Dan BORDEA – ex DIRECTOR TEHNIC – TELETRANS @ Conferința LIBERALIZAREA & PORTABILITATEA – SUCCESUL DIN TELECOM vs. IMPASUL DIN ENERGIE ȘI GAZE, organizată de Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV.ro pe 4 februarie 2022.
Timp de 34 de ani am lucrat în domeniul IT&C, dar numai pentru companii din energie. Am lucrat 17 ani la Teletrans și am văzut atât realitatea din zona telecom, cât și cea din zona de energie, fapt ce îmi permite să am o imagine de ansamblu mai bună.
Când privim la cele două domenii, comunicații și energie, ni se par foarte asemănătoare. Avem două super rețele care pătrund la nivelul întregii țări, cu acoperire națională, sunt interconectate internațional, sunt sisteme critice, sunt reglementate. În concluzie, seamănă foarte bine una cu alta, deci ar trebui să fie similare.
Telecomunicațiile s-au născut ca un serviciu bidirecțional, dar apariția prosumerilor (individ care consumă și produce energie electrică) face să devină bidirecțională.
Putem spune că cele două domenii sunt foarte asemănătoare, dar în același timp foarte deosebite.
Cele două domenii sunt interdependente. Telecomunicațiile nu funcționează fără electricitate, iar electricitatea are nevoie de telecomunicații, mai ales când vorbim de smart grid.
Ambele domenii au apărut comercial în deceniile 7-9 ale secolului 19. În timp ce telecomunicațiile erau pe două căi, partea de fir, respectiv telefonia și telegrafia, plus partea radio-tv, care a avut și radiotelefonia, electricitatea a fost din capul locului dependentă de un suport și o infrastructură fizică.
Dan-BORDEA-Teletrans-MB-vs-MWh-2022De la bun început, comunicațiile au avut ca scop conectarea localităților și a unor zone întinse. Nu faci telefonie să vorbești dintr-o cameră în altă, ci de la București la Cluj, spre exemplu. La fel și pe radio, nu faci radio ca să vorbești de la un bloc la altul.
În schimb, energia a fost prin definiție la început strict locală. Spre un exemplu, un oraș a vrut să lumineze străzile și casele oamenilor și în acest sens a construit o microcentrală în zonă. Dacă o fabrică de cherestea a avut nevoie de energie, a construit o minihidrocentrală.
Sistemul energetic național (SEN), practic interconectarea rețelelor locale, apare în anii ’50 ai secolului trecut.
Vreau să vă spun o poveste. În data de 10 mai 1977, în România a avut loc un blackout și s-a calculat că pentru economia românească acest blackout a produs mai multe pagube decât cutremurul din 4 martie 1977. Atunci, în data de 10 mai 1977, în prima parte a zilei, a picat curentul în toată țara, mai puțin în orașul Galați.
Blackout-ul s-a declanșat la ora 9 dimineața, a ținut vreo șase ore și a provocat pagube de 1,2 miliarde de dolari.
Când ai un SEN, ai și un dispecerat și asta este deosebirea fundamentală față de comunicații. În comunicații, fiecare operator are managementul său, are un dispecer, nu există un management al tuturor rețelelor de comunicații. La energie, lucrurile stau diferit. Dacă a picat dispecerizarea, e mare minune dacă nu avem blackout.
Dispeceratul național actual este funcțional, este performant și asigură stabilitatea întregii rețele. Sarcina dispeceratului național este asigurarea stabilității funcționării rețelei de energie electrică.
Dispeceratul funcționează în baza informațiilor furnizate de distribuitori, care preia informații de la furnizori. Managementul dispeceratului este asigurat prin sistemul EM-SCADA.
Estimările mai apropiate de realitate transmise de clienții casnici și noncasnici pot contribui foarte mult asupra costurilor, e vorba de smart metering. Dacă smart grid-ul, care înseamnă energie transmisă bidirecțional, mai are de așteptat până la faza finală de implementare, smart metering-ul e abia la început, la doar 17%. Până la 80% mai e de lucru.
Contorul îți spune câți kilowați ai consumat într-o zi, în timp ce smart metering-ul furnizează un grafic al comportamentului de consum.
Revenind la compararea celor domenii, să ne uităm la producție. La comunicații, totul este privat, inclusiv conținutul. La electricitate, producția este privată sau privatizabilă parțial, pentru că aici intervin rațiuni de securitate, cum ar fi la nuclear sau hidro.
Distribuția în comunicații este privată și are multe alternative. În energie, distribuția este privată sau privatizabilă, dar unică.
Pe partea de transport, în comunicații această activitate este privată, cu mai mulți furnizori, cu trasee determinate de cerințele pieței.
La electricitate, transportul este statal și a urmat traseele dictate de locurile de consum, producție și interconectare.
Dispecerizarea în comunicații este făcută de fiecare operator, în timp ce la energie este făcută la nivel național.
În privința piețelor, la telecomunicații avem tarife bilaterale negociabile, la electricitate avem o multitudine de piețe, cum ar fi piața de contracte bilaterale, piața de clienți mari finali, piața contracte pentru perioade lungi de livrare, piața pentru ziua următoare, piața intra-zilnică (sau spot), piața de echilibrare, piața servicii de sistem sau piața serviciu universal. Unele dintre aceste piețe sunt interconectate.
De ce sunt atâtea piețe? Pentru a explica, vom pleca de la curba de sarcină. Producția este egală cu consumul, pentru că energia nu se poate stoca. În Europa, frecvența este de 50Hz. Cine nu-și păstrează frecvența, nu intră în T zone.
Echilibrarea producției cu consumul se face în fiecare minut, dar echilibrarea nu o poate face oricine, doar anumiți producători o pot face, în special hidrocentralele și centralele pe gaze, nu termocentralele pe cărbune.
