După ani și ani de discuții și dezbateri în jurul funcțiilor și atribuțiilor decidenților IT&C din domeniul guvernamental, actuala echipă executivă face un pas decisiv și-și asumă numirea unui CIO guvernamental, după model vestic occidental și american. Secretariatul general al Guvernului României (SGG) a emis, astfel, pe 19 februarie, Ordinul nr. 237 pentru desemnarea secretarului de stat coordonator pentru tehnologia informaţiei la nivelul întregii administraţii publice centrale şi pentru stabilirea atribuţiilor acestuia.
În temeiul art. 4 alin.(l) şi al art. 7 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr.137 /2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru guvernamental, Secretarul general al Guvernului, dl. Antonel Tănase, ”emite ordinul prin care se desemnează dl. Marian Murguleţ, secretar de stat în cadrul SGG, în calitate de coordonator pentru tehnologia informaţiei la nivelul întregii administraţii publice centrale, intitulat CI0 Guvernamental sau Government Chief lnformation Officer conform normelor şi uzanţelor internaţionale”.
Foto COMUNICAŢII Mobile – Conferinţa Digital Transformation Agenda of Romania – 10.02.2020
Care sunt atribuțiile CIO guvernamental?
Primul CIO, oficial denumit, din istoria guvernărilor autohtone îndeplineşte atribuţiile art.4 alin.(1) din HG nr. 137/2020 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile unor structuri din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, respectiv:
a) asigură coordonarea interinstituţională în procesul de implementare şi operaţionalizare a strategiilor naţionale în domeniul tehnologiei informaţiei, elaborate de Autoritatea pentru Digitalizarea României;
b) coordonează la nivel interinstituţional politicile publice, investiţiile şi resursele de tehnologie a informaţiei, în vederea alinierii acestora cu obiectivele strategice din domeniul tehnologiei informaţiei şi cu cadrul naţional de interoperabilitate;
c) definește arhitectura de sistem în domeniul IT la nivelul administraţiei publice centrale şi implementează cadrul naţional de interoperabilitate;
d) asigură gestiunea Registrului unic naţional al sistemelor informatice utilizate la nivelul administraţiei publice centrale;
e) exercită controlul asupra implementării proiectelor de IT în privința respectării Strategiei naţionale privind Agenda Digitală pentru România 2020;
f) colaborează cu Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică şi alte organisme specializate ale statului în domeniul securităţii cibernetice;
g) asigură suportul pentru activităţile Comitetului director pentru e-guvernare.
Finalmente, CIO Guvernamental îndeplineşte și orice alte atribuţii prevăzute de legislaţia în vigoare sau stabilite de către Secretarul general al Guvernului.
Cine este Marian Murguleț, primul CIO oficial guvernamental?
Actualul Secretar de stat Tehnologia Informației – Chief Information Officer al Guvernului României – este unul dintre tinerii lideri ai industriei autohtone IT&C, care practică un leadership bazat pe o vastă experiență managerială, atât în sectorul public cât și în sectorul privat, conform propriului CV de pe pagina SGG a Guvernului. Marian Murguleț are și foarte bune competențe de comunicare, abilități de comunicare dobândite în activitatea cu clienții, respectiv cu echipele din subordine în calitate de manager, general manager, diplomat etc.
Acesta poate să asigure coeziunea între diverse echipe din cadrul aceleiași organizații sau din organizații diferite. Ca ICT Senior Consultant for Public Sector, antreprenor, Murguleț a lucrat în domeniul de consultanță pentru fonduri europene, consultanță tehnică IT, în elaborarea unor proiecte tehnice, studii de fezabilitate, caiete de sarcini, a practicat servicii de consultanță/ asistență tehnică în derularea procedurii de achiziție de infrastructură hardware, software, precum și servicii de consultanță și audit informatic pentru infrastructura hardware și software.
CIO guvernamental a fost director de vânzări și director de strategie și dezvoltare la compania S&T România, unul dintre liderii de integrare IT din țara noastră, vicepreședinte de dezvoltare la compania Uni-Recycling, general manager la Siveco Turkey, Ankara (Turcia), Area Sales Manager – Azerbaijan, Turkey, Bulgaria, Moldova, Middle East and Gulf countries la SIVECO România, Consul/ Șeful secției afaceri legale la Ministerul Afacerilor Externe, Ambasada României în Suedia, Stockholm și și-a început activitatea ca economist la firma Natalden S.R.L.
Absolvent al Academia de Studii Economice, București, promoția 1998, acesta deține o Diplomă de licență – în Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de valori și apoi a urmat diverse cursuri de specializare post-universitare: Mecanisme fiscale și valutare internaționale, Comunicare și relații publice, Managementul resurselor umane, Management de proiect, Expertiza în achiziții publice și deține o Certificare CISA/ISACA – Certified Information Systems Auditor.