GapMinder-TechAngels, primul parteneriat din România dintre un investitor instituțional și cei privați

GapMinder Venture Partners BV și TechAngels anunță primul parteneriat din România dintre un investitor instituțional și cei privați. În baza acestuia, GapMinder va participa în orice rundă de investiții cuprinsă între 40.000 și 200.000 de euro realizată de membrii TechAngels cu o sumă similară, vizându-se exclusiv startup-uri de tehnologie. La fiecare rundă de investiții vor exista minim doi angel investors din zona privată.

Scopul parteneriatului este încurajarea investițiilor de tip angel-investor. În următoarele 12 luni se estimează că vor fi realizate 5-10 investiții.

Companiile selectate pentru acest program vor avea acces la câte o rundă de investiții cumulate de până la 400.000 de euro, beneficiind totodată de suportul investitorului instituțional GapMinder prin accesarea know-how-ului partenerilor și a unor potențiale runde ulterioare de investiții.

“Investițiile făcute de angels stau la baza oricărui ecosistem sănătos de startup-uri, motiv pentru care investitorii pot avea o contribuție substanțială la dezvoltarea companiior. Investitorii de acest tip sunt, în majoritatea cazurilor, antreprenori de succes, așa că o companie la început de drum poate beneficia de experiența acestora în ceea ce privește multiple aspecte de business, de la politica de angajare, până la strategia de produs și zona operațională. Parteneriatul cu TechAngels este un prim pas pe care îl facem în această direcție, fiind deschiși ca, pe viitor, să dezvoltăm parteneriate similare și cu alte grupuri de angel-investors”, a declarat Cosmin Ochișor, partener GapMinder.

Parteneriatul GapMinder – TechAngels își propune să devină un model de bună practică în ceea ce privește modul în care sunt realizate astfel de runde de investiții, cu scopul de a proteja în egală măsură companiile care sunt beneficiarele investițiilor respective, dar și investitorii.

“Filosofia investițiilor de capital de risc este ca fondatorii unei companii să mențină controlul asupra acesteia cât mai mult timp posibil, adică după două-trei runde de investiții aceștia să dețină în continuare peste 50% din firmă”, a explicat Cosmin Ochișor.

La rândul său, Mălin Iulian Ștefănescu, Președinte TechAngels, a adăugat: “Inovația tehnologică poate fi principalul avantaj competitiv al României. TechAngels reunește angel investors care pun individual sau împreună, în runde sindicalizate, resurse financiare și experiență de business pentru a facilita creșterea și internaționalizarea startupurilor tehnologice românești. Investitorii din TechAngels sunt antreprenori și executivi din corporații, cu o experiență semnificativă în zona lor de activitate și bine conectați, nu numai cu liderii din diferite industrii, dar și cu fondurile de investiții din țară și străinătate. Parteneriatul cu GapMinder vine după o colaborare excelentă de-a lungul timpului și consider că va crește atât volumul fondurilor la care vor avea acces startup-urile, cât și valoarea rezultatelor acestora”.

De la înființarea sa, în ianuarie 2018 și până în prezent, GapMinder Venture Partners a investit în 31 de companii și a atins o dimensiune a fondului de 40 de milioane de euro.