Criza COVID-19 a schimbat atitudinea românilor cu privire la ideea de a trăi la țară: 59% dintre românii din urban intervievați declară că pandemia le-a influențat sau le-a schimbat opinia privind perspectiva de a locui la țară, potrivit studiului Digitalizarea Europei. Studiul a fost comandat de Vodafone Institute și realizat de Kantar în perioada 5 mai-16 iunie 2021, pe un eşantion de peste 15.000 de persoane din 15 țări europene: Cehia, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Olanda, Polonia, Portugalia, România, Spania, Suedia, Marea Britanie. Fiecare eșantion național a cuprins cel puțin 1.000 de persoane intervievate, cu vârste peste 16 ani.
Întrebați despre avantajele sau dezavantajele de a locui la țară, 74%, respectiv 80% dintre românii intervievați consideră apropierea de natură și beneficiile sale pentru un stil de viață sănătos ca fiind cele mai mari câștiguri. Doar 19% au indicat nivelul chiriei mai scăzut. Avantajele traiului la țară predomină pentru 44% dintre românii din urban.
Condiția numărul unu pentru a locui la țară este de departe o conexiune bună la internet: 69% dintre românii intervievați spun că aceasta este obligatorie, iar pentru 25% este de preferat. Această constatare este comună în rândul tuturor țărilor europene.
De fapt, o conexiune bună la internet a reieșit ca fiind mai importantă decât o infrastructură bună de servicii de sănătate, pe care 54% dintre românii intervievați o consideră esențială sau decât un transport public bun, considerat de 42% dintre români ca fiind obligatoriu. 46% dintre aceștia consideră că instituțiile bune de învățământ sunt o condiție esențială.