Piața spot este interconectată zonal și nu sunt de acord cu informația prezentată de alţi speakeri, cum că prețurile de la noi sunt egale cu cele de la Paris. În România, prețul unui MWh este la 230 euro, în timp ce în Austria avem 193 euro per MWh, în Germania – 132, iar în Franța – 192.
Când apare o criză, toată lumea este influențată, dar sunt și diferențe în privința mărimii influenței. România a fost influențată mai puternic de această criză.
În opinia mea, normal ar fi ca piața spot să reprezinte un procent mic. La fel de normal ar fi ca toți furnizorii de pe piața spot, așa cum se întâmplă în străinătate, să aibă un pachet de 50-60% de contracte de lungă durată.
În piața spot sunt toți furnizorii, o parte dintre ei sunt cei cunoscuți, Enel sau Electrica. Dar există și furnizori care au un procent foarte mic de contracte de lungă durată. În cazul acestora, ei merg pe ideea să cumpere ieftin și să vândă scump. Un caz este Getica, care a încheiat contracte sperând că o să prindă pe piața spot prețuri mici, dar în realitate a prins prețuri mai mari decât a încheiat contractele și, astfel, a intrat insolvență.
Presiunea creată de acești furnizori se transmite în timp. În urmă cu un an, piața spot o luase razna. Au fost voci profesionite, de specialitate, care au atras atenția că piața spot crește prea mult, dar au vorbit în gol. Ca urmare, prețurile din piața spot s-au propagat în piața de lungă durată. Astfel, contractele care se încheie astăzi pentru un an sunt la prețurile acestea mărite. Speranțe de reducere a prețurilor începând cu luna aprilie a acestui an eu nu-mi fac, poate pentru aprilie 2023.
Revenind la prezentarea mea, costul producției în telecomunicații nu este determinant, în timp ce la energie lucrurile sunt complicate.
Cărbunele românesc este de proastă calitate, generează poluare, ca peste tot, de altfel. UE ne cere să oprim aceste centrale, dar această solicitare nu este de ieri, de azi. Acest lucru se știa de multă vreme.
Hidro este energie de vârf. Numai Porțile de Fier funcționează la semibază, adică 12 ore. Restul hidrocentralelor funcționează 8 ore pe zi. Dacă funcționează mai mult, se golește lacul de acumulare.
Eolienele și fotovoltaicele depind de vreme. Bate vântul, e bine. România nu este Danemarca, sunt situații când vântul nu bate deloc. Dacă vântul bate prea tare, eolienele sunt oprite. Soarele influențează fotovoltaicele. Ai soare, e bine. N-ai soare, nu produci nimic. În plus, ziua este urmată de noapte.
Ce ne lipsește? Ne lipsește energia de bază. Aproape toate investițiile care s-au făcut au vizat regenerabilele.
Graficele Transelectrica arată că nuclearul și cărbunele apar sub forma unei linii, iar celelalte variază, iar din variații rezultă curba de sarcini.
În ultimii ani, investițiile au sporit capacitatea de producție de energie, puterea eolienelor și fotovoltaicelor a crescut foarte mult, dar această putere suplimentară este una de vârf sau sezonieră, nu este putere de bază.
La toate acestea, România este obligată să închidă timp de un an de zile primul grup al centralei de la Cernavodă.
La un consum sau producție care variază între 6.000 și 9.000 MW, închiderea grupului 1 va reduce producția cu 700 MW, de la 1.400 MW în prezent.
Pe partea de reglementare și liberalizare, lucrurile au mers complet diferit în cele două domenii.
La telecom, apariția ANCOM în 2002 a venit într-un moment când piața era liberalizată, proces început în 1992.
ANRE a apărut în 1999, când totul în energie aparținea statului.
În 2000 a avut loc separarea producției, respectiv hidro, termo, nuclear, plus Transelectrica.
Ideea de bază în energie a fost producție, distribuție și transport, în mijloc fiind reglementatorul.
Care sunt vulnerabilitățile pieței de energie din România? Prima vulnerabilitate este dispariția cărbunelui, urmată de raportul inegal dintre cerere și ofertă, influența pieței certificatelor verzi, ponderea ridicată a pieței spot, influența costului unor materii prime – gaze, petrol, care sunt energii de bază, durata mare și costul ridicat pentru realizarea unor capacități de producție, lipsa energiei de bază care să acopere mai bine curba de sarcină și avizele ecologice în cazul centralelor eoliene și hidro (a se vedea hidrocentralele de pe Jiu).
Care sunt soluțiile?
Pe partea de transport, trebuie să accelerăm programul de închidere a inelului de 400 kV, pe tronsonul Cluj – Suceava, care va asigura stabilitatea SEN, dar fără impact asupra prețurilor sau pieței, plus legătura transfrontalieră cu Turcia, dar pentru vânzare. Momentan, avem lipsă de producție, deci nu se pune problema de vânzare de energie.
Pe partea de distribuție, România trebuie să introducă puternic smart metering-ul, care va duce la o schimbare de comportament de consum în rândul clienților. Și aici nu vorbim de reducerea consumului, ci de modificarea perioadelor în care se consumă în mod uzual energia electrică. De asemenea, trebuie extins numărul de prosumeri prin diverse facilități.
Cele mai mari probleme le avem pe partea de producție, unde trebuie să acționăm în direcția îmbunătățirii mixului energetic cu energie de bază. Una din soluții este extinderea capacității de producție de energie prin gaze, care depinde de extinderea producției de gaze din Marea Neagră. O altă soluție este accelerarea programului nuclear, plus punerea în practică a unui program de stocare de energie, prin realizarea de centrale de pompaj și pe hidrogen.
