Gersim Impex, cel mai mare distribuitor de telefoane mobile și tablete de pe piața locală, a contractat un credit de 15,5 milioane de euro de la ING Bank România pentru finanțarea capitalului de lucru, pentru diversificarea portofoliului companiei, în principal pe segmentul terminalelor mobile.
„Recent, am introdus in portofoliu un nou brand, căruia i-am alocat 50 milioane de dolari. Presiunea pe lichiditate este uriașă în piață și suntem bucuroși că am găsit un partener în ING, care să ne susțină creșterea.
Piața din România se reașază – când totul părea că este clar, au apărut jucători noi, cu prețuri competitive. Acești jucători noi care intră pe piață au nevoie de un distribuitor puternic, dar extrem de flexibil, cu experiență și cu contracte în derulare cu principalii clienți din România, cu o logistică bună și putere financiară solidă. Orice producător din industria telefoanelor mobile care își dorește să sară pragul de 2% și țintește peste 5% din piața din România va trebui să beneficieze de un sprijin solid pentru a reuși. Vom vedea schimbări importante în ierarhia producătorilor atât în Romania, cât și în restul țărilor din Europa.”, a explicat Dan Ștefănescu, CEO și fondator al Gersim Impex, companie cu capital privat românesc.
Raluca Radbata, Sector Head Telecom, Media, Technology, în cadrul diviziei de Wholesale Banking, ING Bank România, precizează că implementarea creditului a durat mai puţin de două luni. „Banca are o viziune comună în ceea ce privește digitalizarea și mobilitatea, întrucât ne concentrăm permanent ca toate operațiunile bancare să poată fi realizate de pe telefonul mobil, de oriunde și oricând, pentru toate diviziile băncii.”, explică reprezentanta ING Bank România.
Compania Gersim Impex a fost înființată în anul 2002, iar în ultimii zece ani, a devenit lider pe piața locală de telefoane mobile, cu o cifră de afaceri ce variază între 150 și 190 milioane de euro, potrivit lui Dan Ştefănescu.
În 2020, vânzările de telefoane mobile au fost afectate de restricțiile si temerile economice generate de pandemia COVID-19. În prima jumătate a anului 2021, vânzările în România au revenit pe creștere și au devansat anul precedent cu aproximativ 20%, însă în trimestrul al treilea, criza cipurilor a dus din nou la scăderea pieței, cu 6% față de anul trecut.
Totuși, se estimează că apariția unor modele tot mai performante de telefoane mobile capabile să utilizeze tehnologia 5G va favoriza dezvoltarea acestei industrii în perioada următoare.