Comisia Europeană (CE) a propus o nouă abordare pentru a permite ca standardele UE să ocupe o poziție de lider la nivel mondial, promovând valorile democratice și o piață unică rezilientă, verde și digitală. Prin stabilirea unor standarde globale, UE își exportă valorile, oferindu-le în același timp sale un important avantaj al primului venit.
CE a prezentat pe 2 februarie o nouă strategie în materie de standardizare care subliniază abordarea UE privind standardele în cadrul pieței unice, precum și la nivel mondial. Strategia este însoțită de o propunere de modificare a Regulamentului privind standardizarea, de un raport privind punerea sa în aplicare și de programul de lucru anual al Uniunii pe 2022 referitor la activitatea de standardizare europeană. Această nouă strategie urmărește să consolideze competitivitatea UE la nivel mondial, să permită crearea unei economii reziliente, verzi și digitale și să integreze valorile democratice în aplicațiile tehnologice.
Standardele reprezintă fundamentul implicit al pieței unice a UE și al competitivității sale la nivel mondial. Acestea îi ajută pe producători să asigure interoperabilitatea produselor și serviciilor, să reducă costurile, să îmbunătățească siguranța și să încurajeze inovarea. Standardele sunt o parte invizibilă dar fundamentală a vieții cotidiene, cu implicații în toate domeniile: de la frecvențe Wi-Fi, la jucăriile conectate sau la legăturile pentru schiuri, pentru a menționa doar câteva exemple. Standardele oferă încrederea că un produs sau un serviciu este adecvat, este sigur și nu va dăuna oamenilor sau mediului. Respectarea standardelor armonizate garantează că produsele sunt conforme cu legislația UE.
Ritmul rapid al inovării, ambițiile UE verzi și digitale și implicațiile standardelor tehnologice pentru valorile democratice în UE necesită o abordare din ce în ce mai strategică a standardizării. Ambițiile UE privind o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, rezilientă și circulară nu pot fi realizate fără standarde europene. Deținerea unei amprente globale puternice în activitățile de standardizare și a rolului de conducător al activității în cadrul principalelor foruri și instituții internaționale vor fi elemente esențiale pentru ca UE să rămână un punct de referință la nivel mondial în materie de standardizare. Prin stabilirea unor standarde globale, UE își exportă valorile, oferindu-le în același timp întreprinderilor din UE un important avantaj al primului venit.
Margrethe Vestager, vicepreședinta executivă pentru o Europă pregătită pentru era digitală, susţine că: „Asigurarea faptului că datele sunt protejate în domeniul inteligenței artificiale sau asigurarea siguranței dispozitivelor mobile față de pirateria informatică se bazează pe standarde și trebuie să fie în spiritul valorilor democratice ale UE. De asemenea, avem nevoie de standarde pentru implementarea unor proiecte de investiții importante, de exemplu în sectorul hidrogenului sau al bateriilor, și pentru a valorifica investițiile în inovare, oferind întreprinderilor din UE importantul avantaj al primului venit.”
Comisarul pentru piața internă, Thierry Breton, a declarat: „Standardele tehnice au o importanță strategică. Suveranitatea tehnologică a Europei, capacitatea de a reduce dependențele și protecția valorilor UE se vor baza pe capacitatea noastră de a stabili standarde la nivel mondial. Prin strategia de astăzi, definim foarte clar prioritățile noastre în materie de standardizare și creăm condițiile pentru ca standardele europene să devină criterii de referință la nivel mondial. Luăm măsuri pentru a menține integritatea procesului de standardizare europeană, plasând în centrul său IMM-urile europene și interesul european”.
