Nuclearelectrica este cel mai mare sponsor al Asociației BookLand

În România numărul elevilor a scăzut cu peste 30% de la Revoluție încoace, 50,000 copii renunțând anual la studii (unul din cinci tineri cu vârsta între 18 și 24 ani), potrivit ultimelor date ale Institutului Național de Statistică (INS). Doar trei din cinci elevi care au promovat anii terminali de liceu au reușit să obțină diploma de bacalaureat, 42% dintre ei fiind practic analfabeți funcțional și social față de media europeană de 20%. „Singura modalitate ca un stat, o industrie să își asigure competențele viitoare, simplu spus să-și asigure performanță, este să se implice direct în programe de susținere și educare a tinerilor. Expectativa că aceștia vor veni singuri este una profund greșită. Eforturile trebuie să fie întotdeauna de sus în jos, de la industrie către tineri. Activăm într-un mediu competitiv, unul în care competențele sunt vânate, iar atragerea și formarea acestora trebuie să devină o prioritate. Investiția în tineri, în educarea și creșterea lor este singura soluție. Implicarea directă, una care să răspundă nevoilor și intereselor poate transforma un trend de migrare într-un pool de tineri inteligenți și competenți implicați în proiecte românești”, precizează Cosmin Ghiţă (foto), CEO Nuclearelectrica

Pentru a convinge tinerii de importanţa educației, părinților și dascălilor li s-au alăturat în ultimii ani varii organizații neguvernamentale care implementează programe și acțiuni specifice.

Una dintre acestea este și Asociaţia BookLand, care în ultimii 9 ani – prin târgurile de carte, conferințele și taberele culturale – le oferă consecvent tinerilor din 23 oraşe o oportunitate excelentă de dezvoltare prin discuții libere, bazate pe interacțiunea directă cu profesioniști consacrați, care-i încurajează și motivează prin exemplu personal să facă alegerile potrivite în viață, povestindu-le despre provocările care-i așteaptă dar care nu trebuie să-i oprească din a-și urma vocația.

Ca să ajungă să dialogheze cu tinerii prin speakerii invitați, Asociația BookLand atrage de partea sa în fiecare oraș managementul instituțiilor de învățământ, parteneri neguvernamentali, media locală și formatori de opinie, investind și în platformele de comunicare socială.

„Când am primit vestea bună de la Nuclearelectrica, nu ne-a venit să credem. Sponsorizarea acordată ne asigură desfășurarea activității pentru restul anului 2019. Suntem onorați de acest parteneriat și felicităm întreagă echipă administrativă a Nuclearelectrica pentru deschiderea de care dă dovadă în ceea ce privește susținerea proiectelor educaționale. Ne bucură nespus încrederea pe care ne-au acordat-o, pentru că datorită acestui ajutor financiar vom reuși de acum încolo să invităm personalități importante în Conferințele noastre, acoperindu-le costurile de deplasare-cazare, lucru pe care până acum nu ni l-am permis. Totodată, vom investi mai mult în calitatea înregistrărilor video și în promovarea discursurilor către tinerii din întreaga țară pe care nu reușim să îi avem fizic alături de noi. Iar în taberele noastre coolturale vom oferi suplimentar locuri gratuite copiilor eminenți fără posibilități materiale”, precizează Mihaela Petrovan, Președinte Asociația BookLand.

Aflate la a 6a ediție, cei peste 2,000 speakeri au interacționat cu peste 100,000 liceeni și studenți prezenți în reședințele de județ în care Conferințele BookLand Evolution se desfășoară. Întâlnirile sunt pline de efervescenţă, dialogul fiind presărat cu jocuri și concursuri de cultură generală, mulți tineri alegându-și mentori dintre speakerii invitați.

Pe lângă exemplul personal dat, speakerii îi îndrumă pe copii să se implice în activități extrașcolare, să susțină activități de voluntariat sau internship și să citească lucrări din domeniile favorite.

www.book-land.ro/conferinte