Wild set of tp porn videos on PornsOK.com immediate bitwave Library zlib

Doi foşti executivi ai Orange România preiau conducerea Orange Polonia şi Spania: Julien Ducarroz, noul CEO din Polonia, în locul lui J.F. Fallacher, care va conduce în Spania

Julien Ducarroz (foto dreapta) va prelua conducerea Orange Polonia, de la 1 septembrie 2020, înlocuindu-l pe Jean-Francois Fallacher (foto stânga), care va deveni CEO al Orange Spania. Ducarroz este în prezent CEO al Orange Moldova. Numirea este preconizată a fi ratificată în cadrul unei reuniuni a consiliului de supraveghere din 21 iulie. Reamintim că Julien Ducarroz a fost timp de 7 ani Chief Commercial Officer (CCO) la Orange România între 2009 – 2016 şi anterior Director de Strategie timp de doi ani, între 2007-2009. Fallacher a fost CEO Orange România timp de aproape 5 ani, în perioada iunie 2011 – aprilie 2016.

De asemenea, compania anunţă o schimbare şi pentru filiala din Belgia, tot de la 1 septembrie 2020, unde noul CEO va fi Xavier Pichon, în locul lui Michael Trabbia care devine șef de tehnologie și inovație pentru grup. Pichon revine în grupul Orange de la Boston Consulting Group, anterior fiind Deputy CEO la Orange Franţa.

Mari-Noelle Jego-Leveissiere va prelua responsabilitatea pentru regiunea Europei de la Ramon Fernandez, Deputy CEO, începând cu 12 septembrie. Ea va conduce perimetrul Europei, format din Belgia, Luxemburg, Moldova, Polonia, Slovacia, România și Spania. Acest perimetru a generat aproximativ un sfert din veniturile grupului în primul trimestru.

Restul echipei europene rămâne neschimbat, cu Ludmila Climoc în funcția de CEO Orange România, Federico Colom – CEO Orange Slovacia și Corinne Loze – CEO Orange Luxembourg şi Jean-March Vignolles în calitate de COO pentru Europa. Compania caută un nou CEO pentru Moldova.