Adrian CĂLIN, The e-Learning Company @ BURSA TECH: Magia noastră este faptul că într-o țară codașă la citit și învățat am reușit să avem o rată extraordinară de adopție a cursurilor online, cu companii mari la care 82% dintre angajați le utilizează

Adrian CĂLIN – CEO – THE e-LEARNING COMPANY @ Conferința BURSA TECH România – Topul platformelor de Telemedicină, eLearning, Telemuncă, organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV pe 5 noiembrie 2021.

La întrebarea unde aş putea să văd platforma dezvoltată de compania noastră, The e-Learning Company, avem două aspecte. Unu, noi vorbim de o platformă e-learning și în cadrul acestei conferințe sunt prezenți mai mulți furnizori de platformă, dar și mai important este să vorbim de conținut.

Așa cum spunea Marius Motofei de la Vodafone România, ar trebui plecat de la un nod, pe care, după aia, să adăugăm lucruri, să facem un ghem, în care totul este clar.

Noi avem această abordare în care platforma, ca funcționalități, poate părea o platformă simplă, cu ajutorul căreia adaugi utilizatori, îi grupezi și le aloci cursuri, ceea ce face orice altă platformă, dar o face foarte bine și eficient pentru zona privată, organizații până în zece mii de angajați.

VIDEO CONFERINŢA

Noi am ajuns la circa 50.000 de angajați utilizatori din zona privată. Nici nu aș îndrăzni să propun platforma noastră dacă statul român ar spune că este interesat. 

În 2015 am fost la un eveniment global Skillsoft care a avut loc la Las Vegas. Am fost cazat la MGM Grand Hotel. Am avut șansa să văd Cirque du Soleil (era inclus în programul evenimentului), dar mi-am cumpărat și bilet la spectacolul lui David Copperfield. Mai văzusem spectacole de scamatorie la petrecerile de copii. Erau mici trucuri, mici păcăleli cu care scamatorul îi bucura pe copii. Avem să înțeleg ce înseamnă Magia abia după ce am văzut spectacolul lui David Copperfield. David este un scamator, dar unul magic, pentru că după ce vizionezi spectacolul, ai senzația că ai participat la ceva magic, ceva extraordinar.

În spatele unei magii este foarte multă muncă, este multă gândire, ce vreau să livrez, unde vreau să ajung, care este finalitatea spectacolului.

Magia, spre deosebire de scamatorie, nu păcălește publicul ci îl duce într-o situație neașteptată și spectaculoasă. Secretul este să lași publicul să aibă așteptările obișnuite, să nu încerci să le schimbi credințele, ci să îi porți prin povestea cu final neașteptat fără să le dai nicio indicație. E o diferență subtilă între magician și scamator, unii scamatori își spun magicieni și, deși au și ei importanța lor (mai ales la petrecerile copiilor, cum spuneam).

În 2015, anul în care eu eram fascinat de David Copperfield în Las Vegas, niciunul dintre marii producători auto nu se pregătea pentru electrificare. Unii cântau, chiar, prohodul Tesla și toți spectatorii credeau că știu finalul poveștii. La 6 ani de la acel moment Tesla este cel mai valoros producător de automobile cu o valoare mai mare ca a următorilor 5 competitori. Este o magie ce a făcut acest producător (a nu se înțelege că este o invitație la cumpărat acțiuni Tesla). În timp ce scamatoria este să se treacă la mașini electrice (ceea ce este foarte ok), magia este ca mașina să devină un alt produs.

Dacă ar fi să fac o paralelă între magia lui David Copperfield și mașinile electrice, aș spune că, de exemplu, este o scamatorie partea de mașini electrice, și nu o spun peiorativ, ci doar că a gândi că mașina electrică în sine este magia, mi se pare că pornim de la un lucru greșit. 

Magia o reprezintă altceva în zona asta, magia o reprezintă asigurările și autopilotul.

Dacă ieșim puțin din zona în care credem că știm lucruri și le gândim mult mai larg, o să descoperim că o chestie care înseamnă electrificarea în zona transportului, ne duce în alte zone unde au un impact major. 

Gândiți-vă la zona de asigurări. Se cunoaște intenția Tesla de a intra pe zona asigurărilor, ceea ce schimbă complet paradigma.

Prin electrificare, am făcut o scamatorie, dar gândind mult mai larg ajungi la magia adevărată.

Tot ceea ce înseamnă zona aceasta de transport se schimbă.

Primul producător nou care a rezistat pe piață în zona de automobile a fost Hyundai, care a luat ființă la finele anilor 1950. 

Până atunci, orice încercare de a construi o companie nouă de automobile a eșuat.

Azi avem mai mulți producători noi de automobile, gen Neo, evident că nu vor rezista toţi, dar deja lucrurile s-au pus în mișcare.

Știți că ultimul producător auto care a rezistat în această industrie a fost unul dintre producătorii coreeni apăruți la finalul anilor 50? Până la Tesla niciun producător nou de mașini n-a rezistat pe piață, niciunul, în 60 de ani. Conducerea autonomă va schimba industria transportului în general iar Tesla are marele avantaj că de la început s-a gândit la acest lucru, a strâns date și acum are cel mai avansat sistem de conducere autonomă.

Asigurările sunt sub presiune pentru că dacă mașinile se vor conduce autonom se pune problema cine este responsabil. Nu m-aș mira să văd că Tesla va vinde asigurări (de fapt, sunt convins că o va face în viitorul nu foarte îndepărtat).

Plus telefoane. Nu știu dacă ați auzit de Tesla Pi.

