Connections Consult, condusă de Bogdan Florea, dezvoltă o platformă care facilitează comunicarea între organizații guvernamentale și societatea civilă printr-un parteneriat cu Confederația Patronală Concordia, organizație care reprezintă mediul de afaceri la dezbaterile publice de la nivelul Guvernului, al Parlamentului și ale structurilor de decizie din România. Platforma, care este unică în România, a fost creată de o echipă formată din cinci specialiști în dezvoltare software, management de proiect și analiză de business, se precizează într-un comunicat de presă al companiei. În plus, Radu Marcu, Software Chief Operating Engineer la Connections Consult susţine că „platforma Dialog Social reprezintă cea mai digitalizată modalitate de legătură între stat și societatea civilă în privința dialogului social”.
Prin colaborarea dintre Connections și Concordia, toate propunerile legislative de la nivel central sunt făcute publice cetățenilor și mediului de business, înainte să fie dezbătute și să devină legi promulgate sau abrogate de organismele statului, pe platforma www.dialogsocial.ro.
Platforma Dialog Social permite atât consultarea inițiativelor legislative, cât și descărcarea documentelor asociate unei inițiative legislative în original și în format editabil, dar și consultarea pe verticală în interiorul structurilor partenerilor de dialog prin tabele comparative cu legislația în vigoare versus forma propusă. De asemenea, platforma este un loc virtual de dezbatere a pozițiilor firmelor și ONG-urilor față de proiectele de acte normative și orice alte subiecte din viața publică, care ulterior sunt susținute în Parlament de reprezentanți ai Concordia, ai sindicatelor, patronatelor și societății civile.