Situațiile de urgență, precum accidentele auto sau dezastrele naturale, apar atunci când oamenii se așteaptă cel mai puțin, iar cei implicați nu sunt pregătiți pentru a completa formulare de asigurare, a confirma estimarea daunei și a plăti reparațiile auto sau cheltuielile medicale. În astfel de momente, accesul rapid la fonduri este esențial.Visa și-a luat angajamentul să lucreze cu companiile de asigurări inovatoare pentru a îmbunătăți procedurile învechite și lente privind plata despăgubirilor și a facilita accesul aproape în timp real la fonduri atunci când indivizii, familiile și companiile au cel mai mult nevoie de acestea.
“Visa consideră că banii nu ar trebui să fie un element de stres suplimentar în momente de criză și perioada de așteptare de șase până la zece zile pentru a accesa banii din asigurare este depășită, frustrantă și costisitoare pentru cei care au nevoie de bani”, precizează Bill Sheley, Vicepreședinte senior, Global Head of Push Payments, Visa. “Fiind un brand global care se bucură de o încredere ridicată, Visa înțelege că încrederea este fundamentală pentru industria de asigurări. Prin intermediul Visa Direct și al partenerilor și clienților săi inovatori, Visa se află în poziția de a putea sprijini eficientizarea procesului de plată și de a oferi o experiență mai plăcută oamenilor atunci când aceștia au cea mai mare nevoie.”
În situația unui accident auto, oamenii s-ar putea afla în imposibilitatea de a aștepta o plată de la compania de asigurări, în condițiile în care poate dura zile sau chiar săptămâni până când fondurile devin disponibile. Cu Visa Direct, platforma de plăți în timp real a Visa, clienții și partenerii Visa pot ajuta firmele de asigurare să transfere rapid bani, prin intermediul cardului de debit direct, în contul bancar al unei persoane sau companii, fondurile fiind disponibile în timp real.
Visa lucrează la facilitarea plăților în timp real efectuate de companiile de asigurări în parteneriat cu instituțiile financiare și clienții acestora. Odată cu lansarea plăților pe polițe de asigurare cu ajutorul Visa Direct, clienții PNC Bank și Erie Insurance pot alege acum să primească în timp real sumele cuvenite ca despăgubire direct în contul lor bancar. Visa lucrează, de asemenea, cu InsurPAY dezvoltat de Invenger Technologies pentru a permite plăți în timp real efectuate de compania de asigurări American Family.
La nivel global, servicii de plată precum SafeCharge împreună cu inovatori precum Setoo și Peoples Payment Solutions împreună cu TELUS Health lucrează împreună și utilizează Visa Direct pentru a face plata despăgubirilor mai rapidă și mai ușoară.
“Consumatorii au la dispoziție o multitudine de opțiuni digitale pentru a-și plăti prietenii, rudele sau companiile, prin urmare are sens pentru PNC să lucreze cu clienții pentru a implementa soluții de plată între companii și consumatori”, precizează Chris Ward, head of product management în cadrul PNC Treasury Management. „Acestea pot, de asemenea, să înlocuiască un cec de hârtie și numerarul cu opțiuni digitale sigure și aproape în timp real, așa cum oferim în cadrul platformei noastre ePayments, în combinație cu Visa Direct.”
„Să economisești timp, bani, resurse: consumatorii de astăzi caută întotdeauna cel mai bun mod de a eficientiza operațiunile și de a spori eficiența”, precizează Yuval Ziv, CCO la SafeCharge. „La SafeCharge credem că inovația este o piatră de temelie pentru dezvoltare și evoluăm constant pentru a oferi clienților noștri noi soluții în serviciile de plată digitale. Suntem încântați să colaborăm cu Visa în această călătorie pentru a îmbunătăți experiența de plată.”
„Oferirea unei despăgubiri în mod automat și instantaneu consumatorilor în ziua de astăzi – în special în momentele critice pe care le traversează în calitate de clienți – este o necesitate”, precizează Eyal Gluska, co-fondator și co-CEO la Setoo. „Acesta este motivul pentru care căutăm în permanență cele mai bune servicii de plată disponibile pentru a le integra în platforma noastră de servicii de asigurări. Integrarea Visa Direct, deopotrivă cu partenerul nostru valoros SafeCharge, permite companiilor digitale care furnizează produse auxiliare de asigurare să ofere consumatorilor o experiență fără complicații și griji.„