Exclusivitate GALA Digital Transformation: Traficul de internet a crescut cu peste 30% în prima jumătate a lui 2020

Eduard LOVIN, vicepreședintele ANCOM, a declarat laevenimentul Gala Digital Transformation 2020 organizat de Revista COMUNICAŢII Mobile că „În primul semestru al anului s-au înregistrat evoluții istorice excepționale și multe inversări de tendințe pe fondul crizei sanitare, evidențiate de statisticile ANCOM despre piața de comunicații: cea mai mare creștere semestrială a traficului de internet fix (+33%) din 2015 încoace și totodată, cea mai mică creştere semestrială a traficului de internet mobil (+12%) din aceeași perioadă. Conexiunile rurale de internet fix cresc cu 7%, față de numai 1% în urban. În telefonia mobilă, scăderea istorică a numărului de cartele preplătite (-9%) a fost însoțită de creșterea traficului de voce (+12%), pe seama creşterii duratei apelurilor. Chiar și traficul de telefonie fixă a crescut (+17%), după scăderi continue ani la rândul. Totuşi, veniturile din comunicaţii electronice au scăzut cu 4%”.

Raportul ANCOM privind piața telecom în prima jumătate a anului 2020 este disponibil aici.

Iată câteva dintre cele mai relevante informații cuprinse în raport:

Internet fix

  • 5,5 milioane de conexiuni la internet fix la jumătatea anului 2020 (+3% evoluție semestrială), dintre care trei sferturi sunt conexiuni de foarte mare viteză (minim 100Mbps)
  • Traficul total de internet fix a crescut puternic în prima jumătate a anului, ca efect al crizei sanitare (+33%), însemnând un trafic mediu lunar de 41 GB per locuitor
  • Rata de penetrare a internetului fix la 100 de gospodării a fost de 66% la nivel național la jumătatea anului 2020, în mediul urban fiind de 76%, iar în mediul rural de 53%. Decalajul dintre urban şi rural se reduce, impulsionat de contextul pandemic, ritmul de creștere al numărului de conexiuni din rural fiind de 7%, mult peste cel din urban (+1%)
  • În funcție de numărul de conexiuni la internet fix înregistrat la jumătatea anului 2020, RCS&RDS avea o cotă de piață de 55%, grupul Telekom 20%, ceilalți furnizori însumând 25%

Internet mobil

  • Deşi numărul total de conexiuni la internet mobil a scăzut cu 2%, influenţat de scăderea cu 9% pe segmentul cartelelor preplătite, conexiunile 4G au stagnat la 12 milioane
  • Traficul total de internet mobil a crescut cu doar 12% în primul semestru al anului 2020, astfel că traficul mediu lunar de internet mobil/locuitor a ajuns la 4,6 GB
  • În funcție de numărul de conexiuni la internet mobil active la jumătatea anului 2020, Orange avea o cotă de piață de 38%, Vodafone 25%, ceilalți furnizori însumând 37%

Telefonie mobilă și fixă

  • Numărul cartelelor SIM preplătite de telefonie mobilă active a înregistrat o scădere semestrială istorică (-9%), în timp ce numărul de cartele SIM cu abonament a crescut cu doar 1%, astfel că numărul total de cartele SIM active a scăzut cu 3%
  • Traficul de voce efectuat prin reţelele mobile a crescut cu 12%, impulsionat de creşterea masivă, cu 22% a duratei medii a apelurilor, în timp ce traficul SMS continuă scăderile abrupte (-25% semestrial), pe fondul intensificării utilizării aplicațiilor de mesagerie instant și rețelelor sociale. Astfel traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de un locuitor a fost de 5 ore și 12 minute/lună, respectiv de 31 SMS-uri/lună
  • În funcție de numărul de cartele SIM active la jumătatea anului 2020, Orange avea o cotă de piață de 38%, Vodafone 30%, ceilalți furnizori însumând 32% 
  • Deși liniile de acces de telefonie fixă continuă trendul descendent obișnuit (-4%), criza sanitară a inversat ritmul de evoluție al traficului de telefonie fixă: creștere semestrială de 17%, după foarte mulţi ani de scăderi consecutive, totuşi traficul mediu lunar per locuitor fiind de doar 9 minute
  • În funcție de numărul de abonați la telefonie fixă de la jumătatea anului 2020, grupul Telekom avea o cotă de piață de 38%, RCS&RDS 36%, ceilalți furnizori însumând 26% 

Televiziune

  • 7,7 milioane de abonamente la servicii TV (+2% creștere semestrială), dintre care 5,6 milioane erau abonamente prin cablu (+4% per total, din care +9% în rural și +1% în urban) 
  • În funcție de numărul de abonați de la jumătatea anului 2020, RCS&RDS avea o cotă de piață de 55%, grupul Telekom 16%, ceilalți furnizori însumând 29%

Venituri din sectorul telecom

  • După mai multe semestre de creştere, veniturile din sectorul telecom au înregistrat o scădere de 4% în prima jumătate a anului 2020, rămânând totuşi peste pragul de 8 miliarde de lei, adică aproape 1,7 miliarde de euro
  • Telefonia mobilă a generat 39% din totalul veniturilor, internetul fix și mobil 30%, retransmisia programelor TV 14%, iar celelalte servicii 17%
  • În funcție de veniturile obținute în primul semestru din 2020, Vodafone şi grupul Telekom aveau fiecare o cotă de piață de 25%, Orange 24%, ceilalți furnizori însumând 26% 

Raportul de date statistice

Raportul de date statistice privind piața de comunicații electronice din România pentru semestrul I 2020 este realizat de ANCOM pe baza datelor statistice raportate semestrial de furnizorii care au obligația de a transmite către ANCOM valorile indicatorilor corespunzători categoriilor de servicii conform Deciziei nr. 333/2013 și este disponibil aici.