Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win Pe Hellcase România poți deschide cutii cu skinuri.

Tiberiu Gîndu, ANISP @ Aniversarea 25 de ani de comunicații electronice în România: Personal, aș acorda un premiu industriei de comunicații, pentru că în contextul pandemic noi am fost cumva colacul de salvare pentru economia României

Tiberiu GÎNDU – Director Executiv – ANISP (Asociaţia Naţională a Providerilor de Internet din România) @ ZIUA INTERNAŢIONALĂ A TELECOMUNICAŢIILOR ŞI A SOCIETĂŢII INFORMAŢIONALE, powered by ITU – ANIVERSARE 25 DE ANI DE COMUNICAȚII ELECTRONICE ÎN ROMÂNIA, organizată de DIGITAL TRANSFORMATION COUNCIL împreună cu REVISTA COMUNICATII MOBILE şi TELECOMTV.RO pe 17 mai 2022 (format hibrid – Aula Candelabrelor CCIR & online).

ANISP este cea mai veche și mai reprezentativă asociație din domeniu. Hotărârea de înființare a fost luată la finele anului 2000 și în primele zile ale lui 2001 asociația a fost constituită. 

Pe atunci, internetul însemna acces de 64 kbps pe o linie de cupru închiriată cu 1.000 de dolari pe lună.

Asociația a crescut, am avut multe proiecte atât în zona de reglementare, cât și în zone pragmatice. Am creat RoNIX, primul exchange din România, care a fost esențial în acei ani, pentru că nu era productiv să plimbăm traficul prin Frankfurt, era costisitor. Salariile inginerilor RoNIX erau mai mici decât costul conexiunii externe, acum este invers.

CONFERINŢA LIVE
Intervenţia dlui. Tiberiu GÎNDU (min. 04.32.00)

Aș dori să punctez şi problemele cu care ne confruntăm în prezent, pentru care căutăm rezolvarea.

S-a vorbit de Netcity, un proiect foarte important pentru București, care ne-a scăpat de cablurile înșirate pe stâlpi, care arătau urât şi erau nesigure.

În același timp, dacă ne uităm la datele financiare ale Netcity, constatăm că, la afaceri de 45 milioane de lei, compania are un profit de circa 11 milioane de lei. Procentual vorbind, este un profit foarte mare, pe care nu prea îl întâlnim la alte firme. 

De ce? Răspunsul este următorul: Netcity este monopol. De ce? Pentru că în ciuda reglementărilor și a două legi ale infrastructurii (prima a fost neaplicabilă), monopolul nu a încetat. 

Reglementarea din 2019 a venit târziu și mulți operatori mai mici au fost nevoiți să-și închidă porțile sau să vândă pe nimic unor rechini mai mari. E firesc să existe consolidări, dar nu este firesc să existe asemenea bariere care te forțează să închizi înainte de vreme.

Ne bucurăm că a venit reglementarea ANCOM din 2019, e un pas foarte important pentru echilibrarea pieței, dar mai trebuie făcuți pași, pentru că reglementarea din 2019 s-a bazat pe imaginea din acel an. 

Anterior reglementării, Netcity ne lovea puternic afacerile, nu prea puteai să-l eviți, să te strecori pe lângă el. Problema nu era că niște oameni pierdeau bani, ci să se sugruma dezvoltarea internetului, în București cel puțin.

În alte orașe din România, unde au fost dezvoltate proiecte similare, tarifele sunt mult mai reduse, nu cu 30%, ci de 3-6 ori mai reduse. Asta spune multe.

Credem că se manifestă o necesitate ca ANCOM să se uite din nou asupra acestui proiect. Vrem să fie eliminate o serie de bariere pe zona de tarifare, pentru a putea investi în viitorul nostru.

Netcity investește, e bine, dar avem reproșuri în privința unor “realizări” ale companiei. Mă refer la elemente de infrastructură realizate superficial, cu tubete prea aproape de asfaltul pe care roțile camioanelor calcă sau sunt expuse acțiunilor celebrului Dorel. 

În acest context, ne putem trezi cu întreruperi de servicii.

Netcity a democratizat accesul operatorilor, indiferent de mărime, la elemente de infrastructură, e adevărat acest lucru, dar, în același timp, creșterea numărului de operatori a condus la aglomerarea camerelor de tragere a fibrei optice. Practic, acei colaci de fibră optică au fost coborâți în camerele de tragere și, pentru că dimensiunea acestora nu este generoasă, se manifestă un proces de aglomerare. Din cauza spațiului insuficient, apar situații când rezolvarea unei probleme de către o echipă de intervenție creează altă problemă unui alt operator.

Personal, aș acorda un premiu industriei de comunicații, pentru că în contextul pandemic noi am fost cumva colacul de salvare pentru economia României. Pentru viitor, aș acorda un premiu oamenilor care vor rezolva problema recalibrării condițiilor de acces la infrastructura Netcity, cu aplicarea tarifelor recomandate de ANCOM în cazul accesului la stâlpilor operatorilor de rețea.

Aș mai acorda un premiu celor care vor reuși să rezolve problema modificării normativelor de proiectare a infrastructurilor rutiere, ca să conțină de la început, de la planșetă, soluții pentru comunicații.

Ne mai dorim consultări reale în privința proiectelor de acte normative, în special în cazul celor care privesc industria noastră. Ni s-a întâmplat recent, în cazul unui proiect al Ministerului Dezvoltării, în condițiile în care legea solicită consultarea asociațiilor de profil.



D.lui Tiberiu GÎNDU – Director Executiv ANISP – i s-a decernat Premiul de Excelenţă pentru merite deosebite în dezvoltarea industriei ICT din România, cu ocazia aniversării a 25 de ani de comunicaţii electronice în românia, de Ziua Internaţională a Telecomunicaţiilor şi a Societăţii Informaţionale – 17 mai 2022, în urma votului digital a peste 1500 de profesionişti, executivi şi lideri din industriile ICT şi cele convergente, în intervalul 15 aprilie – 15 mai 2022.