Marius MOTOFEI – DIRECTOR BUSINESS OPERATIONS & PUBLIC SECTOR – VODAFONE ROMANIA @ Conferința BURSA TECH România – Topul platformelor de Telemedicină, eLearning, Telemuncă, organizată de către Digital Transformation Council, Revista COMUNICAȚII Mobile și TelecomTV pe 5 noiembrie 2021.
Vodafone Romania a început recent demersul de a atinge zona de servicii publice, din perspectiva digitalizării, și acesta face parte din proiectul nostru de transformare într-o companie de tehnologie, un demers care cere timp și efort.
Vrem să devenim un partener de tehnologie, un integrator, un cineva care îți dă răspunsul potrivit nevoilor tale. Deocamdată, pe zona publică suntem un pic juliți, pentru că am intrat repede într-un ecosistem pe care nu-l cunoșteam.
Ne bucurăm de oportunitatea pe care o putem lua atât în contextul deschiderii autorităților către acest subiect, cât și a faptului că, economic vorbind, cel puțin pe hârtie, sunt foarte mulți bani pe care economia românească trebuie să-i absoarbă rapid și cred că este nevoie de un partener puternic pentru a asigura atragerea într-o măsură cât mai mare a acestor fonduri, enorme de altfel, și pe care cu toții ne dorim să le realizăm în termenul impus de Comisia Europeană.
Intrarea puternică a Vodafone România pe zona de integrare IT&C este o decizie a grupului britanic, este o decizie articulată și consistentă și care are un avantaj deosebit pentru România, fiind o piață cu o dinamică foarte mare în zona IT.
Vodafone România este un element indispensabil în domeniul comunicațiilor, dar și un partener avid în a-și construi un ecosistem solid de parteneri.
Avem și astăzi o parte dintre companii de care noi suntem foarte apropiați, lucrăm și construim împreună.
Platformele nu înseamnă doar rezolvarea unor probleme, cum este Edulib spre exemplu, trebuie să înțelegem că platformele sunt un instrument de învățare pentru cine le pune în practică, acolo avem informații și comportamente pe care le adunăm în timp și din care putem extrage informații cu privire la modul în care putem să îmbunătățim acea platformă, un instrument pentru cei care o pun în practică.
Trebuie înțeles că educația și sănătatea sunt piloni strategici la fel ca cel al apărării sau altele în care România a investit bani în mod corect și sustenabil și trebuie să înțelegem că nealinierea la această decizie strategică ne poate pune nu pe locul întâi și recunoașterea IT-ului în lume, ci la coada listei, acolo unde am putea ajunge în următorii 10 ani.
Statul este un foarte bun partener de discuție și din ce în ce mai bun, lucrurile se văd, însă contextul ne obligă, suntem într-un moment extrem de important pentru această țară.
Trebuie să fim un pic mai rapizi, un pic mai inteligenți în modul în care decidem asupra proceselor pe care le avem și asupra partenerilor cu care lucrăm.
Pentru realizarea proiectul nostru de transformare într-o companie de tehnologie, luăm în calcul fie achiziții, fie investiții în companii, pentru a deveni un integrator în toată deplinătatea înțelesului termenului, de care România are foarte mare nevoie.
La nivelul administrației publice, lucrurile se mișcă, sunt și lucruri din ce în ce mai bune care se întâmplă. N-aș pune statul de cealaltă parte a mesei, consider că suntem în aceeași parte și că putem sta de vorbă. Eu am întâlnit în zona statului foarte mulți oameni buni, care gestionează fie arii de competență, fie bugete.
Am mare speranță că lucrurile vor deveni din ce în ce mai bune, sunt deja foarte bune, nu atât cât ne-am dori noi, mediul privat sau cetățenii, care vrem ca lucrurile să meargă repede, s-o facem acum, imediat, iar apoi ne trezim că o legăm cu sârmă.
Trebuie să avem răbdare și din perspectiva asta, tonul discuțiilor este altul, lucruri frumoase o să întâmple pentru fiecare dintre noi.
Trebuie să simplificăm un pic decizia, să ne uităm la competențe demonstrate în timp. Evident că inovația este permanentă și sunt lucruri pe care le putem prelua din inovație și integra, dar pe un fundament demonstrat.
Mie îmi este greu să cred că există cineva care să ia o decizie pentru utilizarea unei platforme critică pentru economia respectivă și care să nu fi fost validată în timp. Cine își permite în sistemul energetic sau în sistemul de apărare, care sunt de referință și pentru care s-au alocat sume mari de bani, să cumpere, dau un exemplu trivial, un pistol inovativ și apoi să doteze toată lumea cu el?