Strategia propune cinci seturi principale de acțiuni
- Anticiparea, prioritizarea și abordarea nevoilor în materie de standardizare în domenii strategice:
UE are nevoie de standarde mai rapide și în concordanță cu agenda europeană în materie de inovare și politică. Comisia a identificat urgențe în materie de standardizare în privinţa producției de vaccinuri și medicamente împotriva COVID-19, reciclarea materiilor prime critice, lanțul valoric al hidrogenului curat, cimentul cu emisii scăzute de dioxid de carbon, certificarea cipurilor și standardele în materie de date. Începând din acest an, prioritățile în materie de standardizare vor fi identificate în mod clar în Programul de lucru anual al Uniunii pe 2022 referitor la activitatea de standardizare. Va fi instituit un forum la nivel înalt pentru a aduce contribuții la viitoarele priorități în materie de standardizare. Comisia va institui funcția de coordonator responsabil în materie de standardizare, pentru a asigura orientări la nivel înalt în întreaga Comisie cu privire la activitățile de standardizare, care va fi sprijinit de un centru de excelență al UE privind standardele, alcătuit din servicii ale Comisiei. - Îmbunătățirea guvernanței și integrității sistemului european de standardizare:
standardele europene, care sprijină politica și legislația UE, trebuie să fie decise de actori europeni. Comisia propune o modificare a Regulamentului privind standardizarea pentru a îmbunătăți guvernanța sistemului european de standardizare. Deși sistemul european va rămâne deschis, transparent, incluziv și imparțial, propunerea prevede că mandatele pentru organizațiile europene de standardizare, la cererea Comisiei, trebuie să fie gestionate de delegații naționali – organismele naționale de standardizare – ai statelor membre ale UE și SEE. Acest lucru va evita orice influență nejustificată a actorilor din afara UE și SEE asupra proceselor decizionale în cadrul elaborării de standarde pentru domenii esențiale, cum ar fi standardele privind securitatea cibernetică sau hidrogenul. Comisia va acorda în continuare o atenție deosebită caracterului incluziv al sistemului, rolului IMM-urilor și rolului societății civile. CE invită organizațiile europene de standardizare să își modernizeze structurile de guvernanță și va lansa un proces de revizuire inter pares care să implice statele membre și organismele naționale de standardizare pentru a obține o mai bună incluziune a societății civile, a utilizatorilor și condiții pentru standardizare favorabile IMM-urilor. În același timp, Comisia va lansa evaluarea Regulamentului privind standardizarea. - Consolidarea poziției de lider a Europei în privinţa standardelor globale:
Comisia va acționa prin intermediul Forumului la nivel înalt pentru a institui un mecanism împreună cu statele membre ale UE și cu organismele naționale de standardizare pentru a face schimb de informații, a coordona și a consolida abordarea europeană a standardizării internaționale. De asemenea, CE va urmări o mai bună coordonare între statele membre ale UE și partenerii care împărtășesc aceeași viziune. UE va finanța proiecte de standardizare în Africa și în țările învecinate. - Sprijinirea inovării:
Comisia propune o mai bună valorificare a potențialului cercetării finanțate de UE pentru a valorifica proiectele de inovare prin activități de standardizare și pentru a anticipa nevoile timpurii în materie de standardizare. Va fi lansat un „promotor al standardizării” pentru a sprijini cercetătorii din cadrul programelor Orizont 2020 și Orizont Europa să testeze relevanța rezultatelor lor pentru standardizare. Până la jumătatea anului 2022, se va iniția elaborarea unui cod de bune practici pentru cercetători în materie de standardizare, pentru a consolida legătura dintre standardizare și cercetare/inovare prin intermediul Spațiului european de cercetare (SEC). - Crearea generației următoare de experți în standardizare:
standardele se bazează pe cei mai buni experți, iar Europa se confruntă cu o schimbare de generație. Comisia va promova o mai mare sensibilizare la nivel academic cu privire la standarde, de exemplu prin organizarea în viitor a Zilelor Universitare ale UE și prin formarea cercetătorilor.
Care este Contextul
În prezent, standardele au devenit o chestiune de importanță mondială. Alte regiuni își consolidează amprenta la nivel mondial, printr-o abordare mai strategică și mai fermă. Sistemul european de standardizare trebuie să evolueze pentru a răspunde acestor provocări. Planurile Comisiei privind o nouă strategie în materie de standardizare și ajustarea legislativă a Regulamentului privind standardizarea au fost anunțate în documentul Comisiei intitulat „Actualizarea noii Strategii industriale 2020: construirea unei piețe unice mai puternice pentru a sprijini redresarea Europei”.
Un standard armonizat este un standard european elaborat de o organizație de standardizare europeană recunoscută (CEN, CENELEC sau ETSI), în urma unei solicitări din partea Comisiei Europene. Odată acceptate, aceste standarde fac parte din legislația UE și le oferă producătorilor care le utilizează în întreaga piață unică o prezumție de conformitate cu cerințele legislației UE, contribuind la reducerea costurilor pentru întreprinderile mici. Acest proces se bazează pe un parteneriat public-privat între Comisie și comunitatea de standardizare, în cadrul căruia repartizarea rolurilor și a responsabilităților este ghidată de Regulamentul privind standardizarea din 2012.
Documentaţie pentru standardizare
1. Întrebări și răspunsuri referitoare la Strategia UE în materie de standardizare
2. Fișă informativă privind Strategia UE în materie de standardizare
3. O strategie a UE în materie de standardizare: stabilirea de standarde globale în sprijinul unei piețe unice a UE reziliente, verzi și digitale
4. Propunere de REGULAMENT AL PARLAMENTULUI EUROPEAN ȘI AL CONSILIULUI de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în ceea ce privește deciziile organizațiilor de standardizare europene privind standardele europene și documentele de standardizare europeană
5. Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu privind punerea în aplicare a Regulamentului (UE) nr. 1025/2012 în perioada 2015-2020.
6. Programul de lucru anual al Uniunii pe 2022 referitor la activitatea de standardizare europeană
7. Urmăriți @EU_GROW pe Twitter