Orange şi Salvați Copiii oferă tablete și internet nelimitat pentru 30.000 de elevi şi profesori din mediul rural

42% dintre cei mai vulnerabili 2.300 de copii de vârstă școlară incluși în programele de suport Salvați Copiii nu au avut acces la cursurile online organizate de școli în perioada care s-a scurs de la închiderea școlilor, din cauza lipsei echipamentelor necesare sau a conexiunii la internet. Totodată, o bună parte dintre copii pot folosi computerul, tableta sau telefonul inteligent doar ocazional, astfel încât aceştia nu au mereu acces la cursurile desfăşurate online, ceea ce conduce la fragmentarea procesului de învățare.

În acest context, Salvaţi Copiii România a achiziţionat cu susținerea Orange, în condiții preferențiale, 2.000 de tablete echipate cu servicii de internet. Fundația Orange a oferit spre folosință cele 1.500 de tablete utilizate în programul Digitaliada elevilor cu situații dificile din cele 50 de școli în care se desfășoară programul.

Orange oferă şi acces gratuit la internet pentru 2 luni pentru 30.000 de elevi și profesori din 100 de școli primare și gimnaziale din România, astfel încât aceștia să poată continua cursurile în mediul online. Acest beneficiu se adresează tuturor clienţilor Orange ce sunt cadre didactice active (profesori şi directori) sau reprezentanți legali ai unui elev înregistrat în una dintre cele 100 de şcoli incluse în programele Salvați Copiii și ale Fundației Orange.

Totodată, Fundaţia Orange organizează pentru 120 de profesori din 15 judeţe, webinare gratuite destinate utilizării metodelor digitale de predare prin folosirea platformei Digitaliada Învățare și Testare online. Webinarele încep în data de 25 mai şi sunt destinate profesorilor implicaţi în programele educaționale ale Salvaţi Copiii. De la începutul suspendării cursurilor, au fost organizate alte peste 20 de webinare, pentru peste 400 de profesori de diferite discipline, din toată țara, pe platforma interactivă gratuită Digitaliada.

Operatorul mobil prelungeşte perioada în se acordă trafic de date gratuit şi acces la cele peste 2.000 de resurse educaționale din platforma www.digitaliada.ro şi în secţiunea interactivă Învăţare şi Testare online, până la data de 1 septembrie 2020.

Salvați Copiii România lansează un apel la donații pe numărul de SMS 8847 (text SALVEZ, donație singulară de 4 euro) sau prin contribuții online pe www.salvaticopiii.ro/coronavirus/sustinerea-copiilor-vulnerabili