Plant an App a obţinut 250.000 euro în două ore, pe SeedBlink

Plant an App, startup specializat în tehnologie low-code, a obținut finanțarea vizată într-un timp record, respectiv două ore, şi închide campania de  equity crowdfunding de pe platforma SeedBlink, la doar o zi de la deschiderea acesteia. Per total, Plant an App a ajuns la angajamente de investiție în valoare totală de 720.000 de euro.

Prin intermediul listării pe SeedBlink, Plant an App a ajuns la suma de 600.000 de euro, dintre care 250.000 euro reprezintă investiția strânsă în pre-campanie, unde au investit membrii Elite și Classic ai rețelei, iar 120.000 euro sunt investiții dintr-o altă campanie derulată de Plant an App pe platforma Republic.co din Statele Unite ale Americii. În primele trei ore de la deschiderea publică a campaniei, a fost strânsă suma de 350.000 de euro. După listarea publică, startup-ul viza investiții de 250.000, target atins în primele două ore și depășit cu 100.000 de euro în următoarea oră.

Suntem extrem de încântați de această reușită și, în egală măsură, recunoscători pentru încrederea acordată de investitori. În primele ore de la lansarea publică, am atins maximul de finanțare, cu o investiție totală de 720.000 de euro. Miza noastră inițială a fost de 500.000, însă am depășit cu succes acest target, într-un timp record: trei ore. Vom folosi acești bani pentru extinderea în ceea ce privește eforturile noastre de sales și marketing, dar și pentru dezvoltarea platformei”, a explicat Bogdan Lițescu, fondator și CEO Plant an App. (foto)

Datorită interesului mare din partea investitorilor înregistrați pe platformă, Plant an App a decis să majoreze suma maximă la 720.000 de euro, cu 100.000 de euro în plus față de cea stabilită inițial, în aceleași condiții.

Listarea Plant an App a fost cea mai mare campanie derulată pe platforma SeedBlink până acum, cu cel mai mare număr de investitori privați care au depus angajamente. Aproximativ 100 de investitori înregistrați pe SeedBlink și-au arătat susținerea. Pre-campania a fost derulată în perioada 5 – 11 ianuarie.

În această campanie este prima dată când se folosește un instrument de tip SAFE într-o finanțare SeedBlink, instrument de tip convertible note, specific startup-urilor din Silicon Valley, dezvoltat de Y Combinator.

Ceea ce s-a întâmplat la listarea Plant An App pe SeedBlink confirmă forța comunității noastre de investitori și implicit că SeedBlink a devenit o verigă importantă de finanțare a companiilor tech disruptive, nu doar din România – suntem deja la al patrulea start-up internațional susținut cu succes, facilitând finanțări de aproape 10 milioane de euro prin intermediul platformei noastre”, a declarat Andrei Dudoiu, co-fondator și CEO SeedBlink.

Plant an App își propune și să se implice în formarea viitorilor ingineri de low-code odată cu înființarea Low-Code Academy prin intermediul căreia urmează să implementeze programe de învățare online & offline.

Plant an App mai derulează în prezent o campanie de equity crowdfundig pe platforma Republic.co, din SUA. Aici pot participa în egală măsură și investitori din România.