația națională.

La locul de muncă, acasă sau atunci când călătoresc, europenii se așteaptă să beneficieze de o conexiune la internet rapidă și fiabilă. Codul european al comunicațiilor electronice, intrat în vigoare în decembrie 2018, modernizează normele UE în domeniul telecomunicațiilor în beneficiul consumatorilor și al industriei, prin stimularea concurenței, mobilizarea investițiilor și consolidarea pieței interne și a drepturilor consumatorilor.

După încheierea, la 21 decembrie 2020, a termenului de transpunere a Codului european al comunicațiilor electronice, C.E. a inițiat 24 de proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor prin trimiterea, la 4 februarie 2021, de scrisori de punere în întârziere, urmată de trimiterea, la 23 septembrie 2021, de avize motivate adresate unui număr de 18 state membre, conform oficialilor UE.

Până în prezent, statele membre enumerate mai sus nu și-au îndeplinit obligația care le revine în temeiul Codului european al comunicațiilor electronice de a comunica Comisiei măsurile naționale de transpunere; în consecință, Comisia a sesizat Curtea cu privire la neîndeplinirea de către țările respective a obligației menționate.

În temeiul articolului 260 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE), în cazul în care un stat membru nu transpune în legislația națională, în termenul prevăzut, o directivă adoptată de Parlamentul European și de Consiliu, Comisia poate solicita Curții de Justiție a Uniunii Europene să impună sancțiuni financiare.

Care este contexul european

Codul european al comunicațiilor electronice actualizează cadrul de reglementare care vizează sectorul european al telecomunicațiilor, pentru a ține seama de noile provocări. Codul a intrat în vigoare în decembrie 2018, iar statele membre au avut la dispoziție doi ani pentru a pune în aplicare normele prevăzute de acesta. Subliniem că acest Cod european al comunicațiilor electronice este un act legislativ esențial pentru realizarea societății europene a gigabiților și pentru asigurarea participării depline, a tuturor cetățenilor UE, la economia digitală și la societate.

Comisia Europeană a monitorizat procesul de transpunere și le-a oferit statelor membre orientări și asistență ample, cu scopul de a le sprijini în transpunerea directivei în legislația națională. În plus, Organismul Autorităților Europene de Reglementare în Domeniul Comunicațiilor Electronice (OAREC) a elaborat și a publicat orientări menite să contribuie la punerea în aplicare cu succes a noilor norme, însă iată că suntem în aprilie 2022 şi 10 state europene nu au reuşit să transpună acest Cod în legislaţiile naţionale.

Informații suplimentare

  1. Fișa informativă privind Codul european al comunicațiilor electronice
  2. Codul european al comunicațiilor electronice
  3. Conectivitatea pentru o societate europeană a gigabiților
  4. Noi norme ale UE în sectorul telecomunicațiilor: adoptarea ultimelor măsuri înainte de expirarea termenului de transpunere – Comunicat de presă
  5. Baza de date privind încălcările
  6. Procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor
  7. Link către MEMO