Numărul abonaților Telekom Romania Mobile Communications S.A. a crescut cu 5,3% în ultimul trimestru al anului 2021, față de aceeași perioadă a anului precedent, cu peste 1,735 milioane de abonați postpaid utilizând serviciile operatorului mobil la finele anului trecut. Numărul total de clienți (postpaid și prepaid) a ajuns la 3,69 milioane, segmentul preplătit fiind în creștere de două trimestre. Venitul mediu pe utilizator (ARPU) a crescut cu 2,4% față de anul 2020, anunţă oficialii operatorului mobil.
În primul trimestru complet după separarea de operațiunile fixe, profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere și amortizare (EBITDA) a TKRM s-a situat la 10,4 milioane de euro, păstrând tendința de creștere de la an la an, se precizează într-un comunicat de presă al operatorului.
„Perioada octombrie-decembrie 2021 a fost primul trimestru complet după separarea de activitatea de fix și rezultatele noastre sunt conform așteptărilor. Ne schimbăm cultura organizațională, îndrumând echipele noastre cu privire la modul în care trebuie să ne îndeplinim promisiunile în relația cu clienții noștri. Pentru a face clienții fericiți este nevoie de ceva mai mult decât reduceri de preț. Până în ianuarie 2022, aproape 67% din toți angajații și colaboratorii Telekom Mobile care lucrează în prima linie de vânzări comerciale sau business și customer center au urmat un nou training de customer experience, creat sub numele #NewMe. Să nu uităm de creșterea cu 10% a indicelui de satisfacție a clienților, comparativ cu trimestrul anterior și de faptul că am făcut interacțiunea cu clienții mai simplă și mai transparentă, iar 77% dintre aceștia sunt promotori ai produselor și serviciilor noastre”, a declarat Dina Tsybulskaya, CEO al Telekom Romania Mobile.
În 2021, veniturile totale ale companiei (inclusiv MVNO) au ajuns la 386,8 milioane de euro, în scădere cu 14,6% față de întregul an 2020. Fluctuația a venit pe fondul separării de operațiunile fixe și de clienții care aveau servicii convergente fix-mobil (FMC), dar și din cauza pandemiei, care a limitat călătoriile pe glob. Cu toate acestea, compania a reușit să compenseze acest lucru la nivelul marjei, unde TKRM a reușit să reducă în continuare costurile indirecte cu 2,8% față de anul precedent, datorită atenției acordate de companie creșterii eficienței operaționale și financiare.
„Am continuat călătoria de digitalizare. În 2021, Telekom Romania Mobile a introdus cu 75,5% mai multe procese automatizate cu ajutorul inteligenței artificiale (RPA), față de 2020, continuând să opereze una dintre cele mai mari ferme RPA din țară. Telekom Mobile continuă să fie un lider în România în dezvoltarea RPA, în ultimii patru ani. RPA-urile ajută compania să fie mai agilă și să ușureze viața angajaților și a clienților. Clienții TKRM au decis să adopte factura electronică într-o manieră largă. Anul trecut am înregistrat o creștere de 22% a utilizării facturii electronice față de anul 2020. În acest fel, clienţii ajută și mediul înconjurător. 2022 va fi tot un an plin de provocări, dacă ținem cont de modul în care inflația a crescut în ultimele luni. Aceasta a crescut semnificativ în ultimul trimestru și se estimează noi creșteri.”, a explicat Nicolas Mahler, Chief Financial Officer al Telekom Romania Mobile Communications.