India a lansat a doua sa misiune spaţială pe Lună, Chandrayaan-2

India a lansat pe 22 iulie a doua sa misiune spaţială pe Lună, Chandrayaan-2, care are drept scop instalarea unui robot pe satelitul natural al Pământului pe data de 6 septembrie, relatează AFP, citată de Agerpres. Scopul expediţiei este acela de a instala un robot mobil în proximitatea polului sudic al Lunii, la aproximativ 384.000 de kilometri de Terra, precum şi plasarea unei sonde pe orbita lunară.

Dacă misiunea va fi încununată de succes, India ar deveni cea de-a patra ţară, după SUA, Rusia şi China, care ar efectua o aselenizare controlată, cu instalarea unui robot pe Lună, precizează Agerpres.