Plățile cu opțiuni în rate au înregistrat o creștere de 27% în primele 9 luni ale anului, comparativ cu perioada similară a anului trecut, fiind, alături de portofelele digitale, metodele cu cele mai accelerate evoluții ale volumelor de tranzacții digitale. Astfel, ponderea tranzacțiilor cu plata în rate în e-tail a ajuns la 24% din total tranzacții, în creștere cu 21% față de aceeași perioadă din 2024. În paralel, portofelele digitale au continuat să câștige teren: Apple Pay deține deja 15% din totalul tranzacțiilor online, iar Google Pay aproximativ 9%, arată o analiză PayU GPO România, liderul plăților digitale din România.

Volumul plăților online în primele nouă luni din 2025 a avut un avans de aproximativ 20% comparativ cu perioada similară a anului trecut, potrivit datelor PayU GPO România. Creșterea a fost determinată de un număr mai mare de tranzacții dar și de efectele inflației.

Numărul tranzacțiilor online a urcat cu 9%, iar valoarea medie per tranzacție a fost de 157 lei, în creștere cu 9% față de perioada similară a anului trecut. În sectoare precum travel, entertainment și health, valorile medii per tranzacție au crescut chiar și cu peste 20%.
Creșterea volumelor a fost susținută atât de plățile integrale, unde s-a înregistrat un plus de 17%, cât și de volumele plăților cu opțiuni în rate, care au accelerat cu 27%.
„Vedem o piață care în continuare are potențial de creștere, unde comercianții au în față oportunități clare. În primul rând, oferirea plății online ca opțiune principală este obligatorie: studiile arată că aproape 17% dintre clienți nu finalizează o achiziție dacă nu pot plăti online. În plus, integrarea plăților digitale aduce o creștere medie a vânzărilor de 30%, scade rata de retur de la 11–15% la 3–5% și duce la o majorare a profitului de aproximativ 20%. În al doilea rând, portofelele digitale precum Apple Pay și Google Pay cresc atât rata de conversie, cu până la 10%, cât și loializarea clienților, cu peste 7%”, punctează Elena Gheorghe, Country Manager PayU GPO România și Ungaria.
Potrivit datelor PayU GPO, plata cu opțiuni în rate s-a consolidat ca instrument cheie pentru comercianți: cei care oferă această opțiune pot vedea o creștere a vânzărilor de 25–30%, cu o valoare medie per tranzacție de 3 ori mai mare decât plata standard.
În ceea ce privește comportamentul de consum, cele mai mari volume de plăți online au provenit în continuare din verticalele tradiționale – fashion, IT&C, home&deco, beauty, food&delivery și pharma, însă cea mai rapidă creștere a venit din zona serviciilor: transport și ride shararing, travel, entertainment, asigurări și utilități, cu dinamici de peste 50%.
„Consumatorii sunt din ce în ce mai atrași de avantajele serviciilor și produselor achiziționate online, pentru că le aduc confort și economie de timp, dar și oferte extrem de competitive. În plus, diversificarea metodelor de plată prin adăugarea altor instrumente, diferite de card, precum Open Banking, RoPay sau Blik sunt opțiuni pe care comercianții ar trebui să le aibă în vedere în perioada următoare”, adaugă Elena Gheorghe.

PayU GPO România, care se poziționează drept lider în servicii de plată digitale, face parte din grupul global PayU GPO care operează în peste 40 de țări. Compania activează în România de 20 de ani, cu focus pe soluții precum plata cu un singur click, plăți recurente, rate, rambursări instant, Google Pay, Apple Pay și credite online de tip Buy Now, Pay Later sau Slice It, marketplace și transferuri instant pe baza tehnologiilor Visa Direct și MoneySend.
