Victor Armășelu, Head of Consumer Electronics, Samsung România, a prezentat prima gamă de purificatoare a companiei, ce include 5 modele de purificatoare, ce vor fi disponibile din a doua jumătate a lunii iulie 2020.
Conform unui studiu realizat de Samsung, pe un eșantion de persoane cu vârste între 18 și 64 de ani, 73% dintre românii din mediul urban se declară foarte preocupați de calitatea aerului din localitatea în care trăiesc, scorul fiind relativ similar în rândul tuturor categoriilor cu vârsta între 18 și 64 de ani.
„Suntem extrem de bucuroși că putem lansa gama de purificatoare Samsung și în România. Tehnologiile încorporate în sistemele de purificare le permit purificatoarelor să capteze până la 99,97% din particulele de praf, ceea ce înseamnă că acestea vor face o reală diferență în orice locuință”, precizează oficialul Samsung România.
AX9500 (Cube)
AX9500 se bazează pe tehnologia Samsung Wind-Free, care dispersează aer curat prin cele aproape 60.000 de micro-spații pentru eliberarea aerului, la un nivel de zgomot extrem de redus.
AX9500 vine într-o formă modernă, cubică și are finisaj metalic, care se potrivește cu majoritatea stilurilor de design interior. Datorită designului modular, două purificatoare The Cube se pot atașa și detașa cu ușurință, ceea ce înseamnă o suprafață mult mai mare ce poate fi purificată; fiecare unitate are propria componentă de andocare.
AX9500 dispune, de asemenea, de afișaj numeric EasyView și un senzor laser PM. Senzorul monitorizează calitatea aerului în timp real, identificând contaminanții gazoși și particulele mai mici de 1.0㎛. Utilizatorii pot vedea rezultatele pe afișaj, care arată nivelul de poluare PM1.0/2.5/10 și nivelul general al calității aerului, printr-un indicator în 4 culori.
AX9500 Cube a câștigat un premiu în cadrul competiției IF Design Awards pentru specificațiile tehnice, dar și pentru designul elegant, care evidențiază simplitatea sa, precum și experiența de utilizare excelentă pe care o oferă utilizatorilor.
AX7500
Influxul de aer frontal este conceput pentru a atrage aerul cu ușurință. Odată ce procesul de purificare s-a încheiat, ventilatorul cu dispersează aerul prin 3 fante de ventilație.
AX5500
După finalizarea procesului de purificare, acesta disperseză rapid aerul curat în mai multe direcții folosindu-se de 3 fante de ventilație. Acest lucru permite ca fluxul de aer să ajungă rapid în întregul perimetru, obținând o rată de livrare a aerului curat (CADR) de 467 de metri cubi pe oră.
AX5500 are afișaj numeric de calitate a aerului și senzor laser PM. Senzorul monitorizează calitatea aerului în timp real, afișând nivelul calității acestuia printr-un indicator în 4 culori. Unitatea dispune de roți ascunse, ceea ce înseamnă că poate fi mutat în orice loc este nevoie.
AX3300 AX40
AX3300 ajută utilizatorii să verifice calitatea aerului din interior într-un mod cât mai intuitiv, folosind senzori de praf și gaz pentru a monitoriza calitatea aerului și utilizează aceste informații pentru a optimiza modurile de operare în mod automat.
AX3000 AX34
Are funcţii precum Sleep Mode, care se asigură că procesele vor fi optimizate, iar aparatul nu va face niciun fel de zgomot în timpul nopții. Dispune de senzori pentru praf și gaz și de indicatorul intuitiv în 4 culori, care arată vizual nivelurile de poluare a aerului în timp real. Filtrul necesită curățare periodică, iar sistemul de filtrare HEPA va indica printr-un senzor luminos atunci când aceasta trebuie efectuată.