Spun lucrul ăsta pentru că mai sunt și alte schimbări, cum ar fi Metaverse. Îmi pare foarte rău că zona Metaverse a FB a acoperit o altă informație foarte interesantă, și anume lansarea Webex Hologram, care este o ideea absolut senzațională. Aceste idei senzaționale produc magie. În același timp industria jocurilor a devenit una incredibil de atractivă pentru marile companii de tehnologie: Minecraft, Roblox și Fortnite au aprins imaginația acestor mamuți, dar și a jucătorilor.

Știați că în ianuarie 2020 Amazon era pregătit pentru o cerere neobișnuită de măști? Sistemelor lor AI și ML (Machine Learning) au calculat extrem de multe variabile și acesta este modul în care Amazon a reușit să livreze în cel mai scurt timp cele mai neașteptate lucruri în timpul pandemiei.

La această situație a contribuit sistemul lor de AI și machine learning, ceea ce este senzațional.

Prezentare-e-learning-Company-magie-masini-electrice-si-invatare-online-Bursa-TECH-Romania-2

Magia noastră este faptul că într-o țară codașă la citit și învățat am reușit să avem o rată de adopție a cursurilor extraordinară: organizații mari care au ajuns la 82% dintre toți angajații să utilizeze cursuri sau organizații care au ales să înceapă cu câteva sute de cursanți și au extins după primul an pentru că au depășit numărul de utilizatori estimați. Cu alte cuvinte 100% din cei vizați de sistemul nostru e-learning au învățat. De spus că aceste rezultate au fost obținut doar de cei care au utilizat atât cursurile, dar și platforma de la noi. Din păcate, cei care au utilizat alte platforme n-au avut aceleași rezultate. Pentru că scamatoria nu este magie iar magia are nevoie de ceva mai mult decât un software. Are nevoie de oameni.

Conținutul de pe o platformă este un aspect important pentru că este cel care îi învață pe oameni. De-a lungul timpului, modul în care învață oamenii s-a schimbat și realitatea este că, de exemplu, în prezent copii, când vor să rezolve o problemă de matematică, nu trebuie neapărat să știe toată formula sau să cunoască formula respectivă, dar trebuie să știe cum și ce să caute, să relaționeze, să înțeleagă ce au de rezolvat, ceea ce mi se pare mult mai important decât să învățăm mecanic niște lucruri.

În prezent, cursurile sunt foarte comprimate, informația este foarte comprimată, o să vă arăt că 5 minute de curs pe o platformă e-learning înseamnă o oră în sala de curs. Practic, așa cum am spus anterior, ajungem la conceptul magie vs scamatorie.

Noi am semnat recent un nou contract cu o bancă din România cu care colaborăm de 10 ani. Au ajuns la momentul de faţă să aibă o adopție de peste 80% a cursurilor. În ultimul an, cel puțin 80% din angajații lor activi au accesat cursurile SkillSoft, partenerul nostru, pentru a învăța ceva.

În prezent, compania noastră are o linie de business dedicată primăriilor, ne ducem și le prezentăm aplicația, avem proiecte pilot la diverse primării.

Din păcate, nu prea există cursuri pentru primării. Cine spune că poate aduce 100 de cursuri pentru primării, bate câmpii. Nu prea există specialiști să construiască aceste cursuri, aceasta este realitatea.

Ţin totuşi să-mi vărs aici niște frustrări acumulate în timp. Toată lumea vine și spune că am vrut să facem platforme, că am făcut platforme și toată lumea știe că am început în anul 2001 cu proiectul de e-learning pentru școli, unde s-a furat în draci.

Realitatea este că nu s-a dat drumul la licitații pentru că nu s-a stabilit cât primește fiecare.

În opinia mea, ar trebui ca profesorii și elevii să testeze viitoarele platforme și aceștia să decidă platforma pe care o vor utiliza. A băga pe gât niște soluții, despre care știm că nu au funcționat, nu este ok, vom vedea aceeași furnizori, dar sub alt nume și așa mai departe.

În toate proiectele de genul ăsta este vorba de niște interese personale și de grup care nu au legătură cu nimic altceva decât cu îngroșarea buzunarelor și îmi asum ce spun.

De-a lungul timpului statul a plătit zeci de milioane pentru o platformă, în loc de 5-6 milioane, este aberant.

Dintr-o altă perspectivă, îmi place foarte mult ideea dezbătută în această conferinţă, aceea de a ne gândi la toată lumea, ceea ce este foarte important, pentru că noi aici vorbim în București și pierdem din vedere restul țării. E foarte greu să te pui în pielea altora, așa cum este foarte greu să ne punem în pielea vietnamezilor care vin să muncească în România.

Noi trebuie să înțelegem situația reală în care este toată țara, nu doar anumite zone.

În urmă cu vreo trei an, am văzut un reportaj ProTV, cu vizita unui ministru al Educației la o școală, unde elevii stăteau în șosete, pentru a nu strica parchetul, iar profesoara stătea încălțată. Și mai dramatic mi s-a părut gestul ministrului Educației, care i-a tras un perdaf profesoarei în fața elevilor.

Această imagine spune mult despre cum înțelegem noi lucrurile și de aici porneşte imboldul meu “hai să fim buni unii cu alții”. 

Din păcate, la nivelul României nu există legacy, cuvântul moștenire din limba română nu acoperă întreaga semnificație a cuvântului din limba engleză.

În discuțiile cu prietenii mei din diverse state, ei spun că beneficiază de contribuția generațiilor anterioare, o contribuție pe care noi nu o avem, un exempu fiind Iuliu Maniu, care în loc să devină un erou, pentru că a contribuit decisiv la Unirea din 1918, a murit în închisoare la Sighet.

Noi, generațiile actuale, trebuie să creăm legacy pentru generațiile care vor veni.