Wild set of tp porn videos on PornsOK.com Cel mai bun cazinou online din Moldova - 1win matrimoniale ploiești Farmacie online Farmacia Millefolia cu cele mai bune prețuri din România.

CGS România: vrem să angajăm 450 de persoane, exclusiv prin interviuri online

Computer Generated Solutions (CGS) România, specializată în business process outsourcing (BPO), va angaja circa 450 de persoane pentru a susține proiectele aflate deja în desfășurare, dar și pe cele nou adăugate chiar și în contextul pandemiei de Coronavirus. Compania desfășoară, în această perioadă, doar interviuri remote, fie prin telefon, fie utilizând platforme pentru video-conferință. Pozițiile pentru care se fac angajări sunt  de specialiști, reprezentanți relații clienți, referenți financiari, dar și tehnicieni sau helpdesk cu abilități diverse. De asemenea, aceste posturi presupun cunoașterea unei limbi străine, de la cele clasice: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, până la cele mai exotice cum ar fi olandeza, greaca sau poloneza.

Chiar și în această perioadă extrem de dificilă, în care multe industrii nu doar că nu mai recrutează, dar fac concedieri sau trimit personalul în șomaj tehnic, CGS România va continua angajările deoarece cererea de servicii de suport care vine spre noi este în creștere. Faptul că multe business-uri s-au mutat online, iar multe companii care au centre de suport în Asia – lovită puternic de situația de pandemie, face ca nevoia pentru serviciile de externalizare să crească. Drept urmare, suntem implicați în diverse proiecte de customer support, technical support, dar și back-office”, precizează Vladimir Sterescu, Country Manager CGS România.

De asemenea, Vladimir Sterescu a subliniat că, odată cu criza provocată de pandemia de Coronavirus, au fost preluate și se implementează deja proiecte noi. Acest lucru a fost determinat de faptul că unele piețe au avut de suferit în acest context, iar companiile care aveau externalizate anumite activități în aceste zone au fost nevoite să se reorienteze către alți furnizori cu care deja lucrau sau către unii noi din alte regiuni, una dintre acestea fiind România. Astfel, cele mai multe proiecte noi vin de la clienți ce aveau contracte de externalizare sau centre de suport în Filipine, India sau Nord-Vestul Africii, zone în care conexiunea la Internet este deficitară, iar implementarea unui sistem de telemuncă se poate realiza doar limitat.

În prezent, 80% din cei cca. 4.000 de angajați ai CGS România lucrează de acasă, direct de pe PC-urile puse la dispoziție de companie, îndeplinind măsurile de siguranță a datelor pentru clienți.

Reprezentantul companiei a mai spus că, la debutul pandemiei de Coronavirus, s-a putut observa o scădere a numărului aplicanților la pozițiile vacante, ceea ce era de altfel de așteptat în contextul în care oamenii sunt mai preocupați de siguranță și sănătate, decât de procese de recrutare. Trendul însă este acum unul crescător. Ce este, de asemenea, de menționat ca și trend pozitiv, este gradul de prezență a candidaților la interviuri. Dacă înainte prezența la primul interviu, ținut de cele mai multe ori face-to-face, era de aproximativ 70%, acum aceasta a crescut la cca. 94%, în cadrul interviului exclusiv online.

Ca și până acum, în funcție de poziția pentru care aplică, fiecare candidat va trece prin minim două interviuri, urmând apoi, odată cu angajarea, o perioadă de integrare de cca. 6 săptămâni.

“Realizarea training-urilor pentru noii angajați în mod remote poate avea un avantaj major. În prima zi, aceștia resimt o presiune foarte mare deoarece totul este nou – colegii, supervizorii, trainerii, procedurile etc. Când intră însă în training din confortul casei lor, presiunea scade, iar gradul de adaptare și de înțelegere a noilor noțiuni crește”, este de părere managerul CGS.