Documentul de înregistrare universal, premieră Bittnet pe piaţa de capital

Autoritatea de Supraveghere Financiară din România a aprobat Documentul de înregistrare universal al Bittnet (BNET), primul document de acest fel emis pe piața de capital din România.

Noul regulament al UE privind prospectul și măsurile de punere în aplicare, a intrat în vigoare începând cu 21 iulie 2019. În conformitate cu regulamentul revizuit, a fost creat un nou document, cunoscut sub numele de „Document de înregistrare universal”, conceput cu scopul de a accelera procesul de aprobare a prospectului pentru emitenții frecvenți.

Bittnet a pregătit și transmis documentul universal spre aprobarea ASF în vederea simplificării și accelerării proceselor de oferte publice viitoare de valori mobiliare. Din acest moment, pentru orice nouă ofertă de instrumente financiare emise de Bittnet, indiferent de tipul sau clasa acesteia, compania trebuie doar să pregătească o notă privind valorile mobiliare și un rezumat. Intenția Bittnet este de a beneficia de această soluție în cursul următoarelor 12 luni, pentru tranzacții de majorare de capital și oferta pentru acțiunile preferențiale ale Bittnet.

„În ultimii 5 ani, Bittnet a fost unul dintre cei mai activi emitenți de pe piața de capital din România. Am adus mai multe premiere pe piața locală și suntem încântați să contribuim încă o dată la consolidarea reputației noastre. În urma transferului pe Piața Principală, am decis să beneficiem de dispozițiile Regulamentului UE privind Prospectul pentru a putea emite noi instrumente într-o manieră mult mai dinamică. Mulțumim Autorității de Supraveghere Financiară pentru suportul oferit în acest proces și ne-ar bucura dacă și acest exemplu va fi urmat apoi de alți emitenți”, a declarat Cristian Logofătu, cofondator Bittnet.

În conformitate cu Regulamentul UE privind prospectul, emitenții frecvenți sunt încurajați să își elaboreze prospectele sub forma unor documente distincte, deoarece acest lucru reduce costul de asigurare a conformității cu regulamentul și le permite să reacționeze rapid la oportunitățile pieței. Prin urmare, emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe piețe reglementate sau în cadrul MTF au posibilitatea de a elabora și publica, în fiecare exercițiu financiar, un document de înregistrare universal care să conțină informații juridice, comerciale, financiare, contabile și cu privire la structura acționarilor și să furnizeze o descriere a emitentului pentru exercițiul financiar respectiv.

Întocmirea unui document de înregistrare universal permite emitentului să actualizeze informațiile și să elaboreze un prospect atunci când condițiile de piață devin favorabile unei oferte publice de valori mobiliare sau unei admiteri la tranzacționare pe o piață reglementată, prin adăugarea unei note privind valorile mobiliare și a unui rezumat. Documentul de înregistrare universal este utilizat ca o sursă de referință privind emitentul, oferind investitorilor și analiștilor informațiile minime necesare pentru a lua o hotărâre în cunoștință de cauză privind activitatea, situația financiară, câștigurile și perspectivele, guvernanța și structura acționarilor societății.