Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Library zlib dla gospodyni domowej ciekawy matrimoniale ploiești

FREE NOW donează laptopuri, monitoare și mobilier școlar de 10.000 euro elevilor din Huruieşti, Bacău

Compania de taxi și ridesharing FREE NOW a donat laptopuri, monitoare și mobilier școlar, în valoare de peste 10.000 de euro pentru elevii de la Școala Generală Vasile Pârvan din Huruieşti, județul Bacău. Concret, este vorba de o donaţie de 47 de laptopuri, 22 de birouri, 22 scaune și 19 monitoare, pentru crearea unei săli dedicate de Tehnologia Informației și Comunicației.

”Mulți copii din România au pierdut legătura cu şcoala în perioada suspendării cursurilor din cauza pandemiei, iar unul dintre motivele principale pentru care mai ales elevii de la sate nu pot lua parte la lecțiile online este lipsa dispozitivelor necesare. FREE NOW conștientizează nevoia de tehnologie în contextul pandemiei de Covid-19 și vine în sprijinul educației”, spune Toni Florea, Senior Sales Manager în cadrul FREE NOW, responsabil cu inițiativa companiei de susținere a educației.

În perioada stării de urgență, FREE NOW a creat o secțiune specială în aplicația de taxi și ridesharing, dedicată medicilor din spitale, prin care au putut comanda curse și s-au putut deplasa gratuit de la și către locul de muncă. Românii au donat peste 3.000 de curse gratuite pentru medici și personal auxiliar din București și Cluj-Napoca, iar pentru desfășurarea în siguranță a curselor, FREE NOW a echipat 500 de mașini ale șoferilor voluntari cu panouri care despart scaunele din față de bancheta din spate.

Aplicația FREE NOW este disponibilă în România de la finalul anului 2019. Serviciul a pornit inițial în București și este astăzi disponibil și în alte șase orașe din țară – Cluj, Brașov, Iași, Constanța, Oradea și Timișoara. De la lansare, un milion de pasageri din România au călătorit peste 38,5 milioane de kilometri cu FREE NOW, înconjurând astfel granițele țării de peste 12.000 de ori. În total, ei au comandat peste 7 milioane de curse, cu distanță medie de 5,5 kilometri și un timp de aproximativ 20 de minute fiecare, ceea ce înseamnă că au petrecut în total echivalentul a peste 97.000 de zile în călătorii cu FREE NOW.