Nu se poate face așa ceva. Plecăm de la câteva lucruri de bază și încercăm pe parcurs să încorporăm din zona de inovație. Noi, din nefericire, nu putem să luăm decizia nici într-o direcție, nici în cealaltă.
De asemenea, aduc în discuţie existenţa unor soluții în privința amenzilor neîncasate. Spre exemplu, Vodafone România folosește o soluție care să permită încasarea sumelor de la clienți cât mai aproape de sumelor facturate de companie, pentru a avea un management mai bun la fluxurilor de bani.
O astfel de soluție poate fi ajustată și apoi folosită la îmbunătățirea colectării la bugetul de stat a amenzilor neplătite. În toate industriile, în toate domeniile există o listă cu restanțieri și pot fi aplicate diverse metode pentru creșterea colectării sumelor neplătite de către cetățenii sancționați.
Tot astfel, cred că fără cunoașterea informațiilor economico-geografice, se poate ajunge în situația de la începutul pandemiei, când în România nimeni nu știa dacă la noi în țară se produc măști și, dacă da, unde și câte. Astfel de lipsuri pot fi gestionate cu o platformă IT.
Avem toate ce ne trebuie, avem toate ingredientele ca să facem lucrurile să se întâmple cum vrem noi.
Trebuie să găsim oameni extrem de pasionați în ceea ce fac, cum este doctorul Cătălin Cîrstoveanu de la spitalul Marie Curie, oameni care își iubesc meseria. Cum facem să replicăm această pasiune și la alții?
Drumul spre succes este la fel ca drumul spre eșec. Nu este nicio diferență între ele, doar rezultatul este diferit. Drumul este la fel, nu este strâmb, doar că pe parcurs trebuie să stăm împreună.
Sunt absolut convins că astfel de evenimente, de discuții deschise, ne vor pune pe acest traiect, respectiv că vom găsi împreună lucrurile care ne pot duce pe fiecare dintre noi spre acel rezultat.
Următorul pas al acestei conferințe ar trebui să fie o extensie a discuției de azi, care să ducă cumva spre cele 3-5 lucruri pe care ni le propunem și toți să ne ținem de ele.
Am văzut în cadrul acestei conferințe foarte mulți oameni interesanţi, foarte multe idei extraordinare. E drept că fiecare ne căutăm, cumva, calea și este dificil să alegi dintre atâtea cărări.
Eu sunt implicat într-un proiect susținut de Vodafone România prin care se urmărește reducerea abandonului școlar.
50% este în continuare un procent optimist în privința numărului de copii care intră în școală și o termină peste 12 ani, eventual finalizează cursurile unui facultăți.
Aș spune că suntem în fața unui moment istoric pentru România, fiecare dintre noi are o responsabilitate majoră în a schimba viitorul educației și sănătății în țara noastră.
Vodafone România a lansat VHUB, un portal prin care vrem să educăm. Compania a decis să nu mai facă fel și fel de campanii pentru vânzarea unor produse sau servicii, se insistă pe educație, pentru că oamenii educați iau deciziile potrivite, în cea mai mare parte a lor.
Mi-a plăcut ce a spus domnul rector UPB, Mihnea Costoiu, despre lumea celor mulți.
Mi-ați atins o coardă sensibilă. Vodafone România s-a schimbat foarte mult în ultimii ani și are dorința foarte clară de a susține câteva direcții, și anume cinci, o parte dintre acestea le-am menționat în timpul conferinței.
Aș da mai degrabă un mesaj imperativ, dar când spui imperativ nu sună bine, dă o doză de superioritate.
Sunt doar câteva universități și persoane ca domnul rector Mihnea Costoiu la nivel național și, chiar dacă sunt puține flori, eu cred că se poate face primăvară.
Trebuie să înțelegem că datul cu sapa în spatele curții ne facilitează un efort fizic, ne dă o doză de adrenalină, poate ne provoacă și niște endorfine, dar la sfârșitul zilei, dacă ne uităm la lumea celor mulți, trebuie să vedem cine are acces la oamenii aceştia cu care noi putem să comunicăm, cine este cel mai potrivit, hub, nod sau cluster. La momentul acesta, companiile telecom sunt cele mai aproape de zona de impact.
Eforturile pe care le facem fiecare pe zona de creativitate și inovație pot să producă efecte concrete, reale, doar dacă te asociezi cu un vehicul. Altfel, sunt doar inițiative care rămân izolate, generează o perspectivă mai mult sau mai puțin pozitivă. Invitația mea este să fim alături de universități, indiferent de domeniul acestora, și să găsim acest vehicul pe care să punem toate ideile pe care le avem.
Aș dori ca, la finalul acestei conferințe, să plecăm cu ceva acasă, eventual cu trei teme, spre exemplu cum putem să facem împreună lucrurile să se miște de unde sunt acum spre unde ar trebui să fie.